agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7445 .



L’apres-midi d’un Faune
eseu [ ]
- lumea se usucă - Colecţia: Culture Pub

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [adrian_nairda ]

2008-08-21  |     | 



I – CHAIERS D’UTOPIE

Pour une critique politique du signe, a l'ombre des majorites silencieuses, am citit și citesc cu nesaț ce au scris și ce scriu unii.
Și dacă orbesc am să țin minte.
Da, am să joc “baba oarba”!


II – SIMULACRES ET SIMULATION

Primul simulacru e-n posesia lui Marius OPREA care-n “Ascensiunea lui Traian Băsescu (IV) - Fragmente din volumul în pregătire la Editura Polirom” - și-o freacă de-i sar … căpăcelele*.

Dan PAVEL – în editoriale – este al doilea, numai că el pregătește o pasă.

Al treilea, bătut în cuie, recepționează “pasa-n chiept”; numai el e el, e Vladimir TISMÃNEANU - COMISIA PREZIDENÞIALÃ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA - RAPORT FINAL; București, 2006. - (încerc să mă sun pe un telefon din America de Sud – pe acolo președinții se mai sună, ca masonii, caracteristic, precum un glonț, sau o renunțare intempestivă …)

“Istrate I.D al IV-lea” se declară sus și tare, de pe al patrulea palier, că vrea să joace în atac, sătul fiind de apărarea conversnată, cam așa: TOV. COMANDANT, ….

Cinic, dar incontestabil, este al cincilea combatant: ROMÂNIA - CURTEA CONSTITUÞIONALÃ - care dă gol cu DECIZIA nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste (Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskás Valentin Zoltán - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent …).
Viața e … o elodie, nu-i așa!?

Jonathan SCHEELE face șase pași, dându-ne, fluierând!, un: AVERTISMENT - Delegația Comisiei Europene în România.

Vladimir ALEXE și CANDIDATUL (său!) MANCIURIAN ne bagă pe gât icre negre, la spartul târgului, simulând deziluzia din ziua a șaptea, spunând că apele-s tulburi, dar numai bune de băut dacă avem rezerve pe/la ba(ă)ncă/i.

Note:
* http://www.observatorcultural.ro/Ascensiunea-lui-Traian-Basescu-(IV)*articleID_20272-articles_details.html
** subnotă: Marius “a lucrat gratis” la Scroviștea luni de zile … de plăcere!


III – LE CRIME PARFAIT

În “Ascensiunea lui Traian Băsescu (I) - Fragmente din volumul în pregătire la Editura Polirom”, “Ascensiunea lui Traian Băsescu (II) - Fragmente din volumul în pregătire la Editura Polirom”, “Ascensiunea lui Traian Băsescu (III) - Fragmente din volumul în pregătire la Editura Polirom” și “Ascensiunea lui Traian Băsescu (IV) - Fragmente din volumul în pregătire la Editura Polirom” Marius OPREA ne spune că: “În 1981, Traian Băsescu ajunge comandantul navei “Biruința”
Episod după episod, Marius Oprea repetă că Băsescu s-a născut, că tatăl său era ofițer militar, că a făcut liceul naval din Constanța și a avut impertinența să “absoalvă” Institutul de marină. Când vine vorba să îl mai și caracterizeze pe Traian Băsescu, Marius OPREA devine cristalin: “Învățase regulile jocului, dar și cât și cum putea întinde coarda pentru a-și mări averea și crește influența.”.
Îl scoate din sărite pe Marius OPREA faptul că Băsescu a avut, cândva, 33 de ani șicanat fiind că: “La nici 33 de ani, era un om cu o foarte mare autoritate, după regulile timpului și ale locului”. Marius OPREA citește apoi cartea de muncă a lui Traian Băsescu și ne înștiințează: “… în 1987, Traian Băsescu a fost numit șef al Agenției Economice a NAVROM din Anvers, Belgia.”.
Chestiunile acestea, relevate de Marius OPREA în: “Ascensiunea lui Traian Băsescu (I) - Fragmente din volumul în pregătire la Editura Polirom”, “Ascensiunea lui Traian Băsescu (II) - Fragmente din volumul în pregătire la Editura Polirom”, “Ascensiunea lui Traian Băsescu (III) - Fragmente din volumul în pregătire la Editura Polirom” și “Ascensiunea lui Traian Băsescu (IV) - Fragmente din volumul în pregătire la Editura Polirom”, sunt ireproșabile, însă, din nefericire, Marius OPREA suferă de morbul delațiunii, vizibil fiind acesta pe parcursul celor patru scrieri.
Să zicem că ăsta, “morbul” ăsta, ar fi de înțeles, tolerabil chiar, numai că judecățile lui Marius OPREA sunt infestate cu un alt virus: presupoziția - presupoziția, în unele cazuri, e un fel de ipoteză de lucru, numai că Marius OPREA e deficitar la capitolul procedurilor epistemice – pentru că din alea etice n-are, pentru că e cârn!
După el, Marius OPREA, presupoziția e numai bună să fie concluzie și … basta! Dar, ia să ne “uităm” într-o probă adevătată:

“TOV. COMANDANT,
Subsemnatul Istrate I.D., din com.G., jud.B. vă aduc la cunoștință următoarele: în anul 1979, într-una din lunile iulie sau octombrie, am cunoscut la unul din cenaclurile: Cenaclul umoriștilor condus de Valentin Silvestru (marți) sau Cenaclul de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu (luni), într-una din ședințele de lucru, a citit A.V. (pseudonim literar: Viorel Padina) câteva lucrări: spre sfârșitul ședinței, după ce a fost nu prea bine primit de auditori, pentru că (mie) mi-a plăcut, l-am lăudat efectiv, fapt ce a determinat să-mi dea adresa lui pe care i-am cerut-o pentru a coresponda și a-mi trimite lucrări de-ale lui; nu i-am scris niciodată și l-am uitat ca om, ca figură; însă l-am reîntâlnit la Cenaclul de Luni ulterior, dar nu am făcut nici o legătură între om și nume; această legătură mi-a (re)făcut-o el însuși când mi-a spus cum se numește atunci când i-am replicat că nici nu-mi mai amintesc numele lui (nici el nu și l-a reamintit pe al meu, și i l-am spus când mi-a cerut-o). Deci fiind un membru al Cenaclului de Luni, ne-am întâlnit ulterior, câteodată ne-am salutat, dar nu ne-am vorbit niciodată, deoarece îmi primul rând eu nu l-am recunoscut ca om, pentru că între timp nu mai purta barbă. A terminat de 1-2 ani o facultate (probabil “Filologia”). După o absență de câteva luni, luni 06.10.1980, orele 20,20 am ajuns în cenaclul de Luni, unde am fost primit cu bucurie. Apoi a apărut A.V., care s-a bucurat mult că mă revedea și strângându-mi mâna, m-a tras deoparte întrebându-mă dacă am curaj sau pot să fac orice. La răspunsul meu afirmativ după întrebarea lui ce mi s-a părut generalizată, mi-a spus că are intuiție și încredere în mine, m-a întrebat retoric dacă-s securist, a răspuns tot el că nu, mi-a zis că e convins că sfârșitul e aproape (care? mă rog!) și că trebuie să facem o mare nebunie, după care iarăși mi-a zis că nu-s țigan (pentru amorul propriu și nu numai!), m-am prins conștient în joc, intuind că e ceva deosebit la mijloc, dar nedându-mi seama de realitatea cu care am făcut cunoștință ulterior, i-am răspuns că el e țigan (fiind mai brunet ca mine) și că legenda cu țiganii blonzi e falsă (eu fiind șaten), apoi mi-a dat un material să-l citesc, l-am luat crezând că e vorba de una din creațiile lui literare, m-am retras singur, am citit aproape prima pagină, mi-am dat seama despre ce-i vorba, mi-am propos să declar organelor Ministerului de Interne acest fapt și pentru că nu cunoșteam în București decât pe lt. Jercan Vasile, de la circa 11 Miliție, biroul judiciar, un prieten din același sat cu mine, m-am gândit să mă duc la el, lucru pentru care trebuia să câștig timp, am motivat lui Viorel Padina că n-am timp să citesc în acea seară materialul de 6 pagini, căci trebuia să înceapă ședința de cenaclu și a încuviințat să-l păstrez pentru a doua zi, când a urmat să-l întâlnesc la orele 15,15 la ceas la Universitate, loc și oră alese de mine la libertatea pe care el mi-a oferit-o. După începerea ședinței el a dispărut fără să-și ia rămas bun din cenaclu. Mi-a spus înainte însă că dacă-s de acord să semnez materialul îmi va spune mai multe, urmând să discutăm, dacă nu, să rămână chestia între noi, asta, după spusele lui, pentru a-mi fi mie bine și să-i restitui materialul. La amenințarea lui, pe care m-am făcut că n-o observ, l-am întrebat cine mai știe de material. Mi-a spus că nimeni, deși a insistat să fiu prezent la întâlnire, nu ca alții (sau ceilalți), de unde-am dedus că nu-s singurul asupra căruia s-a încercat racolarea eventuală. Materialul e intitulat “Apel către Europa” și e scris pe hârtie xerox, fiind o copie de la mașina de dactilografiat. M-am adresat tov.lt. Jercan, pentru că nu știam unde e sediul Securității și nu știam cui să mă adresez. Cred că A.V. mi s-a adresat și pentru faptul că în cenaclu sînt un tip curajos, îmi susțin ideile, atac fără milă inepțiile literare debitate de alții, fără responsabilitate, indiferent de numele de consacrare literară pe care le poartă, neinteresându-mă decât adevărul și nu intru pe sub pielea lor pentru o eventuală parvenire literară.
07.10.’80
(ss)indescifrabil”
Nota:
a) este interesant că se scrie cu “î” din “a” în această notă, însă nu se ortografiază “sunt”, ci “sînt”!
b) suntem în: 07.10.’80, când nu jucam “baba oarba”!
Altă probă:
Pavel ARON – “omul care l-a trimis pe Băsescu la Anvers”

“… Mai întîi, Traian Băsescu a avut la Anvers un predecesor român, și nu dintr-o altă țară socialistă membră CAER, pe Dumitru Ionescu, care a ocupat acest post nu doi ani, ci trei ani și șase luni. /…/ Numirea agentului NAVROM nu a avut nimic în comun cu cooperarea economică între statele din CAER, ci a privit rezolvarea problemelor de parcurs ale flotei comerciale a României în zona Mării Nordului. În ceea ce privește promovările în funcție, nici măcar partidul nu a avut vreun amestec în numire. Nu existau asemenea excepții în modul de funcționare a instituțiilor statului comunist, iar ca membru PCR, Traian Băsescu trebuia să se supună statutului și regulilor de procedură ale partidului.”.
În demența constructivistă de atunci, flota noastră comercială ajunsese pe culmile gloriei: era mare, dar proastă! Când a dat peste asta, peste “ magnisufieța flotistică românească!”, Marius OPREA zice că Băsescu i-ar fi spus lui Ceaușescu NICOLAE că avem o “flotă proastă” – mă rog, asta e o “scăpărare” din vedere a Marius OPREA-ului!
Apoi, din avion, fără “legătură” marino-terestră!, Marius OPREA vede că: “Pentru români, 1985, anul abia încheiat, nu fusese tocmai unul al biruinței: “… “Practica agricolă a studenților și elevilor (nu erau lăsați deoparte nici copiii de 10 ani), “muncile agricole” ale militarilor, civilii “concentrați” la Canal, alături de “brigăzile de uteciști”, erau formele de robie care asigurau “construirea socialismului.”.
Nu domnule OPREA!, la depănușatul porumbului erau aduși: copiii de la grădiniță; “fetele de liceu”, cărora le erau făcute praf “capabilitățile reproductive” – capabilități depuse pe mormane de știuleți de porumb depănușabili până în jurul datei sfântului ăla care pune-n ghetele copiiilor … daruri!; pentru ca mai apoi copiii de școală să culegă bumbac, în luna februarie, la minus 22 de grade Celsius.
Nu domnule OPREA, Dan PAVEL nu mergea cu noi la culesul viilor în vremea studenției, pentru că “era” în alte “practici”; nici după aia nu a fost “în practici cu copiii prin/din școli”, ci în practici care îi permit să enunțe acum ritos și toxic perpetuativ: “Nu există în nici o țară fostă comunistă din Europa Centrală și de Est, Asia, Africa sau America Latină vreun document oficial comparabil cu Raportul Tismăneanu.”. Așa că, din gât întreb: din care Europă Centrală și de Est, Asie și Americă Latină … din CARE?
Pavele, Pavele!, pe pavelele astea voi umbla până când îmi vei explica asta: “… din păcate, Mircea Scarlat e mort, iar eu nu pot vorbi în numele său ... Odihnească-se-n pace! - asta am scris-o eu în 2002, dar te descurci tu, câtă vreme ai repetat-o “nițel” și în 2006 însoțită de o poză din tinerețe a M.N. Rusu-lui ... dacă ai răbdare!
Altă probă (citat Dan PAVEL):
“Mă pronunț asupra "Raportului Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România" abia după ce l-am citit integral și l-am studiat, adnotat, comentat.”.
Că: “Dincolo de cârcotelile exprimate de diverși cititori partizani, nu am văzut până acum vreo analiză serioasă a raportului. Raportul Tismăneanu este o operă colectivă, obiectivă, temeinic documentată factual, interdisciplinară, unică în lume prin calitatea analizei politologice, istoriografice, sociologice, antropologice, demografice, chiar și economice. Toți autorii și coautorii trebuie felicitați.”
Da, e de discutat, cum ar fi asta: “Eu pasez, eu dau cu capul”. Unde?

Notez: (COMISIA PREZIDENÞIALÃ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA - RAPORT FINAL, București, 2006; Membrii Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România:
Președinte: Vladimir Tismăneanu
Membri: Sorin Alexandrescu, Mihnea Berindei, Constantin Ticu Dumitrescu, Radu Filipescu, Virgil Ierunca, Sorin Ilieșiu, Gail Kligman, Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Marius Oprea, H.-R. Patapievici, Dragoș Petrescu, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Levente Salat, Stelian Tănase, Cristian Vasile, Alexandru Zub.
Experți: Hannelore Baier, Ioana Boca, Stefano Bottoni, Ruxandra Cesereanu, Radu Chiriță, Adrian Cioflâncă, Dorin Dobrincu, Robert Fürtos, Armand Goșu, Constantin Iordachi, Maria Mureșan, Germina Nagâț, Eugen Negrici, Novák Csaba Zoltán, Olti Agoston, Cristina Petrescu, Anca Șincan, Virgiliu Þârău, Cristian Vasile, Smaranda Vultur.
La redactarea Raportului au mai colaborat: Gheorghe Boldur-Lățescu, Igor Cașu, Adriana Fleancu (corectură), Mihaela Ghimici (traducere), Lázok Klára, Shlomo Leibovici-Laiș, László Márton, Nagy Mihály Zoltán, Cristina Spătărelu (secretariat tehnic), Ioan Stanomir, Cătălin Augustin Stoica, Marian Zăloagă.).”
Subnotez neelegant: da’ Stelică, da’ Manolică, da’ … nu sunt subnotatorii? Și alta: “… Am înlemnit. De lângă mine, colegu' și pretinu’ Sorin Sirineasa (azi mare mahăr prin Parchetu' General, pare-mi-se!) îmi trăsese un ghiont aproape isteric: "Uite-l pe Nichita!". Cum poetu' venea drept spre mine (așa mi s-a părut), l-am fixat nebunește; omu' însă (o posibilă traictorie de-a angelului) nici nu m-a zărit; acompaniat de suita zgomotoasă, a intrat, inundat de luminile blitz-urilor, în sala de ședințe.”.



În fine, Vladimir TISMÃNEANU, care bate la fund, de departe, pe OPREA și PAVEL la capitolul intoxicării, vine și ne zice de la obraz: "Cominformul a fost paravanul ideologic al terorii universalizate impuse de “EL” și marionetele sale popoarelor din Europa de Est și Centrală."
Be a better chat fanatic!, Be a better text master!
Așa, și zice EL TISMÃNEANU: “Orice zvâcnire de spirit independentă trebuia asfixiată în fașă. Acțiunile represive s-au concentrat în prima fază împotriva adversarilor reali ai sistemului (denumit, prin recurs la un pleonasm ridicol, “democrație populară”)”.
Ete că: “… așa se face legătura dintre foștii voluntari și pretinsul complot împotrivă” - numai că asta ține de “Pedagogia infernală”, cum bine zice istorica (accentuați pe ultimul “i”) Annie Kriegel: “… procesele-spectacol din Europa de Est, se bazează tocmai pe acest tip de cauzalitate diabolică.”. Annie mai spune, pe bună dreptate, citând-ul pe K – de mi-a devenit dragă Annie, mmm! - că situația e kafkiană: “… K. începe să se comporte ca și cum ar fi vinovat. Se simte vinovat. A fost făcut să se simtă vinovat. A fost culpabilizat.”
Vedeți, de pe culmile impertineței solvabile, TISMÃNEANU zice: “Procesul-spectacol (show trial) a fost o armă propagandistică a terorii politice. Scopul său era să personalizeze un inamic politic abstract, să-l plaseze în carne și oase pe banca acuzaților și, cu ajutorul unui sistem pervertit al justiției, să transforme diferențele politico-ideologice abstracte în crime comune ușor inteligibile.”, pentru că rolul procesului-spectacol este să propună, să propună o dramaturgie a urii organizate, manipulată și direcționată către, către un presupus inamic – asta se face insidios și feroce.”.
De exemplu:
“ROMÂNIA CURTEA CONSTITUÞIONALÃ DECIZIA nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskás Valentin Zoltán - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.31 alin (9), art.7 alin.(2), art.8, art.9 alin.(1), art.11, art.14 alin.(1) și (2), art.15 alin.(5), art.16 alin.(1) și (3), art.221 alin. (1) și (2) din Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste și a dispozițiilor art.II și ale art.V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.16/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul 2 dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, excepție ridicată de…

27 Pentru aceste considerente, în temeiul art.146 lit.d) și al art.147 alin.(4) din Constituție, precum și al art.1, art.2, art.3, art.11 alin.(1) lit. A. d), art.29 și al art. 31 alin.(2) din Legea nr.47/1992, CURTEA CONSTITUÞIONALÃ În numele legii Decide: Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de … în Dosarul nr.8520/2/2006 al Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă și constată că Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, precum și dispozițiile art. II și ale art. V din această ordonanță, sunt neconstituționale. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2008. PREȘEDINTELE CURÞII CONSTITUÞIONALE, Prof.univ.dr. Ioan Vida MAGISTRAT-ASISTENT, Ioana Marilena Chiorean”
Sau:
Avertisment: Delegația Comisiei Europene în România nu își asumă responsabilitatea cu privire la opiniile exprimate în această sesiune de chat. Transcrierea sesiunii de chat reprezintă exclusiv informație de natură generală, nefiind produsă și oferită pentru a răspunde unor împrejurări specifice unei anumite persoane sau instituții; Informațiile prezentate nu sunt în mod necesar complete, exacte sau actualizate și nu pot înlocui consultanța specifică profesională.
Tema: Semnarea Tratatului de Aderare a Bulgariei și României la Uniunea Europeană
Invitat special: Jonathan SCHEELE (Șeful Delegației Comisiei Europene în România)
Data: luni 25 aprilie, 15:00 – 16:20… )
15:12:42 Sorana Ester: De unde apar aceste informații greșite? Și mai ales de ce?
15:12:57 Jonathan Scheele: Denise: Actuala strategie acoperă și perioada de după semnarea Tratatului, dar Delegația nu este singura care trebuie să facă comunicare.
15:13:00 Denise Theodoru: De unde ești, Ana Maria?
15:13:05 Paul Maximilian Anghel: așa este
15:13:18 IONESCU ANA MARIA: Buzău

15:13:48 Jonathan Scheele: Ester: Bună întrebare, aș vrea să știu și eu...
15:14:24 IONESCU ANA MARIA: Centrul de Informare Europeană Euro Focus Buzău - deși depune eforturi considerabile - nu poate acoperi lipsa de informație europeană (nici măcar prin punctele teritoriale)
15:14:27 Jonathan Scheele: Costin: Da, dacă vă terminați treaba.

Off topic!
Pe piatra funerară a lui Faulkner scrie așa: “Până ce va fi îngropat aparține familiei. După aceea, aparține lumii.”
… prin ’29, uluit și dezamăgit că a fost refuzat (“la propriu, cu acte în regulă la pat”!) de iubita sa, Faulkner se decide să …, să scrie din pură plăcere. A căzut de două ori de pe cal, dar a murit făcând infarct – gurile rele spun că a avea o stabilitate emoțională fantastică, fie numai și pentru că a așteptat să moară soțul iubitei sale din adolescență, pentru a o lua de nevastă. Între timp a făcut ca toți dracii: și-a schimbat numele (îl chema William Cuthbert Falkner) în William Cuthbert Faulkner. Cu zece, sau unșpe, ani înainte poza în erou național în Oxfordul missippian, fără a fi dat piept cu inamicii – localnicii venerându-l ca și cum ar fi un erou: lupte, curaj, vitejie, răni dobândite pe fronturile din Europa, povești de groază, camarazi de arme, superiori uimiți, suferințe, titlul de “sir William”, veteran de război, glorie … Mosquitoes e o carte, da!. A încheiat primul contract cu Metro-Goldwyn-Mayer, în ’48. Tot în anul ăsta Academia Suedeza, îi acordă Premiul Nobel pentru Literatură. Confuzie totală! Cincisprezece, din cei optsprezece membri ai juriului, votează favorabil, numai că premiul nu se decernează decât dacă există unanimitate de voturi – așa că Nobelul literar a ajuns la Faulkner … în anul următor, ‘49.
În sfârșit, vă recomand să citiți: Vladimir ALEXE: CANDIDATUL MANCIURIAN - PETELE ALBE DINTR-O BIOGRAFIE ROȘIE

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!