agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1682 .



Viorel Zegheru - Ecloziuni
eseu [ ]
Cuvântul - Sărutul luminii cu eternitatea

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [SnowdonKing ]

2008-08-31  |     | 



Viorel Zegheru: „ECLOZIUNI”, Editura FIDES, Iași, 2008

Cuvântul - Sărutul luminii cu eternitatea

(Prefață)


Fluturele! Omul și destinul său într-o cavalcadă de gânduri, de sentimente... Imaginea puternică, simetrică a acestor creaturi fragile (omul – fluturele), este predominantă în volumul Ecloziuni, un volum al profunzimilor, al purificării și al metamorfozei cotidiene. Căci asta face Viorel Zegheru, ascede prin fiecare cuvânt către sine, printr-un proces poetic, un joc extrem de dureros, cu reguli stricte precum singurătatea, moartea și introspecția.
În Grecia antică fluturele era simbolul sufletului. Toată această carte este marcată de dorința de a zbura, de a ajunge departe, de a depăși barierele umane. Poetul, preocupat de simbol și mister, leagă și dezleagă cuvinte, trăind într-o lume a propriei sale respirații dar... înaintează cu privirea / spre Paradisul / posibil. – Înserare.
În zborul său, asemenea unui Icar-poet, autorul are îndrăzneala de a ironiza divinitatea: dumnezeu sare coarda / în grădinile noastre / suspendate / dumnezeu ia nota maximă / la bârna din ochiul / veșniciei / dumnezeu / ne împrumută vieți / pe datorie / dumnezeu / are rău de înălțime / și noi îi săpăm / groapa – Rău de înălțime.
Mai mult de atât, poetul își dorește o lege prin care să fie dați îngerii jos / și cerul să devină / o casă de toleranță. – Legea anti-îngeri.
Însă, singura casă a toleranței este cea a gândurilor și poetului nu-i rămâne decât să aștepte și să-și fumeze dragostea (sau apropierea) unei ființe angelice prin degete fără filtru.
Remarc sarcasmul la adresa vieții și a tuturor lucrurilor care sunt întoarse cu susul în jos sau cu josul în sus. Pe axa verticalității, totul înseamnă moarte, fie că este vorba de înecat și cerul ce se află la picioarele sale, fie că este vorba de peștele ce se ridică și sfârșește la suprafața apei. Uluitoare imaginea din poezia - Peștii mor, cu trimitere la un vers la fel de sugestiv al poetului canadian Pierre Morency : „quand il dort il nage entre deux eaux”. Și ce îi rămâne autorului pe axa trup/suflet, dacă nu cuvântul, poezia?
Ecloziunile cuvintelor, idei în mitra minții creatoare de poezie; ecloziunile creaturilor pământești, fie oameni, libelule, pești sau lebede; toate au la origine sărutul luminii cu eternitatea - Cuvântul.
De altfel, referitor la actul creației poetice, Viorel Zegheru descrie poezia drept regina cuvintelor – Roiul.
Spațiul în care se produce asceza este atemporal, poetul își lasă orele la ușă / ca niște papuci sonori - Lepădare de timp, și se gândește la iubita sa ca la un meteor ce schimbă / traiectoria destinului - Meteor. Dragostea pentru femeia cu părul amnezic, care nu poartă vreun nume în acest volum, se manifestă ca un fel de good-bye, când, printr-o sentință a sărutului / buzele noastre au fost condamnate / la nedespărțire – Sentința.
Și astfel, poetul își caută fratele geamăn, în egoul său, în sânge, printre vise, suferințe și lacrimi. Și tot ce găsește este o lume de umbre : Prima umbră: / Port cu mine copilăria / ca o umbră care își cere / drepturile… / A doua umbră: / Eu și moartea- două umbre / care se invită reciproc / în mormânt. / Avem soarele vieții / când în față / când în spate / și jucăm pe rând / rolul umbrei… / Ultima umbră: / Sunt într-o cameră / mică și luminată / astfel încât umbra / străbate pereții / cavoului… - Umbre.
În toată această singurătate, poetul își vinde himerele și amintirile unui Defoe, cerșetor în Piața Libertății... cenușa viselor sale acoperă crinii uciși... și-ascultă timpul bătând tic-tacul morții. Pentru ca în final să-și spună rugăciunea înspre comuniunea cu Tatăl : învață-mă Tată necunoscut / comuniunea cu tine / povestea fără sfârșit / zborul de jos / și mai jos / subteranul, sfârșitul / care vine atât de repede / învață-mă Tată – Rugăciunea unui fluture.
Constructor de stări și reverii poetice, degajând impresia unei lucidități creatoare dincolo de curgerea fluidă a timpului (Cu picioare de plumb, timpul se întoarce în carapacea eternității – Timpul), Viorel Zegheru evită superfluența și alege calea directă, către esențial. Atmosfera poemelor sale e naturală, plină de efuziuni spontane (angoase, fericiri, tristeți), întrerupte uneori de momente de evadare, de melancolie în oaze de liniște.
Într-una din parabolele încărcate de rafinament, poetul își descoperă condiția umană în lumea iluzorie (ca o cameră cu oglinzi), în lumea în care nu-și găsește locul, iar singura sa însușire este supraelastică, tinzând către un ideal tangibil: Te descopăr. / Suntem doi ciorapi: / eu negru, tu rupt; / eu- supraelastic, / tu- realist. / În călcâi fiecare / avem o iluzie: / eu- un picior, / tu – perechea…– Ciorapii.
Viorel Zegheru este un poet al esențelor. Lectura poemelor sale necesită atenție și meditație asupra cuvântului. Nu de puține ori, multitudinea de sensuri oferă porți nebănuite imaginației. Metaforele sale, fie încărcate de ludic, fie de subtilitate, au darul de a cuceri suflete și minți într-un univers în care poezia este la ea acasă. (Ionuț Caragea)




Rugăciunea unui fluture

Învață-mă Tată
litera grea
trăiesc analfabet
litera ușoară
mă ascund
într-o burtă uriașă
în păcat
și e bine Doamne
e plăcut aici
învață-mă Tată necunoscut
comuniunea cu tine
povestea fără sfârșit
zborul de jos
și mai jos
subteranul, sfârșitul
care vine atât de repede
învață-mă Tată


Ciorapii

Te descopăr.
Suntem doi ciorapi:
eu negru, tu rupt;
eu- supraelastic,
tu- realist.
În călcâi fiecare
avem o iluzie:
eu- un picior,
tu – perechea…


Peștii mor

Peștii mor
ridicându-se.
Simt că urc
urc urc
Cu capul în jos
cerul ar fi
la picioarele mele…
Și peștii mor.
Ridicându-se…


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!