E lucru mare taxa asta pe viciu...
Mă cutremur numai la gândul de a enumera viciile pe care le știu pe lumea asta. Și nici nu cred că le cunosc pe toate.
Am scăpat de plata multor taxe pe viciu...
Prima oară, am scăpat de taxa "viciului de singurătate". Destul de curând, pentru că nu-mi convenea să dau bani statului doar pentru vina de a fi celibatar...M-am însurat. Dar, din păcate, am dat peste "viciul de consimțământ". Am zis DA în fața ofițerului de stare civilă deși, în sinea mea, în gândul și sufletul meu, țineam morțiș de NU!...Nici acum nu am terminat de plătit. Mă costă toată viața că nu am zis tare, NU!
...Mi-am luat mașină nouă. Bună, silențioasă și destul de scumpă la pretențiile mele, deși sora ei mai mare, Dacia 1100, era cu puțin mai ieftină. M-a lăsat cutia de viteze la câteva luni. Nici-o despăgubire, pentru că era lucrată cu respectarea normelor tehnice. Și chiar dacă a crăpat, de vină era doar..."viciul de material"! Dar nu am dat taxa pe viciul ăsta. M-a costat și am crăpat și eu de ciudă când am cumpărat altă cutie de viteze!
...Am vrut să divorțez! Din cauza unor mici vicii ale soției mele. Nu mai suportam să-mi dea peste nas cu fumul de țigară ieftină ce mirosea îngrozitor când se amesteca puțin (!) cu vaporii de votcă și de cafea
"E-litra". Avea și ea viciile ei mărunte și îmi mai dădea peste nas și cu strigături despre soacra ei, adică mama mea, cum că nu mi-a dat prea mare pricopseală la căsătorie...Nu, nu am plătit și pentru viciile astea. Chiar dacă , în final, am plătit tot eu avocatul pentru că mi s-a respins acțiunea pe motiv de "viciu de procedură"...
Pe alcool și țigări nu sunt supărat, pentru că nu le consider vicii. Sunt obișnuințe. Sunt ticuri de noblețe, dacă vreți. Eu am fumat țigări de foi pe vremuri. Ca nobilii ori marii politicieni ai timpurilor apuse ori prezente, după cum se vede, pe ici-pe colo, câte un așa zis „boier de viță veche”, chiar dacă cel numit tăia oile în hala din Ploiești și le vindea carnea la preț de speculă comuniștilor de rând, sau făcea bișniță cu blugi aduși pe rachiu adăpat și vândut în străinătate în timp ce
vasul-școală era ancorat în porturile europene...Da, de foi de salcâm sau de mătase de porumb, fumam eu...Și nimeni nu zicea că este vorba despre viciu! Sau la alcool...
Mergeam cu tata la cazan și gustam din prima cantitate de țuică din prunele brumării pe care le turnasem acolo. Se numea "frunte" și era o mare cinste să guști din ea șisă-ți spui părerea despre calitatea băuturii aburinde. Obișnuință nobilă, de mare preț, că mă rugau și alții să gust din a lor. Eram specializat. Eram profesionist. Degustător, se spune azi. Și nimeni nu vorbea de viciu chiar dacă nu mai vedeam drumul spre casă de-atâtea degustări !
...Eu nu agreez marsupialii și nu știu ce să fac. Ãștia au un obicei care pe mine mă depășește. Ca înțelegere și aplicație practică. Dar, numai pe mine?! Își iau odrasla în marsupiu și o plimbă peste mări și țări, de la o plajă la alta și o mai duc și la colegii ori universități prin Anglia ori SUA, Franța...Și nimeni nu spune ca ar fi un viciu de naționalism ! Nu-i agreez și nici nu-mi plac parlamentarii ăștia, pardon, scuzați, marsupialii care dorm la datorie, se joacă pe laptopuri sau chiulesc masiv, ducându-si nepoatele-n marsupiu să vadă obiceiul votului cum decurge în democrație...Și nimeni nu spune că și asta este un viciu !
Și nimeni nu-i pune la plata viciilor ce și le manifestă adesea, public, în limbaj...! Da, ei! Marsupialii, aleșii națiunii. Da, ce ! Să-njuri, nu este viciu ? Să-nșeli, nu este? Sau să promiți și cioara de pe gard ori luna de pe cer până când...ajungi să votezi TAXA PE VICIU ?!
Ehei! Păi să urmăriți viciile de procedură în introducerea pe listă a numelor viitorilor marsupiali europeni (parlamentari, vream să zic, pentru cine nu iubește cangurul!)...Nu vechimea, nu experiența politică și, mai ales, europeană, nu studiile, nu competența ori probitatea profesională sau vârsta,ci...obârșia este elementul de valoare de natură a te catapulta în fruntea nației (să ne ierte Măria sa, Kogălniceanu, realizatorul în mare parte a acestei „națiuni de sine stătătoare”!), frați români sancționați pentru viciile vieții voastre. Obârșia, mișcarea trupului goluț în public pe podiumul de prezentare și puțină oratorie ieftină, cu greșeli gramaticale numite „licențe politice europene”, sunt criteriile definitorii ale viitorului parlamentar marsupial european...
Dar, ca să evit a realiza încă un viciu de nu știu ce natură istorică, politică ori de ignorare a rolului sau forței serviciilor speciale, îmi iau creionul cu mina ruptă (viciu de material!) și plec să scriu pe balconul plin de apă de ploaie (viciu de construcție!) despre "viața la țară" de Tănase Scatiu...Pardon, viciu de cultură beletristică !
Scuzați vă rog, vă mulțumesc!