În voluptatea ei, poezia lui Ion Minulescu apare ca o oază între celelalte creații literare de calitate. Ele nu sunt frumoase deloc, sunt de-a dreptul fermecătoare.
Redarea fiecărei clipe devine pentru poet un motiv în plus de retrăire, dar o retrăire când rece, când calcă, când anostă, când anonimă. O particularitate a poeziei minulesciene de dragoste o reprezintă cuvântul înfloritor amantă. Acestui substantiv destul de abstract (dacă îmi este permis să spun așa), Minulescu îi dă valențe nu numai necunoscute, ci și inovatoare. Jocul dragostei, părăsirea, acea veșnică pendulare a îndrăgostiților între ,,mă iubește, nu mă iubește”, toate sunt prezentate într-un mod care uimește pe oricine.
,,Romanțe pentru mai târziu” (1908) sunt o dragoste în plus. Sentimentalism, dulcegării savuroase, iubire în toată regula: ,,De când te aștept! / Sunt ani... / Și anii, ce lungi îți par când n-ai cu cine / S-asculți ciudatele romanțe ce plâng vioarele-n surdine... // ...Te-am așteptat pe țărmul mării - / Pe țărmul nalt ca și terasa / Castelului regesc, pe care un prinț și-ar aștepta mireasa...”, spune în poezia ,,Multașteptatei”.
Jocul uimirii tristeții iubitei încântă urechea în ,,Celei mai aproape”: ,,De ce, când plângi, / În plânsu-ți moare o-ntreagă lume de petale / De trandafiri, / De chiparoase, / De nuferi albi / De crizanteme?... / De ce, când plângi, / Cu tine plânge tristețea blondelor opale...”. Poezia ,,Celei care minte” are un refren al lucidității amorului puternic reușită: ,,Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine... / Dar fiindcă azi mi te dai toată, / Am să te iert - / E vechi păcatul / Și nu ești prima vinovată!...”
,,De vorbă cu mine însumi” (1913) continuă linia inimitabilă a poetului. Nostalgia cuceritoare a boemiei se desprinde inteligent din ,,Într-un bazar sentimental”, iar în ,,Va fi” apare durerea de a fi și de a nu fi în dragoste. O posibilă autometaforizare este pusă în joc în ,,Alea Jacta Est”: ,,Sunt Domul celor veșnic plutitoare-n infinit”. Reușită este și ,,Romanța regelui”, unde melodicitatea și descrierea se întregesc pentru a forma o imagine de certă graniță între romantism și simbolism: ,,Sonore, regalele lacrimi, se sparg pe bazaltul sonor... / Sub bolțile negre, pătate de albastrul târziii-nserări, / Cristalul regalelor lacrimi expiră, ca-n stinsul ecou / Al stelelor albe, desprinse din vastul, etericul décor...”
Simbolismul mirobolant se poate citi mai mult în accentuările lirice din volumul din 1930 ,,Strofe pentru fapte diverse”. În ,,Ploaie urbană” trecerea elementelor se face invers ca la Bacovia, clepsidra inversată, aici ploaia este opusă celei bacoviene. Nu la fel se întâmplă însă în poezia ,,Peisaj umed” (volumul ,,Cinci grotești” – 1943): ,,Pluoă, / Plouă, / Toată ziua plouă... / Plouă strâmb / Și fals, / Plouă tâmpit.”. Revenind la ,,Strofe pentru fapte diverse”, trebuie să amintesc de una dintre cele mai expresive poezii de dragoste din întreaga literatură română, poezie esențială a liricii minulesciene: ,,Romanță fără ecou” - ,,Iubire, bibelou de porțelan / Obiect cu existența efemeră, / Te regăsesc pe aceeași etajeră / Pe care te-am lăsat acum un an...”
Sub titlul ,,În loc de prefață” (în deschiderea volumului din 1936 - ,,Nu sunt ce par a fi...”), autorul își prezintă crezul său poetic. O revărsare, chiar nouă, a dragostei apare în ,,Epilog sentimental”: ,,Dă-mi ochii-ți plânși, să-i mai sărut odată, / Și lasă-mă să plec!...”
Dincolo de jocul poeziei sale, tema esențială a versurilor lui Minulescu este dragostea, cu toate valențele sale: ,,Romanță negativă” - ,,N-a fost nimic din ce-a putut să fie, / Și ce-a putut să fie s-a sfârșit... / N-a fost decât o scurtă nebunie / Ce-a însângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!” – sau ,,Romanță meschină” - ,,Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie / Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înșelat!... / N-a fost decât un început de nebunie, / De care ne-am vindecat!...”
Așadar, complexitatea și frumusețea poeziilor minulesciene nu este altceva decât un inimitabil joc al imaginilor, al sentimentelor, al simțirilor și trăirilor noastre, ale tuturor până la urmă. Un joc decelabil de oricare alt joc. O forță imensă de exprimare în cuvinte simple – asta este poezia lui Ion Minulescu.