agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-30 | |
Mereu am crezut ca proza fantastica are ceva atat de real in ea , incat ar putea fi clasificata mai degraba ca un jurnal plin de simboluri si metafore , si mai ales de personificari . Banuiesc ca un sciitor fara cautari spirituale si inteligenta sensibila nu poate sa scrie proza fantastica . Cei care scriu fara suflet nu isi vor gasi niciodata fructul muncii lor , nemultumirea ii va bantui vesnic , nu numai in legatura cu opera , dar si cu viata lor . Ei nu vor sti sa caute , pentru ca literatura fantastica este doar cautare . Secretul va sta in fata ochilor lor ... O sa abordez proza fantastica nu in sensul ei obisnuit , ci in sensul direct al cuvintelor "proza" si "fantastic" . Va fi un jurnal stilizat . Si stiu atitudinea generala a cititorului la auzul cuvantului "fantastic" , dar rog sa pastrezi inima deschisa si mintea libera . Ca sa ne putem intelege .
Nu vad care ar putea fi scheletul acestei scrieri , de obicei am unul . Totul va fi fluent , si ideile se vor amesteca . Si daca nu ma voi intelege nici eu pe mine insami voi corecta , astfel incat sa imi placa formula finala , si sa iti placa si tie . Mai ales tie . Mi-ai spus odata sa caut fantasticul din realitate . Si stiu ca scrierea fantastica este incercarea individului de a explica si de a tolera ca atare tot ceea ce este fantastic , este incercarea de a gasi explicatia aducatoare de pace sufleteasca . Fantasticul exploreaza fara incetare ! Iti urmez sfatul , pentru ca te-as crede si daca mi-ai spune ca Pamantul e patrat . Voi cauta fantasticul .... Nu pot sa neglijez sumbra asemanare intre grotesc si fantastic ... ambele sunt exagerari pornite din dorinta de a explica si de a cunoaste . Totul este o sete de cunoastere , o lacomie spirituala , care pot sa devina un motivant si un suport trainic pentru individul cel putin curios care se va avanta sa citeasca acestea . Daca trecutul il defineste pe om , va trebui sa fiu ingrozita de mine insami . Daca experienta il defineste , atunci va trebui sa ma simt ca un caiet ... saturat de unele , dar lipsit de altele ... Daca familia il defineste pe om , atunci as concluziona ca nu sunt nici mai mult , nici mai putin decat un om harnic , mediocru , religios si foarte emotiv . Daca ceea ce se afla in mintea individului (impreuna cu ceea ce spiritul construit in sinea lui) il defineste , atunci va trebui sa ma categorisesc ca fiind un bun nevalorificat . Dar atunci unde este fantasticul in aceasta campanie? Unde este fantasticul din mine? Si cum o sa pot sa ti-l arat? Ma visez pe o stanca , si in fata mea e multa lumina , nu ca aici ... Visez dar asta nu e un vis obisnuit , pentru ca nu dorm ... e un vis cu ochii deschisi , nascut din dorinta . Se spune ca daca iti doresti ceva cu adevarat , se va implini , dar eu visez de mult la munte . De ce nu vine muntele la mine ? Imi doresc pustiul mai mult decat orice altceva . Sa urlu , sa alerg , sa adorm in iarba uda , sa bata vantul rece si taios . Suferinta fizica poate imi va aminti ca traiesc , o sa ma ajute sa apreciez acel loc minunat . Si o sa uit de intunericul de aici . Sa ma uit la prapastia din fata mea , dar cu ganduri mult mai pasnice decat cele pe care le am acum . Sa arunc o piatra in prapastie si sa astept sa aud zgomotul cand ajunge jos de tot . As tot astepta , acolo in liniste si lumina . Sa-mi ascult muzica mea preferata , sa urle si ea odata cu mine , si padurea sa ne asculte . Sa vina seara cu intunericul ei , dar eu sa vad numai lumina din ea . Si daca luna lumineaza destul de puternic , voi putea sa raman acolo sa scriu . Daca nu , o sa o pandesc in liniste , adapostita de un pom fructifer care sa miroasa frumos , si o sa ii spun o poezie de Cosbuc , cred ca "Trei Doamne ,si toti trei!" . Daca i se pare prea trista , atunci o sa ii recit "Mama" . Cred ca o sa ii placa si "El zorab" . Umbra : Ca tot am pomenit de mama , imi imaginez ca o sa o iert intr-o zi . Si ma grabesc spre ziua aia . Inca ceva fantastic , dar nu imposibil . Nu stiu ce ma desparte de mama acum , altceva inafara de distanta , distanta fizica . Inainte multe erau impotriva noastra , si acum cand e atat de simplu , eu nu pot ajunge sa ii spun ca o iert , sau ca as vrea macar sa se impace ea cu sine insasi . Dar ce ma fac cu tata? El se deschide sufleteste atat de greu incat cred ca o sa vorbesc singura mai mult decat cu el . Visez la noi , dar nu ca o pereche obisnuita de oameni obisnuiti . Noua nu ne pasa decat de ceea ce ne trebuie noua , si ne trebuie putin . Suntem oameni obisnuiti ... asta o sa spui . Prin ce noroc sau prin ce fapt , evident fantastic , ne-am gasit in lumea asta mare ? Exista unii oameni care nu concep ca exista "lume" sau orice altceva inafara granitelor satului lor natal , dar lumea este atat de mare si plina ... si noi cand spunem ca lumea e mare , ne referim doar la planeta noastra . Exista atat de multe lucruri care se pot intampla , totul este plin si aglomerat si agitat , toate se transforma si se schimba , si noi ne-am gasit in tot haosul asta . Oare cat de aproape am fost de tine prin vis , pana sa te intalnesc cu realitate? Oare cat fantastic a fost in visele mele , fie ele vise adevarate sau vise cu ochii deschisi ? Cat de frumos este sa te visez! Niciodata nu am reusit sa ma las prada fantasticului , mi se parea o prostie si o pierdere de timp , mai ales o amagire . Dar sa te visez pe tine a fost usor , a fost natural ... m-ai schimbat dinainte sa ma intalnesti in realitate . Ce intorsatura a luat viata mea , cand credeam ca ma voi ferici condamnandu-ma la destinul femeii de casa , care nu vorbeste , nu cere , nu intreaba , nu are pareri , doarme si mananca la timp , munceste pe branci , si primeste in schimb un sapun , cadou de ziua ei , si din cand in cand , cand barbatul considera necesar , "afectiune" , ca sa nu intru in sfera vulgaritatilor . Am crezut ca asta trebuie sa faca fiecare femeie ... de fapt nu credeam asta cu adevarat , dar am incercat sa urmez firul "normal" al vietii . Ma consideram sufient de puternica si rabdatoare incat sa ma adaptez , dar am descoperit ca nu am vrut in sinea mea sa ma adaptez la un stil de viata care mi-ar nenoroci darurile sufletesti . M-am sucit in somn in fiecare noapte , si m-am uscat cate putin in fiecare zi , chinuita de neputinta de a ma conforma . Trebuia sa se termine totul ... Nu mai eram eu , nu aveam loc , nici liniste , nici intelegere . Mereu am visat la natura , prapastii ,locuri pustii , caiete ingalbenite de timp , singuratate ... dar eram si convinsa ca eu nu pot trai altfel decat intre oameni . Pentru ca sunt atat de sociabila, si sunt sufletul oricarui loc in care merg , asta imi e felul . Cautarea mea nu parea sa dea rezultate .... mereu intalneam exact genul de om pe care nu mi-l doream . Imi imaginam cum fac crima de om , cum distrug orice fiinta care ma necajeste cu oricat de putin . Pentru ca am vorbit singura pentru foarte mult timp ... m-a auzit multa lume , dar nimeni nu a ascultat . Esti un bun ascultator , desi uneori ma intrerupi ca sa imi spui cat de draga iti sunt . De cate ori ma intrebi "De ce eu?" , imi trec prin minte motivele si nu pot sa nu ma gandesc la viitorul nostru ... nu iti pot explica asa pur si simplu . Exista unele lucruri care nu isi au definitie , si e greu sa le scriu astfel incat sa le intelegi . De aceea prefer sa ti le spun in fata . Sa iti urmaresc zambetul si ochii umezi de fericire , altfel nu m-as putea bucura de tine . Sublimul ni se alatura ori de cate ori zambim , pt ca am trecut prin multe , dar separati , si acum fiecare din noi este rasplata celuilalt pt toate cele indurate . Aceia care nu au gustat bucuria infinita a unui zambet sincer , si care nu stiu ca acel zambet valoreaza mai mult decat mii de fapte si cuvinte , sunt cei care cer si nu ofera . M-am zbatut ani de zile intr-un ocean de astfel de oameni . Unii mai toleranti , altii exagerati ... Printre ucigasii de suflete se numara Marius si Mircea . Propriul lor suflet este atat de mort , si nu inceteaza sa putrezeasca si sa miroasa ca atare , incat evident intervine invidia fata de cei care mai au o speranta in viata . Ei si-au primit ceea ce meritau , asa cum si eu am primit . Vreau sa cred ca te merit , pentru ca altfel nu pot functiona alaturi de tine , si altfel nu m-ai merita nici tu pe mine . Nu ma credeam o persoana care se hraneste cu speranta , uram cuvantul in sine , dar fara sa imi dau seama , am luat-o de la zero de atatea ori . Ma supara doar ca ajungeam tot la zero , dar nu imi dadeam seama ca astfel pierdusem ceva , ceva ce aveam si numai eu stiu cum castigasem . Partea materiala a acestei lumi obisnuia sa ma preocupe si sa ma frustreze doar atunci cand mama imi spunea "Uita-te si tu la tine , ai nu stiu cati ani si nu ai facut nimic in viata asta a ta, nimic!" . Tinand cont ca acum am 23 de ani si ca ea imi spune vorba asta de ceva vreme , imaginati-va varsta precara la care ea crede ca o femeie trebuie sa se marite si sa inceapa sa toarne copii . Sau sa munceasca pentru nimic , sa strang bani pentru nimic , sa vina acasa in jumatate de ora dupa ce a scapat de la servici , ca doar jumatate de ora poate dura drumul . Poate mai putin , dar nu mai mult . Cu un singur lucru am fost de acord cu mama in subiectul asta , cu ideea de a face un copil . Asta imi doresc cu adevarat ... dar nu m-am grabit la nimic pentru ca nu am gasit barbatul pe care sa il vad tatal copilului meu . Sa ai un copil chiar e lucru mare , asta daca vrei ca el sa fie fericirea vietii tale . Daca ai un copil pentru ca asa zice mama , asta e alta situatie . Copilul tau o sa fie cu tine cum esti tu cu mama ta . Ca sa vezi , cate lucruri pe lumea asta nu se vor schimba niciodata , desi omul se poate schimba (mai mult sau mai putin) de la o secunda la alta . Cat de putine depind de noi ... iar omul s-a crezut mereu centrul , axa ... Judecata omenirii a fost atat de orbita , si va fi mereu ... acum ceva secole , biserica proclama ca Terra este centrul Universului , pt ca oamenii sunt preferatii lui Dumnezeu . In ce dizgratie au intrat cei ce au grait contrariul ! Cata aroganta si lipsa de sens ! Si in ce dizgratie inca se afla astazi cei ce au o parere altfel decat cea general valabila . Este clar ca omului ii este frica de ceea ce este relativ , pentru ca poate fi interpretat in defavoarea lui , ii este frica de ceea ce nu cunoaste , pentru ca aroganta (inradacinata de secole in sufletul celor slabi) dicteaza ca necunoscutul este fie rau fie inferior , si neputinta de a cunoaste totul ii da omului sensibil teama de a fi strivit intr-o secunda . Poate ca totusi suntem constienti de limitele pe care le avem ... dar frica este boala multor suflete , si ele nu stiu decat sa o ascunda . Umbra : In "Geniu pustiu" am remarcat acest fragment : "Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putință în mintea noastră și că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creațiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivități, iar nu lucruri reale. Viața-i vis." ... si m-am gandit ... cat de pline imi sunau vorbele acestea cand am citit cartea prima data , in liceu ... dar cat de putin le intelegeam . Astfel acum realizez ca putem avea fiecare propria subiectivitate , propriul petec de fantastic , si ce dar de nepretuit sunt acestea doua ! Ele ne permit sa iubim fiecare asa cum dorim , sa facem din viata ceea ce dorim noi sa fie , nu ceea ce este viata cu atare , sa ne vindecam ranile , fiecare asa cum stie mai bine . Este o libertate pretioasa , dar putini sunt constienti de ea . Cat de mult ne lipseste , cate pierdem in aceasta existenta , daca nu ne construim lumea noastra proprie ... sa zburdam liberi chiar si intr-o inchisoare . Cine ar putea sa conceapa asa ceva? Libertatea spiritului este posibila intr-o inchisoare ... Mihai Radulescu , un detinut politic spunea "Cat de slobozi suntem in conditiile celei mai aspre temnite , daca intalnim un om pe masura nevoii noastre de absolut " .Dar cine sa inteleaga acestea ? Cine sa se bucure de spiritualitate sau intelect , cand toata lumea are griji atat de insipide ... toti oamenii sunt muritori , numai ca unii nu accepta conditia asta searbada , care presupune numai munca , agonisire si mosteniri consistente . Cum spune tot "Geniu pustiu" : "Trebuie să scuzi, trei sferturi ale lumii e așa, și dintr-al patrulea — Dumnezeule, ce puține-s caracterele acelea care merită a se numi omenești." Grotescul , frate geaman cu disperarea , nascut fara greseala dintr-un paroxism . Ce altceva exprima suferinta exterioara mai bine decat o figura groteasca ? Privirea , ochii , trasaturile ... totul este acum schimbat , parte dintr-o noua expresivitate . Grotescul , indus de o stare de spirit negativa prelungita , defineste un infinit launtric , fara de care individul nu poate concepe suferinta la un nivel atat de paroxistic . Caci exista oameni fara dureri si fara schimonsiri ale fetei , care nu cunosc sensul interior al durerii , ci doar arunca aceasta durere asupra altora pentru a se feri de chinul de a o asimila constient . Individul atins cel putin odata de grotesc , va realiza intensitatea momentului , si va fi tentat sa nege conventionalul si frumosul : imaginea lui , inegalabil de desfigurata si transformata pe veci in ochii propriei subiectivitati , il va ingrozi la nesfarsit . Grotescul m-a atins cel putin o data , si sa marturisesc si cum . Groaznica-mi era reflexia in oglinda !! Am intrat in baie fara sa aprind lumina , doar era o camera mica si o stiam cu ochii inchisi . M-am aplecat asupra chiuvetei pentru a ma spala pe maini , aceasta era una din obsesiile mele convulsive la acea vreme (fumam foarte mult , ca si acum , si imi miroseau mainile a tigari , plus ca imi transpirau palmele foarte des , in special seara) . Am intors capul din reflex spre oglinda , dar acea reflexie nu eram eu . In intuneric , imi vedeam jumatate de fata , cu suvite ciufulite pe frunte , una scurta , una mai lunga , si linia gatului , gri ca moartea . Ochii mei nu mai erau acolo , orbitele erau invaluite intr-un intuneric atat de negru incat pareau a fi gauri . Totul avea o alura intunecata , cel putin gri , daca nu neagra in totalitate , si jocurile de lumini si umbre care veneau din sufragerie de la televizor , dansau pe jumatatea mea de fata , facand anumite parti sa iasa din intuneric si apoi sa devina negre din nou . Am aprins lumina , si eram eu , asa cum ma stiam de atat timp . Am crezut ca ce am vazut pe intuneric este cealalta latura a mea . Latura mortii . |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate