agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3341 .



Problema apocatastazei la Isaac Sirul
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [danielsig84 ]

2009-05-03  |     | 



„Socotesc că slăvitul Creator va da cândva o dezlegare dificilei chestiuni a chinurilor [gheenei] făcând un gest de imensă și nespusă milă, din care se va face mai bine cunoscută bogăția iubirii, puterea înțelpciunii, ca revărsare statornică a valurilor bunătății Lui.”


Se întâmplă uneori, ca Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune, să rânduiască oamenilor, atunci când vremurile sunt tulburi, câte un cuvânt de întărire și încurajare, pentru a le da speranță, chiar și cu riscul de a sparge unele clișee de gândire, fie ele și unele dogmatice (și milenare).
Un astfel de cuvânt l-am aflat prin recenta redescoperire a unui manuscris integral de către profesorul Sebastian Brock la Biblioteca Bodleiană din Oxford în aprilie 1983, care cuprinde partea a II –a a scrierilor Sfântului Isaac Sirul (Mar Ishaq, episcop al Ninivei). Însă pentru a înțelege mai bine care este cuprinsul și menirea acestei scrieri, trebuie să vedem în primul rând cine este autorul acestui manuscris.
Despre autorul acestui manuscris, Isaac Sirul, nu se cunosc foarte multe amănunte, editorul primei părți a Cuvintelor în grecește la 1770, Nichifor Theotoche, credea că sfântul Isaac a trăit în secolul VI, și a murit în jurul anului 600, Nichifor își susținea opinia bazându-se pe o scrisoare a lui Isaac către Simeon (pe care-l identifica cu Simeon Stâlpnicul cel tânăr, care a trăit între 531-596). În schimb, un patrolog din secolul trecut, H.G. Beck, crede că Isaac a trait în secolul VII, și a fost episcop nestorian al Ninivei, iar prin el a pătruns mistica lui Evagrie în Bizanț, dar părintele Dumitru Stăniloae nu era pe deplin convins de acestă ipoteză, astfel încât va spune că „problema identității lui Isaac nu e încă rezolvată, așa cum și baza siriacă a textului lui grec cere studii serioase înainte de a fi rezolvată” .
Trebuie să vedem punctul de vedere al părintelui Stăniloae în lumina faptului că în anii '80, în timpul regimului comunist, cercetările patristice moderne pătrundeau mai greu în spațiul cultural-religios românesc.
Încă din 1909, părintele Paul Bedjan (care era sirian unit cu Roma), susținea că Isaac Sirul era nestorian , dar cu toate acestea se întreba cum de Sfântul Isaac Sirul este „revendicat” și foarte apreciat și de monofiziți, și de calcedonienii greci și latini. Răspunsul pare a fi acela, pentru părintele Bedjan, că iacobiții au falsificat unele pasaje din carte pentru a-l face inofensiv pentru cei din secta lor care citeau aceste scrieri.
În timp, Isaac a trecut drept ortodox și numele său a fost confundat fie cu Isaac al Antiohiei, fie cu un alt Isaac monofizit. Datorită acestor falsificări, altfel pioase, scrierile ascetice ale episcopului „nestorian” Isaac al Ninivei, au cunoscut o difuziune „ecumenică”.
În acest an Bedjan s-a ocupat cu tipărirea textului original siriac al primei părți a scrierilor Sfântului Isaac (la Paris-Leipzig), într-o anexă a acestei ediții publica și trei extrase din „partea a doua”, ce erau inedite, pentru că editorul se folosise de un manuscris de 255 de file din regiunea Urmia, din nord-estul Iranului .
Din păcate, acest mauscris a pierit, alături de sute de manuscrise valoraose din bibliotecile din zonă, datorită întâmplărilor tragice din anii 1915-1919 care au constat și în masacrarea populațiilor armene și siriene din nordul Irakului și Iranului, și din Turcia, de către kurzi, producându-se astfel și un holocaus cultural.
S-a crezut atunci că pierderea acestui manuscris nu va putea fi reparabilă, însă în 1983, după cum s-a amintit deja, profesorul Sebastian Brock a găsit la Biblioteca Bodleiană din Oxford un alt manuscris integral, al părții a II – a, manuscris ce fusese achiziționat în 1898 tot din regiunea Urmia (și care a fost datat ca aparținând secolelor X-XI), de către reverendul Yaroo M. Neesan, ce făcea parte din personalul misiunii anglicane din zonă.
Conform cercetărilor mai noi, Sfântul Isaac Sirul s-a năcut în Qatar, regiunea Beit Qatraye, în anul 620, acestă regiune era cunoscută pentru intensele relații comerciale care le avea cu India, având totodată un mediu cosmopolit format din “evrei, arabi și păgâni, tentați de păgânism, erezie și indisciplină (inclusiv la nivelul clericilor și monahilor)”.
Cu timpul, formându-și o solidă cultură scripturistică și patristică, va fi numit episcop al cetății Ninive, într-un contex istoric dificil, datorat schismei ce a fost declanșată de mitropolitul Shemun din Rev-Ardashir, care nu recunoștea autoritatea noului catolicos Ishoyahb III (ales în 649). Episcopul Isaac, va trebui să facă față presiunii „monofizite”, și numai după cinci luni de păstorire se va retrage ca ascet între pustnicii din zona muntoasă de la Matut din Huzistan.
Motivele reale ale demisiei sale, par a fi însă altele, localnicii din Ninive nu vedeau cu ochi buni un venetic din Qatar care nici nu se implica în disputa dogmatică cu „monofiziții”. Pe muntele Matut își va petrece restul zilelor în rugăciune, studiu și scris, și se pare că își va pierde vederea datorită cititului, iar datorită acestui fapt se va retrage la o mănăstire vecină, unde va fi numit datorită erudiției sale „al doilea Didim”.
Sfântul Isaac Sirul a trecut la cele veșnice în jurul anului 700 d. Hr., în urma sa rămând cinci volume (după alții șapte volume) unele dictate ucenicilor săi după ce a orbit. Dintre acestea, au rezistat de-a lungul timpului până la noi doar 156 de „Cuvinte”, grupate în trei părți, dintre care, doar prima parte a cunoscut o foarte mare popularitate, fiind inclusă în toate edițiile filocalice de după 1770. Toate acestea vorbesc despre efortul ascetic pe care trebuie să-l depună orice monah „singuratic”, de la asceza fizică, spre cea interioară și de aici spre simțirea iubirii și a milei infinite a Dumnezeu .
Autorul unei antologii arabe de maxime din Sfântul Isaac Sirul, ce a fost alcătuită în secolele IX-X, spune că „Mar Isaac (...) îi oprește pe cei tineri să citească cărțile lui, fiindcă aceștia nu le pot pătrunde tainele, și de aceea nu îngăduie citirea lor decât monahilor distinși” , înțelegem așadar că învățătura Sfântului Isaac Sirul despre mila infinită a lui Dumnezeu era privită de către monahii sirieni ca o învățătură ezoterică, interzisă celor începători pentru a nu induce un sentiment de delăsare duhovnicescă.
Efortul ascetic al fiecărui monah trebuie să fie susținut continuu – spune Sfântul Isaac Sirul, pentru a nu cădea ispitelor diavolești, dar și pentru a putea nădăjdui spre răsplata Stăpânului: „Osândește-te, deci, frate, pe tine însuți pururea. Și zi: Vai mie, o suflete, că s-a apropiat desfacerea ta de trup. Pentru ce te veselești de cele ce le vei părăsi astăzi și de a căror vedere te vei lipsi în veci ? Ia aminte la cele dinaintea ta, și gândește la cele ce le-ai făcut, cum și care sunt și cu cine ai petrecut zilele vieții tale, sau cine a primit osteneala lucrării plugăriei tale și pe cine ai veselit în arena ta, ca să iasă în întâmpinarea ta în clipa ieșirii tale. Pe cine ai desfătat prin alergarea ta, ca să te odihnești în limanul lui ? De dragul cui te-ai necăjit ostenindu-te, ca să ajungi la el întru bucurie ? Pe cine ai câștigat prieten în veacul viitor, ca să te primească la ieșirea ta ? În ce țarină ai lucrat, și cine-ți va da plata la apusul soarelui, adică la despărțirea ta de trup ?”
Părintele Stăniloae remarca insistența Sfântului Isaac Sirul spre anumite teme, cum ar fi cele legate de importanța nevoințelor ascetice spre desăvârșirea spirituală a omului, importanța smereniei (despre care se poate spune că a vorbit cel mai frumos), rolul cunoscător al „simțirii”, în care este un predecesor al Sfântului Simeon Noul Teolog și despre descrierea insistentă a stării de liniște, strâns legată cu cea a rugăciunii neîncetate și a dragostei.
Sunt impresionate și îndemnurile pe care la adresează monahilor pentru a demonstra și celorlalți care sunt virtuțile de urmat pentru obținerea bunățăților viitoare: „Iubește pe săraci, ca prin ei să dobândești și tu mila. Nu te apropia de iubitorii de ceartă, ca să nu fii silit să ieși din liniștea ta. Rabdă fără îngrețoșare răul miros al bolanvilor, și mai ales al săracilor, căci și tu ești îmbrăcat în trup . Nu înfrunta pe cei întristați cu inima, ca să nu fii lovit cu toiagul cu care au fost loviți ei și să cauți pe cei ce te pot mângâia și să nu-i afli. Nu batjocori pe cei ce șchioapătă, că vom merge deopotrivă în iad. Iubește pe păcătoși, dar urăște faptele lorși nu-i disprețui pentru greșelile lor, ca să nu fi și tu ispitit de ele. Adu-ți aminte că ești părtaș firii pământești și fă bine tuturor. Nu certa pe cei ce au nevoie de rugăciunea ta și nu-i lipsi de cuvintele blânde ale mângâierii ca să nu se piardă și să ți se ceară sufletul lor. Ci urmează pilda doctorilor, care vindecă bolile mai fierbinți cu leacuri mai reci, și pe cele mai reci cu cele dimpotrivă.(...) Acesta să-ți fie pururea chipul purtării: grăirea frumoasă și cinstitoare către toți. Să nu mânii pe cineva, să nu cerți, nici pentru credință, nici pentru faptele sale rele. Și păzește-te pe tine ca să nu te defăimezi și să nu osândești pe cineva pentru ceva. Căci avem judecător nepărtinitor în ceruri.”
Nicăieri în Viețile sfinților pustnici din Siria nu găsim ideea că starea de progres spiritual și de îmbunătățire duhovnicească se poate obține fără efort ascetic susținut, astfel aflăm că cel care va deveni arhiereu, Avraam, “este cu mult mai vrednic de pomenire tocmai fiindcă, silit să-și schimbe felul petrecerii, nu și-a schimbat și viața, ci a luat cu sine reaua pătimire pustnicescă; și deopotrivă fiind înconjurat de ostenelile călugărești și grijile arhierești, a săvârșit alergarea acestei vieți” , sau Baradat, care s-a nevoit pe niște stânci, într-o cutie de lemne, suferind arșița soarelui și ploia, ducând o viață sub cerul liber. Putem spune că pustnicii din Siria nu au pregetat să se ocupe de viața duhovnicescă cu toată dăruirea, fără a abuza în încrederea nelimitată a bunătății lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, Sfântul Isaac Sirul va avea îndrăzneala să spună peste veacuri, fără a ieși din tradiția spirituală a Răsăritului creștin (cu toate că unora li s-au părut deplasate aceste spuse) că trebuie să nădăjduim în mila infinită a lui Dumnezeu că chinurile gheenei nu vor dura la infinit.
A susține că Dumnezeu răsplătește răul făcut în această viață cu chinurile gheenei veșnice înseamnă – spune Sfântul Isaac Sirul – a atribui o slăbiciune Firii Dumnezeiești : “Dacă spune cineva că aici pe pământ Dumnezeu a vrut să-și arate față de ei doar ca să-i poată pedepsi fără milă dincolo, prin gândirea lui copilărească acela rostește împotriva Lui o blasfemie de negrăit; el Îi desființează blândețea, bunătatea și mila, pentru care îi rabdă cu adevărat pe păcătoși și ticăloși, și-L face robul unor patimi, ca și cum Dumnezeu n-ar fi îngăduit să fie pedepsiți aici fiindca acestă scurtă răbdare a Lui de aici le pregătea un rău încă și mai mare dincolo. Unul ca acesta nu numai că nu-L laudă pe Dumnezeu; în realitate Îl calomiază.” Urmând învățăturile fericitului Teodor al Mopsuestiei, (scrierile acestuia nu au supraviețuit de-a lungul timpului datorită condamnării oficiale pe care a suferit-o la Sinodul al V –lea Ecumenic, iar singurele fragmente rămase sunt cele citate în Partea a II –a de către Sfântul Isaac Sirul), care spunea foarte clar că în lumea viitoare cei care au făcut binele în acestă lume pământească vor cunoaște mângâierea, iar cei care au făcut răul vor putea să aleagă binele “căci vor fi învățat cât de mult au păcătuit stăruind în rău și nefăcând binele” , și Sfântul Isaac Sirul va spune că “lucrurile dureroase [ale gheenei] pe care le îngăduie [Dumnezeu] vor avea un sfârșit, nu însă și cele bune; pentru că pe cele dintâi le lasă să vină ca să primim să ne schimbăm și să ne servească pentru bine, iar pe cele din urmă ca să rămânem pururea în ele. Deci tot ce vine de la El și seamă cu o pedeapsă sau osândă nu vine ca să ne facă să plătim niște fapte rele trecute, ci pentru folosul pe care l-am putea scoate din ele, căci ne face să devenim conștienți de cele trecute, numai pentru a sădi în noi ura față de păcat.”
Putem să vedem că aceste texte sugerează foate puternic ideea că pedagogia divină este cea care dirijează lucrurile în această viață pentru a ne face să conștietizăm ce este răul și să urmarim necontenit binele.
Cu toate că înțelegem că gheena nu va fi veșnică, trebuie să facem tot posibilul pentru a evita cu orice preț experiența cumplită pe care o poate oferi chinurile infernului. Doar în lumina părții a II –a trebuie să vedem și cuvintele duhovnicești ale părții întâi, așa s-ar putea explica “universalismul și optimismul care au oferit scrierilor smeritului singuratic siro-oriental din munții Huzistanului o iradiere universală și o recepție «ecumenică» fără analogie.
Secretul acestei iradieri stă în cele din urmă în curajul Sfântului Isaac de a gândi și practica radical creștinismul plecând de la miezul său: care nu e frica de pedeapsă, nici speranța rasplătirii, ci revelarea iubirii infinite a lui Dumnezeu, descoperit în Hristos ca Tată al tuturor creaturilor raționale. Această revelație, Școală a iubirii, și asumarea ei ascetică și contemplativă, Școală a rugăciunii, prezintă creștinismul ca religie nu a sclaviei și a fricii, ci a libertății și a iubirii infinite. Tocmai acesta e poate provocarea frontală pe care o adresează generațiilor creștine din toate timpurile.”
Cu toată speranța în bunătatea infinită a lui Dumnezeu, trebuie să fim conștienți de faptul că iadul, ca și raiul, are o existența reală, dar ambele sunt „realități milostive”, adică nu trebuiesc privite ca un metodă de răsplată, iar a gândi în binoame: bine-rău, pedeapsă-răsplată, cinste-necinste, suferință-fericire, etc. este propriu gândirii umane.
De asemnea, sfântul Isaac Sirul, ne spune că este total impropriu unei cugetări duhovnicești să atribuie o dușmănie lui Dumnezeu față de creaturile raționale pe care le-a creat prin har, sau o ranchiună, sau un gând de revanșă, ca și cum s-ar fi răzbuna.
Cum trebuie să vedem Judecata Universală și eshatologia, în lumina acestor gânduri isaachiene ? Răspunsul ar fi acela că dacă Dumnezeu este iubire și mila Lui se revarsă în mod egal peste făpturile Sale (îngeri și demoni, drepți și păcătoși), și dacă El cunoaște totul mai înainte de a crea lumea, atunci teoria aceasta, poate fi foarte realistă și adevărată.
Doar dintr-un suflet iluminat de harul dumnezeiesc se poate naște o învățătură care să exprime bunătatea și mila lui Dumnezeu; desigur că pentru a ajunge la acest nivel spiritual este nevoie de mult efort ascetic, și de multe ori este mai ușor să condamni și să propagi ura în numele „acriviei”, sau al apărării „sfintei credințe ortodoxe” fără să parcurgi un drum ascetic, mascând astfel defectele proprii și dorința de răzbunare (care poate fi plasată în eshaston pentru că pedeapsa este „veșnică”), mimând astfel seriozitatea și implicarea reală în înțelegerea problemelor duhovnicești.
Adevărata speranță creștină este aceea care susține că toată lumea trebuie să se mântuiască, chiar dacă acesta nu trebuie exprimată în mod dogmatic, pentru că s-ar ajunge la afirmarea apocatastazei, și acesta ar duce probabil la relativizarea necesității de a ne purifica sufletele, și de a înlocui patimile cu virtuțile.
Partea a II –a „Cuvintelor” vin așadar să întregească corpusul scrierilor Sfântului Isaac Sirul, după o perioadă în care se credeau a fi pierdute, foarte probabil ca rezultat al providenței divine, și care ne fac să privim cu ochii îndurării și ai milei pe cei ce au făcut omenirea să cunoască în ultimul secol poate printre cele mai cumplite experiențe din istorie (comunismul, nazismul, holocaustul, genocidul, etc.).




Note

Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viața duhului, taine dumnezeiești, pronie si judecată, partea a II –a, recent descoperită, studiu introductiv și traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, editura Deisis, 2003, p. 371.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Isaac Sirul și opera lui, studiu introductiv la Filocalia, vol. X (FR X, 1981), p. 6.
Ibidem, p. 6.
Diac. Ioan I. Ică jr., Sfântul Isaac Sirul necunoscutul – operă, profil istoric șî gândire spirituală pe fundalul tradiției siro-orientale, studiu introductiv la Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viața duhului, taine dumnezeiești, pronie si judecată, partea a II –a, recent descoperită, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, editura Deisis, 2003, p. 18.
Ibidem, p. 27.
Ibidem, p. 27.
Ibidem, p. 28.
Ibidem, p. 48.
Ignatios Ephrem II Rahmani, Studia syriaca, Beirut, 1904, p. 32-33, apud Diac. Ioan I. Ică jr., Sfântul Isaac Sirul necunoscutul... art. cit., p. 17.
Diac. Ioan I. Ică jr., Sfântul Isaac Sirul necunoscutul... art. cit., p. 51.
Hanun Ben Yohanna Ibn As-Salt, Cum să-l citim și să-l înțelegem pe Sfântul lsaac, după traducerea franceză de diac. Ioan I. Ică jr., în Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, op. cit., p. 393.
FR X, 1981, p. 34, sq.
Ibidem, p. 9.
Ibidem, p. 57, sq.
Teodoret al Cirului, Viețile sfinților pustnici din Siria, traducere din greacă de Al. Tănăsescu Vlas, București, editura IBMBOR, 2001, p. 105.
Ibidem, p. 155.
Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici… op. cit., p. 369.
Ibidem, p. 372.
Ibidem, p. 374.
Diac. Ioan I. Ică jr., Sfântul Isaac Sirul necunoscutul... art. cit., p. 83.
Pr. Dr. Dumitru Stăniloae, Mistica și Ascetica Bisericii Ortodoxe, București, editura IBMBOR, 2002, p. 123.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!