Matisse și Picasso
-- Glose --

Un prieten mi-a “pasat” ideea că unii exegeți îl consideră pe Matrisse “mai bun” decât Picasso în privința coloritului, a compoziției, a texturii. Ideea m-a provocat, îmboldindu-mă să îmi exprim în scris opinia.
O fac spontan și nesistematic, cum îmi vine la mână, la gură, la cap. La claviatură.
Tema e tentantă / provocatoare , demnă de niște câteva notații “la minut” dar nu și în treacăt.
Întâi Picasso. Cum e ? În toate felurile. Picasso e tipul artistului proteic, total. El putea să fie creator original, excelând, în orice stil. Cubist, surrealist, expresionist, impresionist, realist, clasic. Mai apoi, renascentist, exotic, africanoid. Baroc. Mai ales baroc.
Matisse ? E armonios, perfect, cuceritor, fermecător. Îți aduce liniște, plăcere, suavitate.
Picasso e imperfect. E șocant, paradoxal, neliniștitor, dramatic, tragic, sfâșiat și sfâșietor câteodată.
Matisse e echilibrat perfect, rațional și calm, serios și senin.
Picasso este neastâmpărul creator personificat, jucăuș, ludic adică, obraznic, batjocoritor față de public. Îi aruncă în față provocări plastice, contrariază, e brutal, nemilos. Care artist mare e îndulgent cu publicul ? Goya, Bosch, Leonardo, Michelangelo, Dali, El Greco, n-au șocat ? Au fost îngăduitori cu publicul ? În literatură, tragicii greci, Rabelais, Villon, Shakespeare, Dostoievschi, Caragiale, Ionesco au fost ei concesivi, amabili, curtenitori cu publicul ?
Matisse a inventat un limbaj plastic nou și i-a rămas fidel. A creat un nou mod de a concepe pictura: fauvismul. Și s-a instalat în el.
Picasso inventa câte un stil /viziune /limbaj, apoi le repudia/abandona pe rând și trecea la altele. Demontarea propriilor invenții este marea invenție a lui Picasso. A creat, mai ales, un “limbaj Picasso”, inedit, insolit și dificil. Lăsând criticii și amatorii de artă să-și bată capul cu el, să-l învețe. Punând, apoi, la treabă și publicul. Referitor la Picasso, a fost rostit – și nu o dată - și cuvântul “farsă”. Percepându-i-se apoi, treptat, tot mai clar, frumusețea și poezia ascunse sub deformările și “grotescul” din tablourile sale

Matisse e mare. Poate cel mai mare. Picasso este incomparabil. De nemăsurat. Scapă oricărei definiții sau categorisiri. Nu încape în nici un sertar.
Matisse a inventat limbajul / tehnica /meșteșugul /arta armoniei muzicale a liniilor și culorilor. Este un pictor desăvârșit. Un artist care domină o epocă și crează o epocă.
Picasso domină secolul XX prin dimensiunile sale incomparabile, covârșitoare. Corneliu Baba a zis despre el, pe bună dreptate, că “în trena lui duce pe toți ceilalți”.
Picasso a inventat forma spartă în chip jucăuș sau dureros, aberant, dramatic, uneori zguduitor. “Guernica” este un urlet de durere din linii frânte în chip sfâșietor. E una din marile capodopere ale picturii din toate timpurile.
Matisse e blând, subtil și bine-voitor, amabil și cuminte în genialitatea lui. Numai el putea să scrie/ să mărturisească idealul său în cuvinte ca acestea:
“Visez o artă de echilibru, de puritate, de liniște, făsă subiecte neliniștitoare sau tulburătoare, și care să fie pentru orice lucrător cerebral, pentru omul de afaceri la fel ca pentru artistul literelor de pildă, o odihnă, un calmant cerebral, ceva asemănător cu un fotoliu bun care să-l odihnească de oboseala fizică. (“La Grande Revue”, 25,dec.1908).
Privind tablourile lui Matisse prin prizma acestei profesiuni de credință, găsim o uluitoare concordanță între ele. Este, cu adevărat o auto-definire desăvârșită. Acesta este extraordinara artă a lui Matisse.
Picasso se află la cealaltă extremă: neliniștitor și surprinzător, ne contrariază și ne pune la treabă, ne solicită și ne dă de gândit.
Matisse e un mare, mare artist. Și analist al artei. Picasso este un demiurg. Dacă Matisse este pasărea paradisului, Picasso este elefantul. Matisse este Apollo, Picasso este Jupiter Tonans. E Ianus, dar nu Bifrons ci Multifrons.
Matisse este un inovator și un perfect stăpân al artei culorilor. Picasso își ascunde perfecțiunea sub faldurile imperfecțiunii, ale formei “descompuse”.
Matisse ne mângâie și ne dedulcește întru bucuria vieții. Picasso ne dă câte un brânci în stare să ne trezească din amorțirea obișnuințelor. Apoi ne oferă surpriza câte unei frumuseți aproape clasice.
Matisse vrea să ne placă, să ne alinte, să ne regaleze. Lui Picasso nu-i pasă de noi. E pervers, viclean, capricios, absolutist. Într-un cuvânt, atotputernic și singur, precum Dumnezeu. Deși e om în toate și în stare să trăiască cu o uluitoare intensitate toate cele omenești : tristețea, deznădejdea, mânia, duioșia, durerea, înțelegerea umană, ironia, necruțătoarea denunțare a urâtului și a răului care ocultează frumusețea și perfecțiunea lumii.
Matisse e poezie, e muzică. Picasso este dramă, imn profan, imprecație, bubuit de tobe, răgete armonizate.
Matisse e un mare stilist. Un vrăjitor al liniilor și al culorilor. Picasso e mai presus de culori, forme, linii și armonii formale. Le stăpânește ca nimeni altul dar le sparge, le dizlocă, le demontează. Își crează un stil, apoi îl părăsește. Crează o lume apoi o șterge. Experimentează ? Nu. Crează. Tot ce este atins de mâna lui devine artă. Face. Cuiva care l-a întrebat despre “căutările” lui, i-a răspuns cu un suveran orgoliu : “Eu nu caut. Eu găsesc.”
În ce privește libertatea de a se exprima plastic, Picasso este, se pare, unic.
Este de neegalat și în ce privește fertilitatea și ușurința cu care lucra. Se spune că erau zile când realiza trei tablouri. Prodigiosul artist a lăsat o operă uriașă: mii de picturi, desene, gravuri, sculpturi, ceramici.
Matisse vine din aurora dimineții, Picasso din sublimul unui cer de uragan.
Cine a văzut filmul “Misterul Picasso” realizat de marele cineast Clouzot, poate înțelege ceva din secretul artei sale: deținea cu desăvârșire toate stilurile pentru a le strica/ desface/ preface și a crea ceva nou și surprinzător.
Matisse ne bucură. Picasso ne covârșește, ne uluiește și ne strivește sub forța lui. Apoi ne învie.
Pe care îl preferăm ? Pe Henri Matisse sau pe Pablo Picasso ?
Optăm în funcție de personalitate, temperament, dispoziție, gust, sau...comoditate.

de terner | Medalioane plastice | 0 comentarii