1. Aspecte teoretice

Începem prin a circumscrie aria semantică a noțiunii de aroganță. Conform dicționarului explicativ, aroganța reprezintă o “purtare obraznică și sfidătoare; atitudine de mândrie disprețuitoare”.

În constelația semantică a cuvântului aroganță mai găsim dogmatismul, absolutismul, intoleranța, inflexibilitatea în gîndire, habotnicia. Toate acestea denotă mai multe deficiențe de educație, un mediu care a favorizat autoritarismul și lipsa de creativitate, a creat false certitudini, că anumite lucruri se pot interpreta, rezolva și decide numai într-un anumit fel. Incapacitatea de a vedea și alte căi, alte soluții este în primul rând o deficiență a gândirii, o insuficientă exersare a unui anumit fel de gândire – gândirea laterală sau creativă.

Cei cu o gândire dogmatică, în mod fatal predispuși la aroganță, sunt convinși că un anumit aranjament al informațiilor este dat pentru totdeauna, că anumite concluzii și adevăruri pe care le posedă sunt imuabile, veșnice și de necontestat, uitând că iluzia certitudinii a fost o capcană în care mintea omenească a căzut de nenumărate ori, că o concluzie ce pare inevitabilă și absolută reprezintă la un moment dat poate doar limitele gândirii lor – de informare, de cultură, de percepție.

Trebuie să pornim în combaterea aroganței de la următoarea abordare: percepțiile indivizilor sunt arbitrare, credințele lor și adevărurile în care cred sunt derivate din experiența lor individuală sau din experiența generală a unei culturi su subculturi, a unui anumit mediu sau grup social. Trebuie să știm, și să învățăm cum să explicăm și altora că orice concepție, orice părere și orice idee poate suscita îndoieli – dar nu ideile, concepțiile și părerile sunt o problemă, ci credința oarbă că doar părerile mele, ideile mele și credințele mele sunt cele adevărate. În primul rând, nu trebuie să excludem că și alții gândesc, nu neapărat ca noi, că și alții fac raționamente, folosind informația ce este, teoretic, la îndămâna tuturor, dar nu ajung la aceleași concluzii cu noi.


2. Tehnici pentru combaterea aroganței

2.1 Contracararea clișeelor și etichetelor

Ca orice element al comunicării, cuvintele, numele, noțiunile, conceptele au apărut și sunt folosite în scopul manevrării, procesării, organizării și clasificării informației. Acestea contribuie la alcătuirea unor modele mentale, care pe lângă faptul că ne ajută în a ne descurca în realitatea complexă, ne și impun o anumită intrpretare a realităii, ne dictează de multe ori modul în care interpretăm mediul, fie că sunt justificate sau nu. Există și cuvinte/expresii care denumesc mituri, și care, în loc să se conformeze unor elemente din mediu, din contră, ne dictează modul în care interpretăm ceva, creînd la modul propriu o realitate pentru cei ce operează cu ajutorul lor. De multe ori, această realitate a “imaginarului” este mult mai puternică decât faptele, care , ca într-un delir colectiv, sunt interpretate în mod irațional, privind din afară. Clișeele/locurile comune reprezintă expresii, intens vehiculate în vorbirea curentă, în media sau în discursul politic, ce reprezintă de multe ori “ancore” pentru profesioniștii manipulării. Expunem câteva clișee, intens vehiculate în discursul politic din ultimii ani: “grija față de cetățean”, “educația – prioritate națională”, “societatea în tranziție”, “firava democrație”, “democrația originală”, “sărac și cinstit”, “grija pentru cetățean”, “lupta anticorupție”, “combaterea sărăciei”, “creșterea economică”, “internaționala socialistă”, “integrarea europeană”, “elemente destabilizatoare”, “interese străine poporului nostru”, “revitalizarea industriei, comerțului și turismului”, “o viață mai bună”, “discursuri alarmiste și răuvoitoare”, “noi nu ne vindem țara”. Rugăm cititorii să nu înțeleagă de aici că am fi împotriva semnificației de bază expuse, unele din clișee fiind principii, tendințe, dorințe și așteptări firești, generoase și demne de toată lauda. Vrem să atragem atenția asupra modului, uneori direct și grosolan,alteori extrem de rafinat, prin care aceste “semnale” sunt folosite în discursuri manipulatorii. Mai amintim că repetițiile frazelor, sintagmelor, cuvintelor și numelor de persoane creează familiaritate și reacție pozitivă în momentul reîntâlnirii lor, tocmai din cauza frecvenței cu care au fost și sunt folosite. Reminiscența “limbii de lemn” în percepția cetățenilor, mai ales a celor în vârstă, utilizarea frazelor șablon, integrate în conștiința multora în cadrul ritualurilor din perioada comunistă (ședințe de partid, învățământ politic, discursuri oficiale etc.) fac oportună folosirea acestora pentru a manipula auditoriul. Majoritatea manipulatorilor exploatează blocajul mental datorat familiarității – sunt propuse modele, scheme de acțiune, activități familiare auditoriului, chiar dacă acestea nu sunt de loc verificate ca eficiență și productivitate, ba chiar prezintă vicii substanțiale și conduc la ineficiență. Sunt binecunoscute clișeele - “să ne dea statul, că de-aia e stat” , “geniul Carpaților care dă indicații la orice și se pricepe la toate”, “noi vorbim despre lucruri serioase, nu prostii – chiar dacă soluțiile propuse sunt prostești”, “aveți răbdare, suntem într-o tranziție dificilă și complexă – face trimitere la generația de sacrificiu – cei 20 de ani” etc. Ca exercițiu, vă puteți propune să analizați și să demontați cât mai multe clișee și false raționamente utilizate de către politicieni.


MANAGEMENTUL “PORCIN” AL INFORMAÞIILOR ȘI IDEILOR PRIMITE

Un test interesant ar fi sa puneti un inidvid arogant să modereze și să filtreze ideile în cadrul uneu ședințe de brain-storming sau să decidă ce informație este relevantă sau nu.
Vom vedea atunci la lucru tipul de gîndire care a condus la ineficiență socială și organizațională multe firme, instituții publice sau, chiar mai rău grupuri în care creația este o așteptare firească – cercetarea, inovarea și schimbarea.

Definirea atitudinii “porcine”

În căutarea confortului propriu, și cu o empatie redusă, managerul de acest tip caută doar temele, abordările și soluțiile pe care le consideră conforme cu modul său de a gândi, selectând foarte repede și fără scrupule doar ceea ce consideră el valoros, fără a se asigura dacă ceea ce are o exprimare neconformă cu propria gândire este așa cum crede, și fără a întreba măcar sau a lăsa timp de clarificare, fără a parcurge măcar întreaga ofertă.

Rezultatul selecției îl conduce în final la concluzia că ceea ce au produs ceilalți este complet nesemnificativ, iar el trebuiie să refacă, să pună în loc și să muncească “în locul altora”. Găsește câteva lucruri, reface, reformulează și probabil se regăsește pe sine, așa cum este – cu prejudecățile și limitele sale.

În acest moment, aroganța și-a atins obiectivul , ceilalți lucrători sunt anihilați iar arogantul șef triumfă. Așadar, cel mai violent are dreptate, iar atitudinea conciliantă, reflexivitatea sunt sacrificate pentru un anumit fel de operativitate. Operativitatea porcului care a găsit un măr pe placul lui și aruncă tot mălaiul din troacă.

2.2. Contracararea negației

A spune nu reprezintă o tactică foarte comodă, mai ales când dorești să te folosești de clișeele, prejudecățile și locurile comune frecvent utilizate. Este un mecanism categoric și lipsit de echivoc, mai ales când te folosești de inerția percepției publicului pentru a combate propuneri, proiecte, deschideri inovatoare și care necesită un anumit efort de înțelegere. De obicei, cei ce mizează pe comoditatea, confortul mental și prejudecățile oamenilor au un mare aliat natural în toate acestea. Negația mai are tendința de a deveni o etichetă permanentă, la care poți recurge cu succes, iar marele avantaj ce reiese de aici este că nu mai sunt puse în discuție premisele raționamentului din care a izvorât. Se prea poate ca în momentul în care eticheta a fost emisă lucrurile să fi stat chiar așa, dar între timp situația a evoluat, eticheta nu mai este valabilă, dar este folosită în scop propagandstic. Eticheta și tendința căreia I se asociază sunt păstrate până când sunt îndepărtate de alt mod de a percepe și a gândi, și, din păcate, persistă mai mult decât motivele și contextul ce le-au generat. Mai mult, nu este ușor să pui în discuție etichetele, fiindcă negația se opune prin definiție unei asemenea examinări. Dacă unii dintre voi vă mai amintiți de etichetele și sloganele negative puse manifestanților din Piața Universității, partidelor din opoziție cu ocazia mineriadelor - “golani”, “animale”, “drogați”, vânduți occidentului”, “destabilizatori”, “noi muncim nu gândim”, “moarte intelectualilor” - atunci, să știți că aceste etichete trăiesc în conștiința multora și că vor fi folosite atunci când va fi vremea, dacă nu vor fi fiind și acum. Mai puteți observa încrâncenarea, violența și agresivitatea agenților puterii actuale atunci când se solicită reevaluări, rejudecarea unor situații și fapte care au constituit la un moment dat cauza și motorul asocierii unor grupări politice și de interese, precum și a dominanței acestora pe scena politică și economică.

O modalitate clasică de contracarare a etichetelor negative, nu ușor de realizat în practică, și care necesită exercițiu în construirea mesajului și discursului, o reprezintă următoarea succesiune: 1. Reiterarea faptelor 2. Invitația la suspendarea judecății (de multe ori, românul numește această stratagemă “a face pe prostul”) 3. Avansarea în judecarea situației, prezentarea de noi elemente 4. Descoperirea noilor contexte de folosire a informației. 5. Validarea noului model cognitiv cu ajutorul faptelor pregnante, grăitoare, semnificative.
Istoria omeniri este plină de fapte și adevăruri definitive, în care o mulțime credea, și care reprezentau neadevăruri. Tot așa, se poate afla cât de greu neadevărurile și falsele raționamente au putut fi îndepărtate din conștiința publică.

2.3. Generarea alternativelor

O primă etapă în generarea alternativelor o constituie gruparea diferită a conceptelor și informațiilor. În general, conceptele au apărut în urma unei anumite diviziuni și regrupări ainformației. Informația se poate cristaliza atât la nivelul conceptelor, clișeelor, cât și al narațiunilor mai largi, a “legendelor”. Atât asemănarea artificială cât și deosebirea artificială pot fi contestate în această etapă. Suntem foarte înclinați să împărțim oamenii în anumite categorii, și cu cât aceste categorii sunt mai distanțate, cu atât mai utilă este regruparea acestora.
De exemplu, un personaj politic contemporan, foarte pitoresc de altfel, argumenta înființare economatelor din cartierul Cotroceni prin fraza ”acolo nu locuiesc numai oameni bogați, ci și intelectuali”. Dihotomia conceptuală “om bogat – intelectual” poate fi contracarată de sintagmele “om de afaceri cu educație solidă” sau “educația ca modalitate de ascensiune socială”, sau mai bine, sintagma “societate educațională”, propusă de Uniunea Europeană.

Relaxarea rigidității în gândire și prevenirea reacțiilor exagerate trebuie să fie o preocupare permanentă, atât în etapa de concepere a mesajelor și discursurilor, cât și în situația discuțiilor publice sau interviurilor. În anumite situații, un punct de vedere rigid poate declanșa reacții emoționale exagerate. În aceste situații un mecanism eficient de detensionare a situației îl constituie umorul, care, de multe ori, este o rezultantă chiar a înțelegerii noii situații. Se știe că atunci când apare o răsturnare neașteptată de situație, se stârnesc râsete și zâmbete. Un personaj scorțos și fioros (imaginați-vă pe cine doriți, exemplele abundă în fauna politică românească) poate fi demontat și anihilat în chiar momentul susținerii unui punct de vedere de temut prin apelul său la clișee și tipare rigide.
Arătați-vă, în asemenea situații, interesat nu atât de modul în care a apărut o anumită situație, percepție sau demers, ci de efectele pe care le-a produs.

Următorul pas în generarea alternativelor îl constituie evidențierea faptului că un anumit punct de vedere sau abordare a unei situații este doar unul, printre altele.
Se va sublinia că un anumit punct de vedere este susținut cu o aroganță nejustificată, nici de valoarea ideilor puse în joc, nici de rezultatele obținute și nici de “best practice”. Accentul în demontarea aroganței poate să cadă pe o idee, pe o frază, o expresie sau doar un cuvânt.
În final, vom sublinia că noua alternativă prezintă o încercare comună (vorbitor+auditoriu) de a restructura o situație, că nu atacă valorile și credințele auditoriului ci propune un model mai eficient de rezolvare a unor probleme. Încercați să aduceți contraopinentul la competiție, nu la conflict.

O altă dezvoltare a strategiei anti-aroganță o constituie provocarea. Este știut că personalitățile autoritare (cei de la putere abundă în asemenea indivizi), care se manifestă în general prin obediență față de superiori și rigiditate, dispreț sau superioritate față de cei considerați subordonați sau de rang inferior, pot fi ușor aduse în stare de perplexitate, confuzie și chiar de violență verbală. În timpul unei astfel de manifestări, sau imediat după, se poate realiza o demonstrație a noului aranjament de informații, prezentat într-o logică simplă. Dacă și aceasta este contestată, se poate insista pe prezentarea unor aranjamente din ce în ce mai apropiate de logica contraopinentului, care poate continua să nege și propriile afirmații, făcute anterior.