agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7699 .



Criza credibilității
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru Nifilimu ]

2007-06-29  |     | 



(325)

Trimiterile bibliografice se pot găsi la adresa:
www.miracol.ro/bibliografie.txt

Omenirea este într-o neplăcută criză de credibilitate. Nu se mai crede pe sine și atunci cum să o creadă alte omeniri? Oamenii nu se cred între ei, nu se cred unii pe alții, și deci nici specia nu poate avea pretenții la credibilitate. Nimeni nu mai crede pe nimeni. Dar nimeni nu se sperie, nimeni nu îngheață de spaima sau de dezgust, fiindcă așa a fost din toate timpurile


Trăim într-o lume de mincinoși care se mint continuu, mimând în grup că se cred unii pe alții. Adică la baza oricărei minciunii stă o altă minciună și mai gogonată. Rădăcina pătrată, cubică sau de orice alt ordin ar extrage matematicienii din sedimentul nostru biologic sau cultural va aduce la suprafață fie teorii false, fie fosile contrafăcute, fie ruine de mucava. O generație o minte pe cea următoare pentru a se răzbuna pe minciunile cu care a fost alăptată, educată, ruinată, înhumată.


Obiectivele noastre sunt mincinoase, motiv pentru care le schimbăm ritmic cu altele, mai rafinate. Conducătorii noștri sunt tot mai perverși pentru că și electorii sunt tot mai depravați. Toți mimăm inocența, naivitatea, optimismul, generozitatea, dar ne refacem la intervale scurte machiajul strâmb al fețelor sifonate de minciuni. Ne ascundem unii de alții pentru a ne păcăli cu aceleași trucuri în timp și spațiu, în teorie și în practică, în gând și în faptă.


Nu ne credem copiii fiindcă chiar noi îi învățăm de mici cum să ne mintă, ne înșelăm nevestele fiindcă se lasă corupte de bunii noștri prieteni. Nimeni nu ne ia în considerație declarațiile dacă nu avem un număr de martori, aleși pe sprânceană dintre mincinoșii de elită ai societății. Apelăm apoi la experți, la laboratoare de expertiză sau analize care ne schimbă între ele probele, etichetele, rezultatele, pentru omogenizarea minciunilor. Ne urmărim unii pe alții cu detectivi plătiți și de urmărit și de urmăritor. Ne judecăm pricinile la judecători echidistanți pe care oricine îi poate cumpăra, iar la procese ne lăsăm apărați de avocați incoruptibili care nu se jenează să încaseze onorariu și de la hoț și de la păgubaș.


Un lanț trofic perfect determinat, pentru că fiecare este egal țintă și țintaș, vânat și copoi, vânzător și cumpărător, păcălit și păcălici, trădat și trădător. Suntem când yin când yang, când mincinoși când cinstiți, când murdari când curați, când regulă când excepție. Totul se derulează constant, continuu și dintotdeauna alternanța nu poate avea decât un singur motiv: suntem două lumi amestecate într-una singură.


(Proverbe 30,18) "Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele, și chiar patru pe care nu le pot pricepe: urma vulturului pe cer, urma șarpelui pe stâncă,urma corăbiei în mijlocul mării, și urma omului la o fată. Tot așa este și calea femeii preacurve: ea mănâncă, și se sterge la gură, și apoi zice: N-am făcut nimic rău."




Trei județe, ba chiar patru, declară că au auzit un zgomot asurzitor, coborît din cer, de s-au clătinat ferestrele, dar nu ne mai credem între noi pentru că ne cunoaștem prea bine (Ziarul de Bacău, 21.04.2006). Exagerăm sau disimulăm dintr-un reflex ajuns meteahnă. Mânia zeilor, fulgerele și tunetele lor nu ne mai înspăimântă fiindcă oricine are o priză electrică acasă își poate produce singur fulgere la domiciliu. Autoritățile statului, educate și obișnuite să nu ia nimic în serios când cetățenii se agită, ies în față și spun că nu sunt dovezi palpabile, deci nu a fost nimic!


Am ajuns așadar la miezul minciunii - dovada palpabilă. Fără dovadă palpabilă nu există nimic adevărat în fața unor oameni mincinoși din naștere. Dacă nu ai fost în Groenlanda ai dreptul să nu crezi în existența ei. În cine să ai încredere? În marinari? În hărți? În sateliți? Exclus! Nimeni nu ar avea; nu poți avea nici tu.


Patima mințitului are deci o menire dată de însăși divinitate, care pentru a ne conduce se folosește de jaloane false. Într-o omenire de oameni integri, în care nimeni nu ar fi mințit niciodată nu s-ar fi putut răpi și aduce înapoi mii de oameni. Nu s-ar fi putut mutila animale fără ca nimeni să se revolte, fără să curgă cu explicații sau cu demisii. Nu s-ar fi putut cotropi popoare pentru că ascund arme pe care nu le au, sau bogății pe care nu le dau. În minciună, viața tuturor a devenit mai ușor de trăit fiindcă integritatea e greu de suportat și imposibil de menținut. Minciuna ne deschide orizonturi largi de afirmare, ne umple paharele și buzunarele, în timp ce adevărul doar în vis ne mai dă câte un semn de viață. Integritatea omenească este abulită și în consecință abolită, în favoarea confortului obștesc.


Orice scenariu se poate derula în voie dacă nu lasă dovezi palpabile. Nimic nu poate fi dovedit, deci evenimentul nu a avut loc, dacă cineva nu poate aduna și pune probele în punguțe. Ființe spirituale prin excelență oamenii se mint vehement unii pe alții dacă nu au martori sau dovezi palpabile, materiale. Pentru că am săpat o prăpastie prea adâncă între cuvânt și faptă, acum le tratăm ca pe categorii independente. Vorba omenescă a rămas doar o undă zburătoare, o adiere de vânt, fără consistență și fără acoperire în fapte. Cuvântul, cel dintâi emisar al voinței și puterii Domnului a ajuns ultimul argument în gura omului, cel făcut după chipul și asemănarea divinității!


Evidentul a ajuns lipsit de sens de vreme ce se apară cu o cohortă de martori sau de mijloace, în care nici copiii nu mai cred. Așa stând lucrurile au apărut producătorii de dovezi, colectorii de probe, autentificatorii de falsuri, martorii oculari - contribuabili profesioniști la adunătura mondială din baza de date a ipocriziei planetare [160]. Arheologii sapă în van la ținte false, hermeneuții interpretează după partitură (332), colportorii emit cu antene direcționate, criticii taie și spânzură pe cărări trasate cu rigla și compasul.


Iubitori de adevăr, oamenii trudesc consecvent și prin toate mijloacele la prosperitatea minciunii, fără să mai înțeleagă cum. Ceva le deturnează vrerea și le modifică gândirea. Nu mai sunt stăpânii propriilor idei și se trezesc animați de sentimentele altora. Spun una dar gândesc alta, vorbesc azi și uită până mâine, ca politicienii, ca și cum cineva le-ar modifica noaptea baza de date.


Pentru a pava drumul minciunii se începe cu deposedarea averii de date a fiecărui om. Adevărul fiecăruia se depersonalizează, se memorează și se arhivează pe serverele altora, amestecându-se în minciuna planetară, într-o mare rețea spațială. Nu întâmplător locația memoriei omenești nu a fost încă descoperită, motiv pentru care savanții au încetat să o mai caute în cranii. Pentru a pătrunde acest paradox ni s-a permis să inventăm WEBul. Începem astfel să înțelegem că am deținut niște date ai căror proprietari nu eram, că nu le mai avem sub control, în propriul calculator, că au fost și rămân de domeniul public, că sunt la îndemâna oricui, dar în gestiunea altcuiva. Ca și gândurile. Gândurile noastre ne vin din surse necunoscute sunt în interferență permanentă cu ale semenilor noștri, se înfrâng și se domină reciproc și continuu după ecuația care pe care.
Adevărul stă în echilibru precar pe bisectoarea neutrală, atitudinea oscilează de la bine la rău, hotarele se mișcă stânga-dreapta, prețurile urcă și coboară pe mercurialul bursei. Mai mult urcă, dar cine nu coboară cu milă pentru semeni, se prăvale ireversibil în abisul negru al lăcomiei. Acțiunea se desfășoară în regim bistabil între conștient și subconștient.Sincronicitățile în gândire și în acțiuni sunt dovezi certe în această privință în limitele sublime ale teoriei relativității.




(Numeri 35,30) "Dacă un om omoară pe cineva, ucigașul să fie omorît, pe mărturia martorilor. Un singur martor nu va fi deajuns ca să fie osândit cineva la moarte."

(Deuteronom 17,6) "Cel vinovat de moarte să fie omorît pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorît pe mărturia unui singur martor."

(Deuteronom 19,15) "Un singur martor nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei marturi."



Societatea a evoluat și până la urmă prestația unui singur martor a devenit insuficientă în orice pricină sau datorie. La rigoare, martorii prezintă și submultipli:



(4,II,282) "Dacă însă datornicul este prost sau bolând, sau nu poate vorbi, atunci să vorbească epitropul său după dreptate și să luați doi bărbați dintre voi ca martori. Dacă nu se găsesc doi bărbați, atunci luați un bărbat și două muieri ca martori. De va greși una din ele, atunci îi va aduce aminte cealaltă."




Să fie omenirea în criză de credibilitate sau credibilitatea în criză de omenire? Dar nu vă impacientați, tot ce ați citit este o minciună!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!