agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-17 | |
A devenit aproape o obișnuință să citim cărți despre care s-a vorbit atât de mult, încât nu ne mai putem aștepta la nimic spectaculos. Să fie oare teama de a nu înțelege sau lejeritatea de a avea totul comentat dinainte? De ce autorii contemporani sunt mai puțin cunoscuți decât ceilalți, deși ei tratează probleme diverse, într-o manieră modernă?
Un astfel de scriitor, care nu trebuie ignorat se numește Bernard Schlink, cunoscut în special pentru opera,, Cititorul” ( 1995). Considerat încă de la apariție un eveniment literar, romanul este distins cu diferite premii( Premiul italian Grinzane cavour, Pemiul francez Laure Bataillon pentru literatură etc). Sub aspectul unei povești de dragoste, autorul pune grave probleme, precum responsabilitatea si condițiile demnității umane. Pentru fiecare dintre noi, masacrul din Germania nazistă ridică întrebări de morală, de filozofie a vieții. Aș fi fost în stare de asta? Cum aș fi traversat acea perioadă, acea umilință? Mi-aș fi păstrat umanitatea până la sfârșit? Germania, îndepărtată de aceste evenimente tragice în timp, este încă legată moral, istoria ei fiind suspendată între mărturisiri și bilanțul morților din timpul războiului. Rămâne astfel, tocmai pentru că nimeni nu poate să o ia de la capăt având conștiința încărcată, nimeni nu știe unde să se situeze pe această hartă ce reunește două planuri și implicit, două generații diferite. O noua epocă nu poate începe decât cu regretul, dar nu există cineva care să ceară iertare și altcineva care să ierte. ,,Cititorul” este o operă căreia îi lipsește patetismul, care nu duce vulgarul la extreme, ci îl înfățișează atât cât să știm că e vorba, în fond, de probleme contemporane, de care ne ciocnim, dar pe care nu are nimeni curajul să le descrie. Epicul este structurat în trei capitole principale, se derulează rapid( deși este vorba de ani întregi) și surprinde viața, mereu în alertă, într-o atmosferă apăsătoare, conturată de întrebări și secrete. Primul lucru pe care îl aflăm este vârsta personajului: ,,la cincisprezece ani… ” , fapt care ne dovedește că va fi un roman existențial, vizând maturizarea. Sentimentul de înstrăinare este primul indiciu al acestui lucru: ,, dar în seara aceea îmi erau toți, dintr-o dată,îngrozitor de dragi( …) mi se părea că stau pentru ultima oară împreună cu ei(…) în același timp am avut sentimental clar că despărțirea era un fapt împlinit. ” Romanul debutează ex abrupto, cu imaginea lui Michael, bolnav de hepatită, nevoit să-și ocupe timpul liber cu plimbări scurte, în locul orelor de curs care l-ar fi epuizat. Boala nu este însă decât un pretext pentru Schlink pentru a pregăti apariția( la fel de misterioasă) Hannei, femeia care îl să ajungă acasă după ce tânărului se face rău pe stradă.) Michael o întâlnește într-o situație dominată de hazard iar apropierea dintre ei se realizează rapid,cu toate că femeia este mai mare cu douăzeci de ani decat adolescentul. Ea îl initiază în ritualul erotic, cuprinzand de fapt trei etape, la care tânarul se supune docil. Una dintre ele este să-i citească Hannei cu voce tare. Intr-o zi, aceasta dispare. Din coincidentă sau din fatalitate, el o identifică multi ani mai tarziu, pe banca acuzatilor intr-un proces despre lagarele de concentrare. Ambiguitatea din comportamentul femeii reflecta, in sensul adanc, atitudinea ambivalentă pe care o au compatriotii in timpul războiului, cu toate că Michael ii află secretul: era de fapt, analfabeta. Această problemă determină apărarea si intr-un fel, fuga, pentru a nu fi exclus din societate. Pe langă intrebarile despre misterioasa disparitie a Hannei, Michael trebuie să se confrunte acum cu altele noi, refuzandu-si uitarea prin intoarcerea obsesiva la aceleasi amintiri. Hanna nu reprezintă personajul central; ea este pt Michael, dragostea, tradarea, dilema, legatura cu un trecut sangeros pe care nimeni nu-l poate uita. Personajul feminin nu este foarte bine conturat, el există în măsura în care tânărul se raportează la el. Hanna este expresia fidelă a nelămuririlor erotice, apoi socio-politice și istorice ale tânărului Berg. Observăm că intenția autorului nu a fost de a ne prezenta feminitatea, ci de a aduce o punte de legătură între doua planuri aparent inconciliabile. Apropierea și depărtarea dintre Hanna și Michael pot reprezenta conflictul dintre două generații care nu-și găsesc locul în istorie. Partea a doua expune procesul Hannei, dar și procesul de conștiință a lui Michael, care nu știe ce atitudine să adopte în fața unei astfel de probleme. De fapt, întrebarea autorului este: are cineva dreptul să judece comportamentul unui om din timpul războiului, când însuși războiul constituie o problemă destul de complexă căreia nu i se pot găsi justificări? Acest mecanism fatal antrenează toate forțele, distruge barierele morale, accentuând frica de moarte. În fața unei astfel de temeri aproape organice, ratiunea cedează, dar numai participanții pot înțelege transformarea: ,,când gazarea și incinerarea sunt fapte cotidiene, comportamentul lor devine indiferent și brutal. ” Contemporanii acuză, judecă și condamnă după regulile morale, uitând un singur lucru: războiul nu ascultă de nici o regulă. Oameni disperați în trecut, hăituiți de viziunea morții, sunt găsiți vinovați în alt plan, cel al prezentului, pentru simplul fapt că urmașii nu pot sta cu brațele încrucișate în fața istoriei implacabile și sângeroase. De aceea,personajul principal nu poate să nu întrebe: ,,Ce este dreptatea? Ce stă scris într-un cod sau ce e impus și respectat într-adevăr de societate? Ori să fie dreptatea ceea ce, indiferent dacă există ori nu într-un cod, ar trebui impusă și respectată, dacă totul ar decurge după legea firii și a bunului simț? ” Pocesele urmăresc, de fapt,, elucidarea trecutului” ,în condițiile în care judecătorii nu au luat parte( activ) la evenimente, bazându-se pe raportul întocmit de acuzați și martori. Cu toate acestea, decorul secolului trecut nu mai poate fi reconstruit pe timp de pace, nici măcar în închipuire, astfel încât războiul ajunge la stadiul de clișeu. Chiar dacă mai există urme ale lagărelor de concentrare, acestea nu mai spun nimic, clădirile rămase nu elucidează misterul camerelor de tortură sau de gazare, a crematoarelor sau celulelor: ,,Mi-am amintit de încercarea mea zadarnică de a-mi închipui un lagăr plin, populat cu deținuți și trupe de pază și de a-mi imagina concret suferința(…) dar totul a fost în zadar. ” Procesul juridic declanșează pentru Michael un proces individual, al încercării de a înțelege, al nesiguranței, al căutărilor interioare. Personajul se confruntă, de fapt, cu o problema de morala: ,,doar în aparență era vorba de condamnarea cutărui sau cutărui gardian sau călău. ” Contemporanii atribuie razboiul si celor care nu au participat direct, cunoscuti, rude, tuturor celor care au avut vreo legatura, fie ea si morala cu acea perioadă: ,,Noi toți ne-am condamnat părinții la rușine, chiar dacă i-am condamnat prin faptul că i-au răbdat printre ei pe făptași după 1945.,,Vina lor e că au existat într-o perioadă în care dreptul la viață era negat.'' Chiar vina Hannei este distribuită tuturor, pentru că nimeni nu a reusit să-și mențină calmul în timpul razboiului. Întrebarea femeii: ,,Ce ați fi făcut în locul meu? ” rămâne suspendată intre mai multe variante. Nici unul dintre contemporani nu se gândește că, în fond, acuzațiile lor ar putea fi neîndreptățite, că în spatele măștilor ar putea sta adevărul: ,,se simțeau toți luați în bătaie de joc de Hanna, ca și procesul și judecata însăși. ” Acuzaților li se refuză dreptul la viață încă o dată, căci indignarea contemporanilor s-ar diminua dacă aceștia ar fi anihilați. Chiar și Michael mărturisește că: ,,percepusem arestul Hannei ca pe ceva firesc și drept. ” Personajul conștientizează însă că: ,,eram pus în situația de a clarifica mai întâi, mie însumi. ”, înainte de a numi vinovații. Dar acest proces moral va antrena amintiri și gânduri, stări sufletești și reguli etice, favorizând instalarea nelinistii și a derutei. Michael este dezorientat, nu face multe lucruri și nu spune până la capăt pentru simplul motiv că îi este mai ușor să nu le facă sau să nu le spună. Se îndepărtează de cunoscuți, acționează irațional se orientează asupra studiului, de fapt caută motive care să-l îndepărteze de propriile amintiri și de gândurile despre vinovăția Hannei: ,,Toate întrebările, spaimele, acuzele și imputările, toată groaza și tot chinul care ieșiseră la iveală în timpul procesului , ca apoi să amorțească, apăruseră din nou, rămânând.” Nici un răspuns nu înseamnă ,, da” sau ,, nu” , totul este complicat până la pierderea coerenței și apoi simplificat până la teoretizare. Întrebările nu descoperă ființa umană, ci subliniază concepția contemporanilor că războiul transformă omul în erou sau criminal. Bernard Schlink nu adâncește gândurile, nu urmărește teorii și demonstrații morale, tocmai pentru că războiul nu poate fi perceput în complexitatea și absurdul lui. Precizarea directă a faptelor, fără descrieri inutile și gândurile mărturisite sincer, concis, nu punctează un stil simplist, ci un mod de a privi lucrurile din alt unghi. Adică dintr-un prezent unde se intersectează destinul ,, acuzaților” și al ,, acuzatorilor” .Liniaritatea epicului nu exclude însă misterul și alegoria. ,,Într-un stil extrem de trasnparent și lipsit de echivoc, lucid până la durere, el expune conflictul dintre două generații despărțite de război. ” Romanul se încheie simetric, prin revenire la imaginea identificată cu însuși destinul lui Michael: ,,În primii ani după moartea Hannei m-au chinuit vechile întrebări, dacă m-am lepădat de ea și dacă am trădat-o, dacă i-am rămas dator cu ceva, dacă m-am făcut vinovat că am iubit-o și cum aș putea să scap, ce ar fi trebuit să fac ca să mă desprind de ea. Uneori m-am întrebat dacă sunt răspunzător de moartea ei. Iar alteori am fost furios pe ea și pe ceea ce mi-a făcut. Până când furia devenea neputincioasă și întrebările lipsite de însemnătate. Ce am făcut sau ce n-am făcut eu și ce mi-a făcut ea devenise de acum chiar viața mea. ”Moartea este, probabil, pentru Hanna o ispășire a pedepsei, iar pentru Michael o posibilitate de raspuns: ,,am lăsat povestea noastră în voia ei. Am făcut pace cu ea. Iar ea s-a întors la mine, detaliu cu detaliu, într-o formă rotundă, încheiată și desăvârșită, care nu mă mai întristează(...) cred însă că e așa cum trebuie să fie. ” De aceea, tonul nu este tragic, este mai degrabă lucid și intim totodată. Titlul ne apare ambivalent: cititorul este, pentru Hanna, Michael Berg; există însă și cititorul real, care continuă întrebările personajului. Romanul se lasă citit, curge fără să se piardă în amănunte, într-un ritm alert, simplu. Dar, o dată ce înțelegem, ne este greu să nu punem întrebări. Nici o întrebare apărută după ce terminăm de citit nu-și găsește răspunsul, sau cel puțin, nu imediat. Iar o carte care se prelungește dincolo de lectura ei este într-adevar, o carte care merită citită. Diana Lorena Þugui |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate