Am urmărit “Interview” pe IMDB, odată pentru ca era filmul lui Steve Buscemi și pe urmă pentru că în dreptul lui scria “limited”. De aceea am fost oarecum mirat să-l văd la cinema. Cât despre Buscemi, am avut întotdeauna o slăbiciune pentru rolurile lui secundare din Reservoire Dogs, Desperado și Fargo, și pentru perfomanța de a reuși la Hollywood prin altceva decât aspectul fizic, la fel ca cealaltă figură a cinematografului american, din aceeași categorie, Billy Bob Thornton.
Cum Billy Bob Thornton a eșuat la capitolul regie, filmul său "All the preety horses" înregistrând un real eșec atât la public cât și la critică, fiind prea lung și prea… aerisit, m-am temut puțin pentru Buscemi și într-un fel temerile mi-au fost confirmate. Într-un fel. Pentru că impresiile produse de acest film sunt împărțite și de aceea m-am hotărât să scriu depre el, ca un tot pelicula nefiind ceva remarcabil.
În primul rând filmul nu e atât de lung, ceea ce e un lucru bun. Buscemi însă pare forțat în rolul său. Scenariul mi-a părut ca o fantezie libidinoasă a unui bărbat de vârstă mijlocie cu o pipiță tulburată, el tulburat la rândul său, și își ling amândoi rănile într-un joc erotic care te face să rânjești ca un prost și să te simți rușinat că o chestie așa ieftină reușește să te prindă. Punere în scenă simplă, cu doar două personaje, un singur decor, buget redus și accent pus pe jocul actorilor. Ca la teatru. De aceea nici nu prea iese. Buscemi în ipostaza de seducător parcă nu se prea potrivește. Gesturile și replicile lui par forțate, tocmai pentru că nu sunt destul de violente, în tradiția sarcasmului celorlalte roluri care l-au făcut cunoscut. Gagica iese parcă mai bine, printr-un joc enervant dar în acord cu personajul pe care îl interpretează.
Astfel, filmul se derulează ca o semipoveste de dragoste în care ea se destăinuie, el se destăinuie, bla-bla-bla, se despart frumos și… De fapt nu se despart frumos. N-am să intru în detalii ca să nu vă stric plăcerea, deși probabil la momentul ăsta cei mai mulți dintre voi ați văzut deja filmul. Ideea e că personajul lui Buscemi reintră în categoria celor care l-au consacrat pe actor, în ultimele secvențe ale filmului. Personajul apare ca ruinat, dar cinic și fără scrupule… și înfrânt și cu atât mai tragic. Tușele nu sunt însă destul de groase, de intense. Jocul pare timid, nesigur, parcă în dezacord cu natura actorului. Probabil Buscemi a vrut să facă altceva, dar nu tocmai și n-a ieșit ce trebuia. E totuși un film care ar trebui văzut, pentru simplul fapt că e un film independent, excentric față de tradiția consumismului hollywoodian.