Nu știu alții cum sunt... dar pentru mine Crăciunul a rămas întipărit din copilărie ca o sărbătoare a curățeniei sufletești, a bunătății și omeniei, a emoției și bucuriei exprimate prin cântec străvechi. Multă vreme colindele, pe care nu le-au putut astupa tâmpenia și obtuzitatea vremurilor sub care am trăit mulți dintre noi, au însemnat o formă de rezistență împotriva agresiunii urâtului sufletesc, impus ca politică de partid și de stat. Îmi amintesc de zilele studenției din Iași, când concertul de colinde al corului Conservatorului era așteptat cu sufletul la gură, când zvonurile că va fi interzis concertul treceau din gură în gură, și numai Dumnezeu știe cum reușeau profesorii de la Conservator să îl țină totuși, de fiecare dată – întru bucurie și clipe de sfințenie pentru noi, cei care participau.
În vremurile mai noi, îmi amintesc de corul de seminariști de la Vânători – Neamț, de glasurile de băieți crescuți spre învrednicire care ne spuneau că avem un Dumnezeu deasupra; celor din sală le picurau lacrimi, iar nouă, preoți și mireni, profesori și inspectori, ne aduceau aminte că încă mai avem ceva de apărat în țara asta – dreptul elevilor la bine și frumos.
Îmi vin în minte și vorbele impresionante înscrise pe bolta de la intrarea colegiului reformat din Sfântu Gheorghe – „Isten hozot” – bine te-a adus Dumnezeu; rememorez ordinea și disciplina calmă și adânc simțită la Seminarul Teologic Catolic din Roman.

Toate acestea îmi vin în minte, iar zilele trecute am ascultat corul Liceului de muzică din Cluj – glasuri de copii care spuneau un singur lucru – talent, valoare, mândria de a fi dăruit și merituos. Să ne trăiască, ei și cei care i-au învățat. Și mi-am spus, și am spus și altora – asta este școala românească, asta este cauza pentru care luptăm. Cei ce se clatină în această credință, să-și amintească de un lucru – când încetezi să te mai respecți pe tine însuți, respectul celorlalți e pierdut de mult. Să luptăm pentru mândria noastră și a elevilor noștri de a fi buni, drepți și adevărați. Să afle toată lumea că elevii și profesorii merituoși vor fi tot mai agresivi față de impostură și non-valoare, față de orice fel de complicități murdare a celor nepricepuți, proști și lași. Să afle de la noi toți cei care și-au clădit imperii de averi nemuncite si au furat viitorul a generații de genii născute în sărăcie că vom complota neobosit pentru o dictatură a meritului în țara românească, o meritocrație. Că îi vom învăța pe cei deștepți, buni și frumoși să se recunoască între ei, să fie uniți, să se sprijine unii pe alții și să se arate fără milă față de prostie și impostură: acum știm, avem probe - combinația de prostie cu lăcomie distruge totul într-o nație. Trebuie să fie un frâu pentru desfrâu – nu vrem să creștem răzbunători, dar răzbunarea va apărea de la sine, în absența dreptății.Imaginați-vă că duhul Crăciunului, ca într-una din poveștile lui Dickens, i-ar plimba pe îmbogățiții de azi într-un viitor în care moștenitorii vilelor și averilor lor și le vor păzi de după garduri de sârmă ghimpată și cuiburi de mitralieră, în fața hoardelor dezlănțuite și înarmate, setoase de sânge și jaf. În care televiziunea va minți și va inocula violență, și va oferi pegrei îndobitocite spectacole cu ucideri în direct. Toate acestea pot fi evitate, fiindcă oamenii își făuresc ei înșiși viitorul. Nemilosul Mister Scroodge se poate transforma într-un bun samaritean – dar numai după o zgâlțâială zdravănă, să-l treacă răcorile și să vadă că viața lui de „baron local” nu valorează nimic, nici averile, conturile și puterea politică întemeiată pe furt.