Pe 26 noiembrie ar fi împlinit șapte decenii. Ca de atâtea ori în ultima vreme, timpul n-a mai avut însă răbdare și, pe nesimțite, sufletul său blajin s-a îndreptat pentru totdeauna, pe 29 mai, spre Anotimpul Albastru.
Născută în orașul Orhei, în Basarabia, fiica Tatianei și a lui Vladimir Barcaru avea să treacă, împreună cu întreaga familie, prin crunta experiență a celui de-al doilea război mondial, când mii de români au ales să fugă în România din calea ocupației sovietice, pentru a sfârși apoi, „repatriați”, în lagărele de muncă din Asia Centrală.
La un pas de a împărtăși aceeași soartă, cei cinci componenți ai familiei fostului student în teologie la Kiev au fost salvați grație intervenției Mitropoliei Olteniei, care a creat un post de dascăl bisericesc în satul Dobridor, iar după reforma învățământului a reușit să prindă un post de profesor de muzică și de limba rusă la școala din localitate.
În Dobridor a absolvit Școala Elementară și viitoarea poetă (1944-1951), care an de an a încheiat ciclul de învățământ cu diplomă de merit, dovedind un apetit deosebit pentru lectură. Călăuză i-a fost în bună parte tatăl, cel ce a inițiat-o nu numai în lumea miraculoasă a poveștilor ori a operelor lui Tolstoi, Gorki, Lermontov, Cehov, Esenin, Pușkin, Slavici, Eminescu, Creangă, Goga, ci și în viețile Apostolilor.
Având aptitudini pentru desen, tatăl a înscris-o la finalul studiilor gimnaziale la Școala Medie Tehnică de Construcții din Craiova, plănuind că va urma apoi studii de arhitectură. Aici a intrat în grija distinsei profesoare de limba română Despina Teodorescu, ceea ce, intuindu-i talentul pentru poezie, s-a ocupat în mod aparte de instruirea sa literară, înlesnindu-i accesul la două biblioteci particulare, dotate cu scrieri care la vremea aceea erau considerate deja suspecte.
Deturnată spre filologie, a frecventat sporadic cenaclul literar „I.L. Caragiale” din Craiova, împreună cu colegul său Darie Novăceanu, iar după absolvire s-a înscris, în clasa a XI-a, la cursurile serale ale Liceului Teoretic din Râmnicu Vâlcea, localitate unde fusese repartizată la absolvirea Școlii Medii, ca tehnician la I.C.C.F.
Din păcate, salariul mizer, chiria mare, prima iarnă petrecută într-o încăpere lipsită complet de încălzire, insuficienta alimentație (o singură masă pe zi, la cantina C.F.R.) și, în cele din urmă, căsătoria „salvatoare” din 1956, i-au închis toate porțile spre un studiu organizat și spre literatură.
În 1958 s-a mutat cu familia la Bacău, iar în 1971 a fost silită de împrejurări să divorțeze, rămânând cu doi copii minori, pe care i-a ajutat, cu eforturi numai de ea știute, să-și definitiveze educația, ambii fiind absolvenți de studii superioare.
Deși în perioada 1973-1974 a frecventat sporadic Cenaclul „Vasile Alecsandri”, moderat de poetul Vasile George Puiu, iar în cadrul Întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală și Locativă, unde a lucrat până la pensionare ca șef al sectorului de construcții, a scris texte de brigadă, pamflete și epigrame la adresa edililor, în literatură nu s-a impus decât după anii ’90 ai secolului trecut, când literatura sa de sertar a început să fie adunată în volume și să apară în revistele se specialitate sau în alte publicații.
A debutat publicistic destul de târziu, la 60 de ani, în cotidianul craiovean Cuvântul Libertății, care i-a publicat, pe 19 ianuarie 1997, poemul „În crângul cu dor”, urmat apoi de alte și alte creații ce au văzut lumina tiparului în paginile culturale ale ziarelor Republica, Jandarmeria Română, Curierul Poliției, Viața băcăuană ori în cele ale revistelor Academia bârlădeană, Amurg sentimental, Ardealul literar și artistic, Ateneu, Caiete de cenaclu, Cartea, Credința ortodoxă, Glasul monahilor, Pentru Patrie, Plumb, Pro Saeculum, 13 Plus, Vitraliu.
În același an, Editura Sagitarius din București i-a tipărit, în tandem cu poetul Geo Călugăru, volumul de poezie "Anotimpul Albastru", dar adevăratul debut editorial poate fi considerat volumul de poeme "Drumul singurătății", girat de aceeași casă editorială, un an mai târziu. La Editura Corgal Press din Bacău scoate apoi volumul de poezie "Geneza seminței" (2000) și cel de haiku, "Aripi imaginare" (2002), alte trei volume de poeme fiind editate de Editura Egal (În alb și negru, Bacău, 2001), Plumb (Fluviul de foc, Bacău, 2003) și Casa Scriitorilor (Pasărea ierbii, pasărea apei, Bacău, 2004), acesta din urmă fiind încununat, în 2006, cu Premiul de Excelență al Fundației Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov” din Bacău.
Creațiile i-au mai fost răsplătite, totodată, cu Premiul Special al Concursului Național de Poezie „Ion Minulescu” (Slatina, 2000) și cu Premiul pentru poezie al Concursului de Creație „Vara visurilor mele” (București, 2002), iar o parte dintre ele au fost incluse în antologiile "Vara visurilor mele" (Editura Amurg sentimental, București, 2002), "Flammes Vives" (Paris, 2005) și "Creatori din Moldova de mijloc" (Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2006).
În ultimii ani a fost o prezență activă în cenaclurile băcăuane Avangarda XXI(I), Grigore Grandea și Octavian Voicu, numărându-se printre fondatorii Asociației Culturale „Octavian Voicu” și membrii colectivului de redacție al revistei de cultură și atitudine Plumb.
Primită în Uniunea Scriitorilor în 2006, a fost nelipsită de la întrunirile Filialei Bacău, în care s-a remarcat și ca un fin comentator de poezie. Lucra intens la volumul de proză scurtă "Muierile din Dobridor", pe care îl cizelase până în clipa internării în spital, în urma unui atac cerebral, și la romanul "Îngerul ucis", neconturat în totalitate.
Pierderea sa e cu atât mai tristă, cu cât tumultul trăirilor celor șapte decenii de zbucium nu s-a revărsat pe deplin, iar exilul interior s-a transformat acum într-unul definitiv, pe care doar cei ce se vor ocupa atent de manuscrisele lăsate și de volumele tipărite vor putea să-i dezlege enigmele.
Fie-i memoria eternă!