agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6545 .



Nedeea celui născut în Tesba Galaadului
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [scaevola ]

2008-07-14  |     | 



NEDEEA CELUI NÃSCUT ÎN TESBA GALAADULUI
de Ștefan-Lucian MUREȘANU

În timp ce un car cu cai de foc îl răpea spre cer, Elisei, căruia Ilie îi lăsase cojocul, semn al alegerii spre slujire, striga uimit: Părinte, părinte, carul lui Israel și călăreții lui! Cuvinte pe care noi, urmași ai lui Ilie, în măsura în care vom urma faptelor lui, înțelegem și mărturisim: Doamne, Doamne, minunată-i scara care urcă spre cer! Fă-ne vrednici să pășim pe ea spre a veni aproape de Tine, precum Ilie prorocul a venit în carul cu cai de foc! Amin.

Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite,
Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri,
Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tunș.
Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie,
Părul umflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană,
Împletită din fulgerul ros și din vinete stele.
Mitologicale - Mihai Eminescu


O carte închinată omului Ilie, care cu mintea sa a înțeles că lumea nu este decât o desfășurare de impresii existențiale, o înșiruire de imagini dialectale, ar fi binevenită pentru a trezi în noi, în fiecare dintre cei care dăm crezare nevăzutului ca realizator de o unică civilizație, cea umană, la care miracolul nu este un simplu mod de a ne uimi, ci un proces complex de meditație.
O exegeză a istoriei vieții prorocului Ilie, din Cărțile III și IV capitolul Regi, ne va ajuta să observăm că, deși el a trăit cu aproximativ 850 de ani înainte de Hristos, isprăvile lui au o deosebit de mare actualitate. Dacă ar coborî acum printre oameni, ar lua aceleași atitudini ferme împotriva tuturor faptelor care nu sunt după voia Creatorului acestei lumi. Căci prin întreaga-i acțiune a dovedit o exemplară ascultare față de Dumnezeul Cel Unic, demascând falsitatea idolilor și a slujitorilor acestora. Însuși numele lui este o tălmăcire a dragostei pe care o avea față de cel care crease lumea, aducând-o la lumină. În cele ce vor urma vom prezenta, selectiv, câteva aspecte ale marii sale împliniri, raportându-le la situația din zilele noastre, paralelism din care se va observa implicit că acest om, prin slujirea lui devotată, nu a fost numai unul dintre cei mai aprigi proroci ai Legii Vechi, ci și un contemporan cu noi.
Ne-am propus ca înainte de a vorbi despre viața și faptele celui care încă din Vechiul Testament avea să fie prezentat ca un mărturisitor al legii lui Dumnezeu, să explicăm etimologic ceea ce de fapt înseamnă acest nume cu mare rezonanță în viața și activitatea creștinilor ortodocși. Etimologic, numele profetului, Ilie, în ebraică אֵלִיָּהוּ, Elijah, s-a dorit să fie un simbol, al pocăinței, tenacității al ferocității față de toți aceia care nu vor să respecte legea, întocmită pentru toți la fel. Numele său a fost tălmăcit pentru toți cei care respectă și gândesc la așezământul suprem al luminii cu înțelesul de Al cărui Dumnezeu este Jah(ve), justificând în fapt drumul clar al luminării. În greacă și latină acest nume avea să fie perceput ca Hλίας respectiv Elias, în arabă إِلْيَاس, Iliās) (secolul al X-lea î.Hr.) proroc evreu, menționat, după cum am spus mai sus, în capitolul 17-20 din Prima Carte a regilor din Vechiul Testament.
În Noul Testament însă, Isus face referire la el spunând despre Ioan Botezătorul că este Ilie care trebuia să vină (Matei capitolul 11 versetul 14) și tot despre viața acestui sfânt găsim menționat tot în Matei 17:3 dar și în Marcu 9:4 și Luca 9:30).
Numele Ilie, alternativ Elie, în limba română provenind de la numele ebraic Eliyah (Eliiah), își va păstra sintagma Al cărui Dumnezeu (El) este YHWH. În sinaxare și martirologii e pomenit pe 20 iulie, cu apoziția ο θεσβαίος (ho thesbaíos), redat în limba română prin Tesviteanul, Tesbiteanul, Tișbitul, adică locuitor din Tesba, considerat profet în toate cele trei religii monoteiste. Biserica Ortodoxă Română sărbătorind, în ultima zi a celei de a doua decade a lunii iulie, ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul, unul dintre cei mai importanți proroci din Vechiul Testament, mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul și marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă este cea care a transmis aceste detalii despre nașterea prorocului, precizând că el era din tribul lui Aaron urmaș al unui mare neam de preoți.
Luna iulie, numită în popor și Cuptor, este plină de sărbători tradiționale. La oraș aceste datini și obiceiuri nu mai sunt păstrate, însă la sate, acolo unde puterea de conservare dăinuie, bătrânii le țin cu sfințenie, așa cum au învățat de la părinții și bunicii lor.
În rândurile de mai sus subliniam că din Cartea a III-a Regi, capitolul 17, aflăm că profetul Ilie era originar din Tesba Galaadului, o cetate aflată în vecinătate cu Arabia. Din tradiție știm că era din seminția lui Aaron, din care se alegeau preoții poporului evreu. Se spune că la nașterea lui Ilie, tatăl său, pe nume Sovac, a văzut cum niște bărbați îmbrăcați în haine albe au luat pruncul pe care l-au învelit cu straie de foc hrănindu-l apoi cu foc. Înspăimântat de vedenie, Sovac a mers la preoții de la templul din Ierusalim și le-a povestit ce a văzut. Răspunsul acestora a arătat că pruncul Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică. Unul dintre acei preoți, bărbat mai înainte-văzător, i-a zis: Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, dar să știi că el va fi locaș al luminii darului lui Dumnezeu și cuvântul lui va fi ca focul de puternic și de lucrător. Râvna lui către Domnul și viața lui fiind bineplăcută lui Dumnezeu, va judeca pe Israil cu sabie și cu foc.
Tânărul profet se va remarca prin puternice viziuni și îndemnuri ca oamenii să slujească unui singur stăpân ceresc în timpul domniei regelui israelian Ahab, care, la îndemnurile soției sale, Izabela, originară din Fenicia, a introdus în regatul israelian cultul zeului Baal, un zeu foarte popular în cetatea Sidon. Ilie a vestit atunci evreilor supărarea lui Dumnezeu pentru gestul acestora de a se lepăda de El. A mers la rege și a vestit că Dumnezeu va pedepsi poporul evreu prin trei ani de secetă și foamete ucigătoare. Ascuns de frica regelui Ahab la pârâul Cherit, unde un corb îi aducea hrană, apoi la văduva din Sarepta Sidonului, unde untdelemnul și făina din casa văduvei, prin grija lui Dumnezeu, nu se terminau, Ilie a vestit apoi ploaia care a salvat poporul de la pieire. Momentul în care Ilie a eliminat cultul zeului Baal a fost jertfa de pe Muntele Carmel, unde a reușit să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoți ai lui Baal nu au putut face.
Sfântul și Marele Proroc Ilie l-a abordat în chip direct pe regele Ahab, purtând cu el o luptă aprigă pentru dreapta credință a poporului, care prin exemplul mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului o secetă năprasnică se abătu asupra pământului, apele fiind secate, ogoarele devastate și arse de căldura insuportabilă a razelor ucigătoare ale soarelui; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și cele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință. Din porunca lui Dumnezeu, Prorocul, acoperit cu o piele de oaie și învesmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan. Domnul îi trimise corbi, păsări pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor, pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în proroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă și ea, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el mila.
Ca orice om, până a deveni ales pentru o misiune atât de dificilă, cum a fost aceea de a-i readuce pe evrei la Dumnezeu, se spune că în tinerețea sa de adolescent, Ilie ar fi păcătuit mult. Prin pocăință avea să devină cel ales săvârșind multe minuni. Prima dintre ele s-a petrecut chiar în casa văduvei din Sarepta Sidonului, unde prorocul a stat mai mult timp în perioada de secetă. Pe lângă faptul că hrana lor nu se termina niciodată, prorocul avea să-l readucă la viață și pe fiul acesteia.
O altă minune, pornită din energiile ce le deținea datorită credinței în existența Creatorului a fost cea prin care, după rugăciuni adresate lui Dumnezeu, a adus foc din cer peste jertfa de pe Muntele Carmel. El a fost cel care a trimis flăcări din cer arzându-l de viu pe regele Ohozia, prin rugăciune (concentrare puternică a minții), ca pedeapsă pentru că acesta păcătuise grav.
Înainte de a fi înălțat, prorocul Ilie, însoțit de ucenicul său, Elisei, a lovit cu mantia apa Iordanului, care s-a strâns pentru ca cei doi să treacă pe uscat, nefiind prima realizare a puterii celor de sus în întreg timpul desfășurat istoriei omenirii în Vechiul Testament. Pentru noi oamenii, în vremea aceea, era ceva irealizabil, într-adevăr o minune însă, în zilele noastre știința deschisă demonstrațiilor a probat că despărțirea de ape poate fi realizată prin puterea energiei.
Sânt-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar, la data 20 iulie, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Ca și Sân-George și Sâmedru, Sânt-Ilie este o divinitate populară care a preluat numele și data celebrării de la un sfânt creștin - Sfântul Prooroc Ilie.
În Panteonul românesc Ilie este o divinitate a soarelui și a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă și cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă. Ca divinitate solară și meteorologică, Sânt-Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina. Oamenii cred că atunci când se întâmplă fenomene meteorologice mai aparte, de fapt profetul traversează cerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti, fiind
Peștera profetului Ilie, Muntele Carmel, Israel mereu în slujba binelui.
Se spune că în perioada sa pământeană Ilie a săvârșit o serie de păcate însă cel mai mare dintre ele a fost chiar uciderea propriilor părinți, sub influența unor energii malefice, la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a ispășit prin căință și canoane dure. Timp de peste douăzeci și ceva de ani omul ales a trăit sub o grea sihăstrie și o curată pocăință. Când Cel de Sus a înțeles că activitatea sa profetică s-a încheiat pe pământ, a fost luat cu trupul la cer, într-un car cu roți de foc tras de patru cai albi, înaripați, fiind considerat sfântul care mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru a aduce ploaie pe pământ. În ceruri el cutreieră norii, fulgeră și trăsnește dracii, ce-l posedaseră în prima parte a vieții sale pe pământ, cu biciul său din care țâșnesc flăcări ucigătoare pedepsindu-i pentru tot răul pe care i l-au pricinuit. Fiindcă diavolii înspăimântați se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsnește năprasnic și lovește fulgerând cu biciu-i de foc pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei nepedepsit. Ilie, ca și Enoh, un alt drept al Vechiului Testament ridicat cu trupul la cer, a trecut, prin voia lui Dumnezeu, la o stare de existență superioară, angelică, despre care nu putem cunoaște prea multe prin rațiune. Sfântul Ioan Gură de Aur ne mai spune că Ilie nu a fost trecut prin moarte, el fiind cel care va prevesti a doua venire a lui Hristos, așa cum Ioan Botezătorul a vestit prima venire. De aici și legătura între cei doi mari profeți. Faptul că Ilie, prin viața sa plină de virtuți, după cum ne spune și Maxim Mărturisitorul, a trecut de lumea simțurilor, mai presus de materie, nu poate fi cu nimic imposibil. Nu știm unde s-a înălțat el și în ce loc a stat până la prima venire a lui Hristos. Cu siguranță starea sa a fost una superioară, spirituală.
Bătrânii noștri de la sate spun că Sfântul Ilie se plimbă pe cer într-un car care, pentru a nu aluneca, are niște cuie pe roți. Aceste cuie găuresc cerul, iar apa se scurge pe pământ sub formă de ploaie. În tradiția populară, sfântul mare proroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor. Sărbătoarea de Sfântul Ilie marchează pentru români mijlocul anului pastoral și este una din cele mai pline de obiceiuri și de tradiții dintre toate sărbătorile ortodoxe. În această zi, în localitățile din sudul județului Bacău, de exemplu, se beau câteva pahare de țuică de casă și se mănâncă grâu nou, fiert cu miere de albine. Chiar dacă grâul nu a fost treierat, încă, în ajunul acestei sărbători gospodinele se îmbracă în straie de sărbătoare și merg să secere câțiva snopi de grâu pe care apoi îl scutură, îl pisează în banițe și îl fierb apoi în vasul cel mai mare pe care îl au în casă, pentru a avea toată familia de unde se înfrupta.
Tot în ziua de 20 iulie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operație numită retezatul stupilor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbații curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil, femeile ne având voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belșugul apicultorilor și de a apăra stupii de furtul manei, transformându-se într-o adevărată petrecere cu cântec și joc.
Sânt-Ilie marca și timpul când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, cei mai tineri dintre ciobani, dar și cei maturi, aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci confecționate din lemn, pentru tors, lucrate cu multă migală în timpul lor de răgaz.
În vechime, se obișnuia ca în această zi să se organizeze întâlniri ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților (nedei), cu târguri, iarmaroace și bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre. În cadrul acestor manifestări, ce durau mai multe zile și erau considerate a fi bune prilejuri de cunoaștere pentru tineri, atmosfera era însuflețită de muzică făcându-se negoț cu produse pastorale, instrumentar casnic din lemn, lut sau ceramică, unelte și produse agricole.
Este demn de amintit, în rândurile care urmează, renumitul bâlci de Sfântul Ilie de la Fălticeni, care, din anul 1814, în urma hrisovului lui Scarlat Vodă Calimach, devine al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig. Cu două-trei săptămâni, înainte de 20 iulie, pe străzile acestei așezări sucevene, începeau să se adune oameni de prin toate părțile lumii auzindu-se strigătele și chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă. La bâlciul organizat cu această ocazie, supranumit Comedia din deal, veneau artiști de circ: acrobați, iluzioniști, înghițitori de săbii iar în timpurile mai noi motocicliști ce evoluau la zidul și globul curajului. Se puteau întâlni, spre deliciul participanților, parcuri de animale sălbatice. De asemenea erau montate scrâncioburi de diverse forme și mărimi, teatre de păpuși, roata norocului și multe alte atracții pentru curioșii adunați pe deal. Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestări tradiționale, și-a pierdut importanța, astăzi încercându-se readucerea acestor obiceiuri în cadrul festivalurilor folclorice cum este și cel intitulat Șezătoarea.
Alte credințe rămase din străbuni spun că Sfântul Ilie este stăpânul unei ființe puternice, magice, numită sorb, pentru că acesta soarbe apele cu tot cu broaște și balauri, explicându-se în vremurile de demult credința ploilor cu broaște. Tot în această zi a sărbătoririi ridicării la cer a marelui profet Ilie se țineau nedei în munți, păstorii separând berbecii de oi, culegându-se plante de leac, zi în care se făceau descântece pentru a ține departe de gospodării furtunile, grindina și trăsnetele.
În vremurile de demult, în ajunul acestei zile, fetele nemăritate se scăldau goale în lanurile de cânepă, se tăvăleau pe ogoarele semănate (cânepiști), după care se îmbrăcau și se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sfântul Ilie, visau cânepa verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri și frumoși iar dacă visau cânepa uscată se spunea că urâtul, care putea fi un bărbat văduv, le va urmări și nu le va da pace până nu se vor mărita cu el. În dimineața zilei acestei sărbători onomastice, în unele zone ale țării, femeile culeg plante de leac, în special busuiocul, ce se pune la uscat, la umbră, în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Tot acum se culeg și plantele întrebuințate la vrăji și farmece: odată uscate, acestea erau stropite cu sângele unui cocor sau în unele locuri a unui cocoș, tăiat chiar deasupra lor. Astfel menite, prin sacrificiu, plantele puteau fi folosite de vrăjitoare.
Femeile duc în această zi busuiocul la biserică pentru a fi sfințit. După slujbă, când sosesc acasă, îl pun pe foc iar cenușa rezultată o folosesc la vindecarea diferitelor boli de piele sau la vindecarea bubelor din gura copiilor, … Leac și babei colac… se zice în popor! Tot pe 20 iulie gospodinele duc la biserică și mere pentru sfințire pentru că, din bătrâni, se spune că mărul este pomul Sfântului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere noi până în această zi. Dacă va tuna în ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi. În ziua Sfântului, jertfelnicul de la biserică este plin cu tot felul de bucate, pentru sufletul morților. În unele sate, femeile duc la biserică lapte și vin, iar peste zi fac praznice pentru cei morți. Merele se duc întâi la biserică, pentru că există credința că numai așa ele vor deveni de aur pe lumea cealaltă. Dacă nu se păstrează această datină, cel ce mănâncă mere înainte de Sfântul Ilie, va culege veșnic mere pe lumea cealaltă, dar când va începe să le mănânce, ele îi vor pieri de dinainte. Cel care mănâncă un măr în ziua de Sânilie este lovit de ghinion tot anul și riscă să fie fulgerat pe timp de furtună. Unele femei împart și porumb fiert, dar și farfurii cu mâncare, împodobite cu flori de vară. Tot cu flori de vară, legate cu lână roșie, sunt împodobite și cănile pline cu apă.
În ziua de 20 iulie, zi în care se spune din bătrâni că Ilie a fot înălțat într-un car de foc spre înaltul cerului, dispărând pentru totdeauna în lumea sufletelor, se încheie practicarea obiceiurilor de invocare a ploilor (paparudele). Se mai zice că în această zi nu este bine să stai sub un carpen, deoarece dracul trage la acest pom și poți fi trăsnit de Sfântul Ilie care-l țintește pe drac, motiv pentru care la sate este ocolit acest copac neconfecționându-se nici un obiect din astfel de lemn și niciodată nu se ascunde nimeni sub vreun carpen, pe vreme de furtună.
Este bine să ne facem cruce cât de des când tună, fulgeră și trăznește, spune credința populară pentru că Dumnezeu i-a zis lui Ilie: în toate să dai, dar în cruce să nu dai. Credința populară mai spune că dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nimeni să nu deschidă ușa sau geamul, pentru că în acea casă vor intra unul sau mai mulți diavoli ce încarcă să scape de furia Sfântului.
Peste 120.000 de români creștini își serbează onomastica în luna lui cuptor, în ziua a douăzecea, când Biserica Ortodoxă sărbătorește suirea la cer, cea de foc purtătoare a Sfântului, Marelui Prooroc Ilie Tesviteanul ce nu a suferit moarte, ci a fost strămutat la cer ca și Enoh, despre care se spune în Apocalipsa (11, 3, 7) că sunt cei doi mărturisitori ai Domnului, care vor apărea înainte de Parusie, a doua Venire a Domnului Hristos, și vor fi uciși de fiara Antihrist.
În ziua de 20 iulie, istoria consemnează: Ziua Aviației și a Apărării Antiaeriene, pionierii aviației românești au ales, în anul 1913, ca patron al aviației pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Cu o lună înainte de această dată, la 17 iunie, se sărbătorește Ziua aripilor românești, pentru a marca primul zbor efectuat, în anul 1910, de către Aurel Vlaicu cu un aparat construit de el.

Când roata-al cărei foc înveșnicești
râvnit de ea, mă prinse cu-armonia
ce-o dărui pură sferelor cerești…
Iar noul cânt și-n cer lumina toată
stârniră-n mine-atare dor de-a ști
ce pricini au, cât n-am simțit vreodată… (Paradis I, 76-84. Tr. Eta Boeriu)

Câte speranțe nu ne punem, în viața aceasta, pe care o trăim cu bune, cu rele ce singuri ni le facem sub diferite influențe, visând la o zi, cea de mâine, mai bună și mai îmbelșugată ca cea de azi. Câte lacrimi nu curg din ochii nesecați ai oamenilor care suferă clipă de clipă datorită nepăsării noastre și a ignorării semenului. Câtă suferință, cât zbucium pentru necredința noastră într-o lume mai bună.
Dacă printr-un nesperat miracol lumea arabă sau islamică, pe al cărei pământ viața biblică s-a desfășurat în plenitudinea ei, ar ieși victorioasă împotriva actualului măcel, neînșelându-ne folosind acest apelativ al nimicniciei mai marilor lumii, și dacă influența seculară sau atee a agendei Noii Ordini Mondiale, așa zisa ordine a distrugerii credinței noastre, ar fi reduse la un asemenea nivel încât să permită Europei creștine să-și recapete fundamentul pe care a fost cândva construit, ar trebui ca religia lumii arabe să fie felicitată pentru că nu a cedat în fața exterminării. Și noi, creștinii ortodocși sau catolici dar și civilizația vestică, am fi beneficiarii direcți ai extremismului islamic. În rest, doar vorbe.

Ștefan-LucianMUREȘANU








.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!