O abordare filozofică a Teoriei speciilor informaționale – TIS -




Nucul își ascunde nucile, după ce le lasă să cadă, scuturând frunze peste ele.
Lui Nicu.


În încheierea cărții sale Teoria Speciilor Informaționale, TIS, Nicolae Florean Pinte, după ce, pe întreg parcursul expunerii teoriei luptă cu limitele bine ascunse și păgubitoare ale matematicii și reușește să le învingă folosind Operatorii nearmonici prin Calcul cultural, concluzionează:
,,Calculul cultural bazat pe chei, Limbajul cheilor, etc,-vezi TIS- este mult, mult mai profund decât logica matematică. Asemănarea, identitatea prin chei și frânturi de chei, într-un spațiu sau în te miri ce alt spațiu cultural, depășește cu mult sărăcăcioasa – și fixista- logică matematică, logică ce se rezumă la a răspunde- de obicei într-un singur spațiu cultural- ori prin Da ori prin NU.,,





Operatorii nearmonici




1. O privire în acest context asupra matematicii

În sensul cel mai general matematica nu este altceva decât a doua limbă a omului. El se exprimă în permanență cu elemente ale matematicii, atât în limbajul curent cât și în cel al propriei gândiri. Această limbă este universală, nu necesită traducere de la o națiune la alta. Șlefuirea gândirii și a minții umane are nevoie de un rezultat abstract. Acest rezultat al continuei perfecționări inteligente este știința matematică. Fascinația și lumea logicii semnelor, la fel unui sport: cum ar fi șahul, nu are margini.

Similar gândirii, șlefuirea continuă a limbii a dus la apariția gramaticii. Ambele, atât matematica cât și gramatica armonizează, una gândirea iar cealaltă limba, îi oferă frumusețe, dând omului plăcerea de a gândi și de a vorbi, de a se exprima în urma gândirii. Dar aceste reguli, care implică pe de o parte respectarea unor jaloane, fac ca libertatea de a crea gândire, respective limbă, să se reducă. Trebuie spus că gramatica este oarecum paralelă cu ceea ce însemnă înțelesul cuvintelor, cum și matematica este paralelă cu ceea ce înseamnă înțelesul proceselor în slujba cărora se pune. Atât matematica cât și gramatica devin astfel frumoase capcane ale omului. Am putea spune despre istoria limbajului că o limbă își încetează nașterea în momentul în care ea este înstăpânită de gramatică. Referitor la limbaj, și acestuia i se poate intenta un atac la gramatică, în aceleași condiții cu cele ale atacului la ecuația matematică.
Atât matematica cât și gramatica frânează, îngreunează accesul informațional al înțelesurilor spre gândire, respectiv spre limbă.

Comparația matematicii cu limba și gramatica limbii aduce în față armonia matematicii prin alăturare cu gramatica. Gramatica, respectiv armonia matematică sunt ca un finisaj peste caramizile unui zid. Construcția, structura de bază devine încheiată și este ascunsă.

În ce constă de fapt armonia simbolistică a matematicii și a ștințelor în general, reclamată în eseul ,, Cum văd eu postmodernismul,,. Matematicile sunt instrumente folosite pentru a introduce în logica unor semne ,, simboluri,, imaginile mentale pe care și le face omul despre procesele reale pe care le observă din poziția sa de observator al realului. Deja asupra acestor imagini a acționat odată gândirea sa paradigmatică, până să devină obiectul unor relații matematice. Modul cum se produce acest lucru a fost descris în eseurile despre ecuația și despre funcția matematică.

Observabilele accesibile omului sunt în fapt ca și formele și culorile unei imagini. Pentru a transfera imaginea în spatele relațiilor matematice și a obține un rezultat (promis), relații care au un înțeles al lor, valabil din punct de vedere matematic dar nu și în relația cu înțelesul observabilelor, omul este obligat să închidă ochii, adică să piardă controlul asupra ceea ce știa și ce înțelegea despre aceste observabile. Armonia, termenul de ,,armonie,, utilizat, reflectă tocmai această împăcare, nefirească în fapt, pe care o are omul față de funcțiile și ecuațiile matematice, cele care îi ascund din capul locului, prin natura lor, relațiile de înțeles pe care le-ar putea avea observatorul cu observabilele, pe întregul parcurs matematic. Aplicare unor operatori nearmonici are scopul apropierii informaței de relațiile matematice și coexistența utilă a acestora.

2. Descrierea premiselor aplicării operatorilor nearmonici

Matematica a fost pe larg dezbătută în filozofie, dar nu matematica are în sine dificultatea care trebuie discutată ci această armonie a matematicii. Firește că aceste neajunsuri au fost sesizate și analizate în epistemologie, în ultimul secol mai ales, dar faptul că informația în prezent, și în viitor cu siguranță, este și va fi determinantă în toate științele, împletirea între matematică ( alte științe) și informație devine obligatorie.

Matematica are un rol practic în cunoaștere și în știință în general, doar în momentul construirii de modele care reprezintă, copiind, în planul simbolic, cel specific acesteia, imaginea procesului studiat. Această imagine prelucrată după legi proprii ale matematicii, va trebui în final reconvertită în elemente ale procesului ca și rezultat al aplicării gândirii matematice - doar ca instrument de lucru- și nu ca emitent de la sine al unor imagini ca și când acestea ar aparține și ar fi create de evoluția procesului. Pe măsura dezvoltării științelor raționamentele suferă din ce în ce mai mult de acest neajuns.

Legătura dintre imaginea procesului, cuprinzând toate relațiile de înțeles accesibile și simbolurile matematice obținute prin afirmații armonice, sunt realizate prin limbaj. Conținutul acestor legături de limbaj sunt în fond informațiile.
A vorbi despre aplicarea acestor operatori înseamnă a da o importanță anume acestor informații și a le găsi reguli și legități proprii și obiective pentru a fi posibilă legarea și dezlegarea cât mai folositoare a fenomenului de aparatul matematic, lipsit de acestă consistența informațională.
Adică se propune a dubla într-un anume fel drumul matematic prin dublarea semnificației operatorilor utilizați:
- semnul matematic ducând cu sine logica internă a matematicii și a simbolurilor ce reprezintă procesul
- limbajul informational ducând cu sine înțelesurile procesului
La ieșirea din această dublă spirală, la fel celor genetice, în care peste spirala sensului matematic se răsucește spirala înțelesului procesului, se va obține un anume înțeles- rezultat, care a supraviețuit drumului spiralei matematice, rezultat informational, cu totul propriu procesului și util. O astfel de spirală se regăsește și în TIS- Teoria speciilor informaționale- și constă în împletirea/înlănțuirea în fiecare tact sistem a jocului rigid cu cel flexibil, adică a celor două imagini ale fenomenului.
,,Resituarea,, ca și poziție de cunoaștere, propusă în eseul ,, Cum văd eu postmodernismul,, înseamnă această dublă ipostazare, prin care observatorul se include informațional procesului și se deplasează informațional odată cu acesta pe traseul de evoluție, resituându-se, pentru a avea în permanență relația sa de înțeles cu procesul.

3. Operatorii nearmonici

3.1.Operatorul de înțeles

Operatorul de înțeles nu poate fi un operator exclusiv nearmonic pentru că întreaga lume, atât cea armonică, cea descrisă frumos prin ecuații, cât și cea definită în acest demers ca și nearmonică, cea a cărei observare spre realitate este posibilă prin resituare, au la bază elemente ale înțelesului, ca formă a minții omului de a recepta fenomenul prin separarea si distingera unor sensuri logice. Înțelesul este liantul dintre cele două spirale ale matematicii informaționale. Acest operator a fost prezentat în eseurile anterioare și este amplu descris în TIS. Atributele înțelesului în contextual său nearmonic se vor însera odată cu descrierea celorlalți operatori.

3.2. Operatorul nearmonic de întemeiere

3.2.1. Întemeierea constituie, pe baza observabilelor fenomenului, imaginile procesului, cea simbolică- armonică și cea informațională- nearmonică.
3.2.2. Întemeierea presupune și posedă elementele de înțeles în sine, ale unui astfel de act.
3.2.3. Toate dovezile care fac posibilă întemeierea sunt oferite de simțuri dar sunt validate de un înțeles.
3.2.4. Demonstrația înțelesului este suficientă întemeierii pentru faptul că un nivel de înțeles superior nu va rata imaginea ci o va imbunătăți.
3.2.5 Orice revenire asupra imaginii va fi un progres pentru că întrega preocupare asupra cunoașterii este, prin re-întemeiere, un nou sau spre un mai cuprinzător înțeles.

Înainte de a descrie etapele întemeierii se prezintă, în conformitate cu cele presupuse în eseul ,, Dialog despre relitate,, ca și punct de plecare, drumul informației între real și simțuri:
Realitatea, prin premergerea realului, se regăsește în :
a) LEGI
- legi informaționale globale
- legi fizice
3.2.6. Legile sunt relațiile care structurează realul, având ca temei neschimbarea realității.
3.2.7. Realitatea nu poate fi cunoscută și nici nu poate fi înțeleasă.( in context cu 3.2.8.)
3.2.8. Realul nu poate fi cunoscut dar poate fi înțeles.
3.2.9. Legile sunt forme de înțeles aplicate realului în afara gândirii umane.
3.2.10. Acest înțeles ( sau supra-înțeles) produce și structurează realul în latura sa obiectivă, independentă de existența și acțiunile umane.
3.2.11. Accesul omului în această structură, superioară lui, este posibil și favorizat de aplicarea operatorilor nearmonici.
3.2.12. Interferența dintre straturile de înțeles proprii omului, cele aparținând TIS și structurile de deasupra sa, cele ale ,,adevărului de nepătruns,, după definiția din TIS, însă existente în real, se definesc ca și meta-structuri.
3.2.13. Metastructura devine în termenii de resituare obiectivul major al întemeierii.
Notă: Ideea aplicării ideii și noțiunii de structură în contextul acestui studiu aparține D-lui Gorun Manolescu.
3.2.14. Înțelesurile dispersate ale unui strat al structurii realului sunt întemeiate de un înțeles cuprinzător, aparținând stratului superior al acestei structuri. (terțul inclus)
Notă: Această idee, utilizată și în TIS cu precizare, aparține D-lui Basarab Nicolescu.
3.2.15. Accesul spre real nu poate fi global sau pe părți, ci doar pe niveluri.
Notă: Acestă idee aparține D-lui Constantin Negoiță.
3.2.16. Accesul spre real nu este posibil decât prin diferențialele elementare ale înțelesului.( cum ar fi cheile mentale ale TIS)
Notă: Această idee aparține D-lui Nicolae Florean Pinte.


b) MEDIU
- mediul global al proceselor incluzând:
- mediul fizic și informațional al procesului incluzând:
- mediul fizic și informațional al fenomenelor procesului
3.2.17. Mediul este spațiul care se constitue anterior unei existențe.
3.2.18. Mediul este acel loc, de care orice existență este separată, va duce la moartea, pierirea, acesteia.
3.2.19. Orice proces, inclusive lumea, are ca primă etapă de pre-naștere constituirea mediului. (Fătul este locuitorul unui mediu uterin, existent în momentul sosirii ovulului, puiul este locuitorul oului, peștele este locuitorul apei, omul este locuitorul atmosferei, etc.)
3.2.20. Orice informație este locuitoarea unui mediu informațional, în care ( se constituie, se naște, se ivește, trăiește și moare) se întemeiază.
3.2.21. Mediul informațional, sau câmpul informațional al aplicației după denumirea TIS, este limita de valabilitate a informațiilor întemeiate, susținute de înțeles.
3.2.22. Mediul informațional se bazează nu doar pe context, acesta este doar o conjunctură favorabilă de extindere sau de transfer a unei informații.
3.2.23. Mediul informațional, cel în care se întemeiază și se desfășoară (trăiesc) informațiile este înțelesul.
3.2.24. Întemeierea informațiilor nu se poate realiza în afara unui mediu omogen de înțeles.
3.2.25. Mediul complet omogenizat prin înțelesuri prefigureză metastructura.
3.2.26. Metastructura leagă înțelesul de idee.


c) PROCESE
- procesul (obiect al cunoașterii) determinat de legi și mediu
- fenomenele procesului
3.2.27. Procesul și fenomenele sale sunt părți ale realului, prin presupuneri ale omului în urma aplicării înțelesului asupra observabilelor acestora.
3.2.28. Procesul modifică permanent structura materiei.
3.2.29. Procesul este manifestarea realițătii în real.
3.2.30. Procesul este o parte a realului ce poate fi înțeleasă separat și separabilă prin înțeles.
3.2.31. Informația este un proces.
3.2.32. Energia este un proces, nu formele acesteia ci aceea singură și necunoscută.
3.2.33. Substanța este un proces. Lumina este parte.
3.2.34. Viul este un proces. (Omul este un proces separat al viului și singurul.)
3.2.35. Natura este un proces. (Omul este un proces inclus naturii.)
3.2.36. Timpul este un supra- proces. Timpul este cel mai necunoscut element- proces, fiind avanpostul realului înspre realitate.
3.2.37. Amestecurile, interferențele acestor procese este lumea. Lumea este un proces.
3.2.38. Fenomenul este șirul de stări identificabile pe care le suportă un proces în desfășurare.
3.2.39. Mărimea de stare este acea informație capabilă să întemeieze un comportament al unui proces.
3.2.40. Observabilele sunt acele mărimi de stare care emit semnale adecvate și compatibile cu simțurile umane.
3.2.41. Observabilele sunt independente de simțuri.

Simțurile omului sunt cele care sesizează și cuantifică aceste OBSERVABILE, enumerate mai jos:
- a. observabilele legilor informaționale globale si ale legilor fizice
- b. observabilele mediului global al proceselor, ale mediului fizic și informațional ale procesului și ale fenomenelor
- c. observabilele fenomenelor procesului

- Ordonarea și aplicarea înțelesului asupra observabilelor este primul pas al întemeierii celor două imagini ale procesului, adică trecera informațiilor primare din simțuri în înțeles și contruirea primei etape de imaginar.
- Constituirea pe baza înțelesului a celor două imagini este al doilea pas al întemeierii:
- A. Imaginea simbolică, cea matematică a procesului, adică găsirea mărimilor de stare, a condițiilor fizice, a funcțiilor și apoi a ecuațiilor care descriu procesul, utilizând toate informațiile despre observabilele procesului a, b, c, Această etapă a fost parcursă și până acum în matematică. Folosirea înțelesurilor era premergătoare și finalizatoare prin puneri în ecuație și interpretări de rezultate. Operatorul de înțeles este utilizat în această imagine ca și unul dintre componentele simbolice neavând un rol formalizator.
- B. Imaginea informațională a procesului, utilizând toate informațiile despre observabilele procesului a,b,c la care se adaugă relațiile de înțeles dintre acestea. Operatorul de înțeles este utilizat în această imagine ca și liant al informațiilor pe de o parte dar mai ales ca și ansamblu de cuprindere al acestor informații.
În TIS acest pas este alcătuit din:
- precizarea Scopului aplicației care este propus și legat ideatic de fenomen
- crearea Speciei informaționale prin relaționarea celor trei coji sau haine culturale ca și straturi de abordare informațională, astfel:
- coaja Cadrului trăsăturilor fenomenului, cea care își are originea în LEGILE aplicate mediului și PROCESULUI
- coaja Conștiinței întregului, cea care asamblează relațiile referitoare la MEDIUL procesului, respectiv la Câmpul informațional al aplicației
- coaja Întregului înțelesului, miezul cheilor de înțeles ale procesului, al întregului și ale trăsăturilor fenomenului

3.3. Operatorul nearmonic de însoțire

Este operatorul care face posibilă această uniune informațională, între observator și proces. Prin însoțire se realizează legarea ideatică a observatorului de fenomen și renunțarea la ideea de reper tradițional, ancorat unor puncte exterioare fenomenului. Curgerea temporară sau doar ideatică a procesului se alocă și percepțiilor informaționale ale observatorului procesului.

- În urma întemeierii celor două imagini ale procesului, prin însoțire se parcurge drumul spre constituirea imaginii duale a procesului.
- Nu se poate afirma ceva despre o imagine completă, definitivă sau sigură, decât în limitele posibilităților de înțeles. În această imagine se contopește imaginea matematică cu cea informațională rezultatul fiind oferit înțelesului observatorului resituat în poziția de cunoaștere, alăturată acestei imagini.
- Informațiile vor parcurge drumul procesului, descris de cele două imagini întemeiate și puse în dinamica de desfășurare a fenomenelor procesului. Este cea mai adâncă și cea mai grea fază a cunoașterii prin resituare.
- Pentru a fi posibilă implementarea sensurilor înțelesurilor unor informații într-o înlănțuire logică, ce reconstituie desfășurarea procesului, de tipul celei matematice, prin trecerea unui prag ce face saltul de la informație la idee.
3.3.1. Specia informațională TIS este o consecință a unei legi a realului, ghidată de înțelesuri.
3.3.2. Ideea este cea care readuce afirmațiile din spațiul matematic în spațiul informațiilor.
3.3.3. O idee nu este un înțeles.
3.3.4. O idee descinde dintr-o lege a realului.
3.3.5. Deasupra înțelesurilor omului se află ideea
3.3.6. Legile nu se pot cunoaște prin înțelesuri ci prin idei.
3.3.7. Prin idei omul aparține realului.
3.3.8. Prin înțeles omul aparține proceselor.
3.3.9. Imaginarul este acea imagine contruită de om despre real care se intemeiază prin înțelesuri dar se privește prin idei.
3.3.10. În real idea devine supra-înțeles. Astfel ea poate fi întemeiată de către înțelesul omului în informații.
3.3.11. Deasupra ideilor nu se poate privi.(Platon) Realitatea este ascunsă inclusiv de către ideile realului.
3.3.12. Legile sunt estimări ale înțelesului despre supra-înțelesul descins din idee.


Traseul de însoțire desfășurat în TIS este programul aplicației TIS cu cel două componente ale sale:
- jocul rigid, care se folosește de imaginea matematică, armonică
- jocul flexibil, care se folosește de imaginea informațională, cea nearmonică
La finalul traseului de însoțire, dezvoltat în TIS, informația revine ca și bază a simțurilor observatorului, acesta aplicând prin act cunoașterea asupra procesului din dublă perspectivă, cea procesuală și cea informațională, cea a înțelesului și cea a ideilor pe care și le însușește.

(Toate aceste etape se pot prelua de computer după ce omul a folosit pentru început prin înțelesul său acești operatori nearmonici.)
( În viitor, după consumarea acestei etape intermediare de amestec între imagini de tip matematic și imagini de tip informațional se va ajunge inevitabil la întemeierea directă a imaginii duale și la utilizarea acesteia în actul cunoașterii.)



4. NOTE:
1. Temeiul absoarbe ceea ce se include în ideile de scop, obiectiv sau țintă. În cazul resituării nu se pot folosi aceste idei, de scop, obiectiv, țintă pentru faptul că acestea neagă operatorul de însoțire care presupune o prezența ideatică a observatorului pe întreg parcursul înțelesului, inclusiv la finalul relației de cunoaștere. Ideea care determină sistemul actual de gândire prin supunerea viitorului folosind scopul, obiectivul, etc, derivă din conceptului modern de ideal. Idealul este într-adevăr valabil ca și premers al cunoașterii pentru o poziție în care se pretinde ca scop cunoașterea adevărului. Ori demitizând ideea de adevăr resituarea se rezumă la un operator de înțeles pentru a ghida sensul unei cunoașteri doar și nu capătul de drum, capăt care nu aparține observatorului ci fenomenului, cel care posedă acum punctul de reper.
Scopul în faza unui premers al cunoașterii prin resituare se reduce la temei pentru faptul că în sinea definiței sale s-a fixat deja că aflarea adevărului este un scop declarat imposibil.
Pentru găsirea unor relații necesare intervenției în procese concrete declararea unui scop anume este utilă și întemeierea imaginilor informaționale este posibilă și în acest caz, TIS.
Dacă se privește și spre sensul cauzal al ideii de temei se ajunge la ideea de cauză, nevoie, motiv, necesitate, etc, ceea ce se supune aceleiași diferențe, valabile într-o pozitie de desituare dar nu și în cazul unei resituări. Cauza este mereu armonică față de orice tendință sau acțiune de cunoaștere a unui fenomen, ceea ce nu se supune realului.

2. Gândirea însoțitoare, cea de resituare, se realizează prin poziționarea permanentă a observatorului în aparțiere ca și subiect, printr-un raport de înțeles. Adevărul nu poate fi discutat decât în limitele adiacente observatorului, acesta având o mobilitate pe care o realizează împreună cu reperele vizibile prin simțuri și a căror resituare se realizează prin acceptul înțelesului acestora.

3. Operatorii nearmonici secundari.
Acești operatori se utilizează pentru menținerea nearmonică după revenirea în real a informației, în aplicații.

3.1Operatorul nearmonic de rost sau utilitate a înțelesului rezultatului.
Este un operator secundar care leagă liniile cauzale și cele aparținând idealului modern printr-o determinare nearmonică a oricărui sens de cauză sau scop. (Rostul unei afirmații matematice blochează frumusețea relațiilor matematice doar pentru frumusețea în sine a acestora.) Rostul poate fi asimilat, împreuna cu o parte a întemeierii, cu etapa de scop a stabilirii premiselor de creere a speciei informaționale în TIS.

3.2 Operatorul nearmonic de accept sau finalitate utilă.
Este un alt operator secundar care aplică premise de utilitate asupra întregului demers de cunoaștere, un fel de validare finală -TIS- a reușitei și a corectitudinii rezultatului. Este o încheiere informatională.
-Un demers de cunoaștere care nu are acceptul informațional al utilității printr-o acceptare informațională condiționată, nu se va finaliza.-


3.3 Operatorul nearmonic de urmare sau de recunoaștere a relativului în cunoaștere.
Urmarea, ca ultim operator nearmonic secundar, are în ea conjunctura de aplicare, relativitatea cunoașterii legată de condițiile reale de dezvoltare a procesului și a mijloacelor aflate le dispoziție.
Leagă de viitor cunoașterea, lăsând loc noilor etape care vor veni și leagă prin premise momentul derulării actului de cunoaștere de rezultatele a ceea ce se va întâmpla în viitor. În cazul TIS urmarea se manifestă prin buclarea informației (printr-o permanentă însoțire) între conștientul și inconștientul cunoașterii aplicației.