Caesarea

O alta mare – Mediterana. Acelasi soare – orbitor.
Drumul spre Caesarea urmeaza litoralul. Ruta in sine, dinspre Tel Aviv spre Haifa nu are nimic spectaculos, doar marea, de un albastru adanc, da o binemeritata odihna ochiului si promite o briza racoroasa la apropierea de ea.
Vestigiile romane ale Caesareei sunt situate chiar pe malul marii, dar noi am ratat coborarea din soseaua principala si am nimerit in mijlocul vilelor luxoase ale statiunii, « vestigii » ale potentatilor vremurilor noastre. Ca orice asezare israeliana, si aceasta a fost smulsa nisipului si tufelor pipernicite de vegetatie tepoasa si transformata intr-o oaza de verdeata. Vilele nu impresioneaza prin dimensiuni, prin comparatie cu proprietatile imbogatitilor Romaniei. Au cel mult un etaj, dar sunt foarte elegante si au imprejur imense gradini care mai de care mai maiastru alcatuite si carora nu le lipseste oglinda de apa a piscinei. Dupa turul de onoare prin noua Caesarea si un periplu printre tufe imense de buganvileea am gasit in final calea spre istoria antica a acelor locuri si, sub un soare ucigator am coborat cu avant spre mare si spre briza ei binefacatoare.
Situl arheologic pe care l-am vizitat difera mult de cele vazute in Turcia. In primul rand, nu ne-am izbit de hoarde de turisti. Erau vizitatori, dar prezenta lor nu te deranja. Spatiul mare pe care se intinde asezarea romana da voie tuturor sa admire amfiteatrul, hipodromul, termele, baile cu frumoasele mozaicuri, casele, strazile, organizarea impecabila a oraselor acelor vremuri. In al doilea rand, am ramas surprinsa de lipsa pazei acelor locuri. Daca voiai, puteai sa calci nestingherit pe splendidele mozaicuri fara ca sa-i pese cuiva. Totul se bazeaza probabil pe increderea ca cei ce ajung sa viziteze acel loc au suficienta educatie incat sa respecte munca arheologilor si generatiile viitoare de privitori.
Langa faleza ce se termina abrupt in framantarea valurilor se pregatea o nunta. Lampioane, baloane, funde albe, fotolii improvizate din perne si asezate pe pietrele antice, faclii, mese si scaune pliante ce urmau a fi desfacute si impodobite, scena pentru orchestra, totul in bataia vantului sarat, sub arsita soarelui necrutator si in mijlocul timpurilor trecute.
Dintre turistii rataciti ca si noi printre ruine, un ucrainian singuratic si inarmat cu un aparat foto nedigital dar foarte performant ne-a abordat pentru a-l imortaliza in mai multe randuri. Era foarte amuzant, fiindca atunci cand urma sa fie pozat lua pozitia de drepti si devenea de o seriozitate si rigiditate ce nu se potriveau in nici un fel cu imbracamintea si postura sa de turist. Poate intalnirea cu el si atitudinea sa militaroasa a fost premonitorie pentru cea cu « soldatul roman ».
La sfarsitul turului am poposit pe terasa unui mic restaurant, pe un promontoriu in mare. De aici te puteai delecta privind in voie statuia soldatului roman - foarte « dotat », inarmat cu un scut si un fel de ciomag si avand ca unica piesa de vestimentatie un coif. Intre timp a aparut mireasa care s-a fotografiat din belsug si cat mai artistic, inclusiv cu « soldatul roman », profitand de absenta mirelui. Noi ne amuzam copios privind-o fiindca eu, nu cu multa vreme inainte facusem acelasi lucru, impresionata fiind de « statura » luptatorilor romani si dorind sa o masor la propriu.… Si asa, motivul « soldatului roman » ne-a insotit in tot concediul, vizita la Caesarea fiind unul dintre primele contacte cu istoria acestor locuri. Am parasit cu regret terasa restaurantului ce oferea pe laga o mancare traditionala excelenta si o priveliste « strategica » asupra soldatului si a Mediteranei.

19 Septembrie 2005