Mitul s-a nascut in orizontul de interferenta dintre planul cosmic si planul uman , imaginand explicarea concreta a fenomenelor si a evenimentelor petrecute in natura ambientala a omului si in univers in genere.Termenul de mit contine in sine o multitudine de sensuri : fictiune, nascocire sau memorie populara , istorie populara,fabula alegorica sau reconstructie arhetipala , memorie sacra (amintire) a unor modele exemplare, etc.In conceptia mai recenta mitul determina pseudorealitatea si realitatea iluzorie , ajungand sa insemne chiar ceea ce este contrar realitatii.
Mircea Eliade confera o structura destul de pertinenta definirii mitului ; el il considera o istorie a faptelor fiintelor supranaturale (principii arhetipale ale unui comportament uman) , o povestire socotita adevarata in sens absolut (are raport cu realitatile , se afla in corespondenta cu acestea) si sacra (este produsul fiintelor supra-naturale).#
Mitul se refera intotdeauna la o creatie , povesteste despre cum se infiinteaza ceva,un fenomen , un obiect; sau cum se instituie o deprindere de munca , un model comportamental , etc.Miturile constituie paradigme pentru toate actele omenesti semnificative.Prin cunoasterea miturilor se ajunge la cunoasterea originii lucrurilor de unde se poate controla si manipula totul.Acest tip de cunoastere nu este exterior , abstract, ci o cunoastere din interior , intima, singulara , prin care experientele fie relatand mitul , fie indeplinindu-l in cadrul unui ritual , unui ceremonial , isi sunt insasi justificarea.Mitul mai contine ca specifica a sa , un nivel al trairii in sensul ca e inteles ca o forta sacra , inaltatoare a evenimentelor rememorate sau reprezentate.
Deci structura comprehensiunii mitice este una a reprezentarii si a memoriei.Memoria mitica este una de tip traditionalist , o re-amintire a unor structuri , fapte , personaje coborand pana in "illo tempore", in celalat timp definind celalalt spatiu , care sta la obarsia tuturor lucrurilor si din care toate lucrurile (lumea in intregul ei) izvoresc.Mitul isi este siesi justificare, este adevarat absolut si ultim , in afra necesitatii argumentatiei si evadand din cadrul gandirii discursive.

Fiind nascut la frontiera a doua lumi , cea principiala si cea reala , mitul are ca functie fundamentala , certificrea, justificarea si intelegerea structurii lumii reale (fizice) , ca si corespondenta a lumii ireale , metafizice.De aici rezulta caracterul mistificator , iluzionator pe care il descopera Platon mitului (desii chiar el recurge pentru exemplificarea discursului la texte de tip mitic).
Desi mitul este nascut la interferenta dintre planul cosmic si planul uman (in sensul lor de generalitate , de tipicitate si de ce nu de schematism) logosul este prezent la interferenta dintre lumea reala , fizica (mediul ambiant) si reprezentarea acestei lumi de catre subiectul umabn.Cuvantu logos este polisemnatic , contine o multitudine de sensuri variabile in raport cu contextul:Notiune, sens,categorie,rationament,gand, determinare, concluzie,relatie, temei,cauza,principiu, argfument, dovada,teorie,metoda,ratiune,lege, stiinta, vorbire,expresie , grai, convorbire etc.Gandirea prin Logos incearca de fapt sa instituie o identitate cat mai apropiata , mai justa intre limba si reprezentare ca un act unic , cu un caracter discursiv.

...

Cuvantul , logosul se refera la un fenomen , obiect concret din lumea reala si face trimitere la imaginea aceluia.Nici un cuvant-concept de sine statator in singularitate- nu ofera o versiune pertinenta si coerenta de intelegere a obiectului descris , ci numai in interiorul si cu ajutorul unui context.Exista fara indoiala un relativism al numelor si de aici si imposibilitatea comunicationala intre doi vorbitori de a epuiza-intr-un dialog-sensurile ce pot fi cuprinse;de aici se releva si caracterul deschis al oricarui tip de dialog.Gandirea logica poate fi definita ca o istorie a acumularilor cognitive ale fiintelor umane, o istorie a diferitelor tipuri de inteles acordate cuvintelor, a diferitelor structuri de percepere a lumii.
Sensul veridic , sensul de adevarat al logosului este conferit de posibilitatea certificarii(argumentarii) experimentale(logice) , de aici si caracterul discontinuu al cinoasterii logice, prin acumularea. prin largirea pas cu pas a domeniului de cunoscut.Ea se refera intotdeauna la un anumit obiect, fenomen real in mod explicit si ajunge la originea sa incercand sa explice pas cu pas structura interna a acestuia(raspunsul mitului consta in faptul ca obiectul de cunoscut este o creatie in sine,un dat); constituie sintagme -expresii ale procesului cunoasterii logice - in timp ce in mit vorbim despre paradigme , modele , pilde pentru actele omenesti.
Prin cunoasterea logica se contureaza o cunoastere a originii lucrurilor cu ajutorul interogatiei prin structura cauza-efect, tot pentru a le controla , ale manipula-ca si in cazul mitului-, dar este o cunoastere interna prin deconstructie nu exterioara, concreta nu abstracta.Rirualul este inlocuit in cunoasterea logica prin discurs filosofic si experiment stiintific.
Cum am mai spus cunoastrea prin logos nu este traita(Wilhelm Dilthey foloseste termenul de erlebnis, in cazul literaturii) ca si continuitate precum cea prin mit, ci ca discontinuitate, insiruire de sisteme experimentale.
Aceasta diferentiere , ruptura intre mythos si logos este constientizata de catre fiinta umana inca de la nasterea civilizatiei, in sensul clasic al cuvantului.Daca in perioada arhaica a Greciei antice poetul este stapanitorul cetatii(vom revenii mai tarziu asupra acestui aspect).
Reprezentantii mitului , confreria aezilor n(din care facea parte si Homer) erau singurii detinatori ai adevarului relevat,singurii in masura sa confere realitatii existente caracterul de adevarat.Scolile filozofice grecesti contesta mythosul pe care il consideraa fi o modalitate inadecvata a vietii spirituale , il disloca si deconstruieste pentru a impune discursul filosofic, logosul.Dca pentru Heraclit logosul reprezenta inca forta divina a lumii , motricitatea ei sacrala la Platon acesta devine cauza cauzelo , Axioma.Aceasta ruptura este verificabila si in modalitatile de percepere , intelegere a textului sacru , cu precadere, a Bibliei.Acest aspect il vom analiza ceva mai jos.
Pentru o evidentiere mai buna a caracterului mistic si prin logos al discursului literar vom incerca o scurta creionare a destinelor a doi oameni de cultura romani , Mircea Eliade(prremineta spre logos) si Lucian Blaga (preemineta spre mitic) , uzitand insa discursul in zone de interes inverse ca simetrie.Primul se apleaca asupra mitului , cel de-al doile se apleaca asupra Logosului.
L.Blaga este un creator de tip racineur , indreptat spre radacini , spre esenta , vertical , de o mare precizie conceptuala, metaforic, manifestand o evolutie de tip centripetal , pe cand M. Eliade este un creator de tip evationist , indreptat spre exterior, spre forma , orizontal, uzeaza de o precizie stiintifica dublata de labilitatea imaginarului, atras de magie , manifestand o evolutie de tip centrifugal.
La M. Eliade evolutia personajului se face de la trairea in saecullum ,in prezent , in timpul dat spre aeternum ca magic, fantastic , pe cand personajul blagian evolueaza dintr-o carenta metaforica , mitica pentru restituirea acesteia.
La primul vorbim despre o dezordine a lumii reale in atingere cu alter mundis in cel de-al doilea despre o reordonare in conformitate cu structurile eterne ale acesteia.Proza lui M.Eliade are o dubla sorginte , sursa acesteia (|Gide, Proust,Joyce) in intalnire cu interesul pentru mitic , pentru omul arhaic.
Autorul devine astfel poarta de trecere , de conciliere(conincidentia-oppositorium )