agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2445 .



Gȃnduri
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sextus Empiricus ]

2007-12-01  |     | 



*

Există și în cultură, ca și în viața de toate zilele, crime „normale” – dacă o crimă se poate numi „normală” - și crime, nu neapărat fizice, intrinsec ironice; „ironie a soartei” se spune. Uneori, din prea mult entuziasm și atașament față de o idee, aceasta poate fi ucisă.

*

"Cosmosul" elen care cuprinde "Lumea Ideilor" și "Peștera" ("UNU" = DIVINITATEA, rămânând în afara "Cosmosului") va deveni, ulterior, în traducere latină "Univers" (unic); iar existența "cosmică" - existență "universală"; tăind astfel polisemantismul "cosmicului", reducându-l, pur și simplu, la un univers unic, i.e. la o nouă "Peșteră".

*

Pentru orice teorie matematică, oricȃt de sofisticată și subtilă, trebuie să se demonstreze, pentru a fi validată din punct de vedere logic, că axiomele sale se reduc la cele ale aritmeticii. Dar axiomele aritmeticii sunt ireductibile. Martematica este clădită pe nisip! (După "logica" care are pretenția că o fundamentează). Filosofia în schimb are la bază o certitudine fundamentală : ‘ trebuie să te îndoiești de orice !’. Cu religia e mai simplu. Dar și mai complicat.

*

Omul "post-uman" printr-o o noua "alchimie" (perversă) va obține aurul "pur" (si simplu) al "nemuririi" de-a dreptul "artificiale" (prin tot soiul de manipulări: genetice, informatice, microelectronice, nanotehnologice, etc.). Dar nu contează, NEMURIRE să fie! Și să vezi atunci ce mai plictiseală! Va trebui, din nou, să inventeze Divinitatea. Pentru că se va plictisi de moarte doar cu el însuși. Cum, tot așa, se pare, s-a plictisit si Divinitatea în singurătatea ei (astrala) și s-a "gândit" sa ne inventeze pe noi.

*

O definiție a "inteligenței" spune: 'Un tip inteligent caută să se pună în locul interlocutorului pentru a-l înțelege, revine apoi la propriul punct de vedere și, în fine, se detașează de ambele pentru a putea gândi liber'. Jocul ăsta se poate aplica și atunci când încercăm să înțelegem două contexte culturale extrem de diferite, dintr-unul făcând și noi parte. In fond, orice tradiție culturală, care cuprinde: religie, filosofie, artă, știință, societate… te condiționează, manevrându-te (și ăsta e cel mai afurisit tip de "manipulare"). Teoria, ca teoria - practica ne omoară. Dar, tot teoretic vorbind: în momentul în care chiar ai reușit să te detașezi de ambele puncte de vedere pentru a "gândi liber", nu cumva ajungi la cea mai perversă manipulare: "auto-manipularea" ? Dar totuși, tot teoretic, parcă e preferabil să te "manipulezi" singur decât s-o facă alții.

*

Un bun profesor este cel care îi învață perfect pe alții ceea ce el nu știe. Ceea ce este echivalent cu a spune că un bun profesor îi învață perfect pe alții ceea ce el (știe că) nu știe. Dar în al doilea caz ironia își pierde din farmec.

*

Asemenea prostii pe care le-am scris sunt vecine cu geniul. O inteligență inferioară n-ar fi fost capabilă de-așa ceva... Ba uite că este.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!