Crina Bocșan-Decusară
„N-aș vrea să par lipsită de modestie, dar uneori trăiesc impresia că Iulia Hașdeu e cea care m-a ales pe mine, încredințându-mi datoria de a mă dedica
excepționalului ei destin“


– Stimată doamnă Crina Bocșan, vorbiți-ne, vă rog, despre cariera dumneavoastră universitară.
– Mi-am început activitatea universitară în anul 1967, parcurgând toate treptele carierei în universități de stat și particulare, timp în care am colaborat și cu Institutele Academiei(de Lingvistică și de Teorie și Istorie literară „George Călinescu“), dar și cu Centrul de Documentare, la elaborarea Caietelor de Recenzii și Referate, la elaborarea Dicționarului Limbii Române din sec. al XVI-lea. Sunt membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societății de Științe Filologice, a Asociației Slaviștilor, a Confederației Naționale a Femeilor. Sunt membru fondator al Fundației HAȘDEU din Câmpina, precum și al Asociației Culturale UNESCO „Iulia Hașdeu“ din București, al cărei președinte sunt. În cadrul acesteia din urmă se desfășoară ședințe de cenaclu literar și artistic, iar membrii Asociației publică în revista MESAJ LITERAR creațiile lor. În prezent sunt președintele FRACCU (Federația Română a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor UNESCO)

– Aveți numeroase participări la sesiuni științifice,
cursuri și congrese internaționale. Ce ne puteți spune despre acest aspect al preocupărilor dumeavoastră?
– Am participat la cursuri de vară în Bulgaria, Polonia, fosta U.R.S.S., Grecia, Italia și la congresele internaționale de specialitate, totdeauna cu lucrări. Am publicat articole în reviste de profil din străinătate (respectiv în U.R.S.S., Bulgaria, Republica Moldova, Italia). Am avut colaborări îndelungate cu Societatea Română de Radiodifuziune, cu Televiziunea Română și cu posturi de televiziune particulare, ca de pildă B 1, România de Mâine, Amerom, Antena 1. Vorbesc franceza și engleza (făcând și traduceri din beletristică), dar cunosc și mai bine limba rusă, chiar și bulgara, iar de studiat am studiat și limba hausă, rămânând la această etapă (este o limbă semito-hamitică, vorbită în centrul continentului african).

– Sunteți o aprigă luptătoare pentru recunoașterea valorilor
naționale.
– Pentru cunoașterea și recunoașterea acestora. Da, am avut șansa ca documentarea continuă să-mi ofere satisfacții, în sensul că am putut identifica locuri legate de istoria și evoluția noastră spirituală.

– Să fie oare premonitoriu în devenirea dumneavoastră ca exeget al Iuliei Hașdeu faptul că ați urmat Liceul „Iulia Hașdeu“ din București ?
– Relația mea cu Iulia a debutat în liceu, în momentul în care mi-a căzut în mână monografia „Scânteietoarea viață a Iuliei Hașdeu“ de Manolache. Atunci, în mod superficial și fără experiență de viață cum eram, l-am condamnat pe marele Hașdeu în rolul lui de părinte al unei ființe geniale, pe care nu o cunoscuse bine. În decursul anilor am publicat monografii și am îngrijit ediții bilingve din opera Iuliei Hașdeu, am tradus, antrenând și pe alții, „Fluierașul de os“, „Năzdrăvăniile Denisei“, „Teatru“, „Povești nemuritoare“, „Versuri, proză“, corespondență. Am elaborat și editat lucrări despre Iulia Hașdeu, cum ar fi CAMILLE ARMAND, PSEUDONIMUL IULIEI HASDEU, IUBIRILE IULIEI HASDEU,
19 FILE DE JURNAL al Iuliei Hașdeu, EPISTOLAR IULIA HASDEU și JURNALUL FANTEZIST al Iuliei. Am semnat
multe lucrări despre destinul familiei Hașdeu ca scriitor pentru copii.

– Cum vă explicați, totuși, faptul că ați ales-o pe Iulia Hașdeu ca personalitate de care să vă ocupați ?
– Cred că pot spune, deși nu aș vrea să par lipsită de modestie, că ea m-a ales pe mine. Am simțit că am datoria să împărtășesc convingerea mea că Iulia a fost o persoană deosebită, în momentul în care eu am fost prima care a văzut manuscrisele ei predate la Arhivele Statului. Un asemenea eveniment poate schimba viața oricui! Au urmat etape minunate, pentru început a fost necesar să conving că părintele îndurerat Bogdan Petriceicu Hașdeu nu a intervenit cu nimic în cele trei volume apărute post mortem. În a doua etapă am vrut să demonstrez că Iulia Hașdeu la început și-a scris lucrările literare în limba română și că teza ei de doctorat despre filosofia populară la români nu a fost preluată de nimeni timp de un secol.
„De ce nu publici ce știi“ – a fost îndemnul unei personalități din lumea academicienilor. Așa a debutat cea de-a treia etapă. Au urmat lansările de carte – firesc – ale Iuliei Hașdeu, Conferința în Aula mare a Academiei, punerea plăcilor memoriale în București pe str. Franceză nr. 14 și la Paris, pe str. St. Sulpice, la numărul 28, unde Iulia a locuit împreună cu mama sa în perioada 1881-1886. În mod firesc, zic eu acum, a avut loc într-un amfiteatru arhiplin înființarea Asociației dedicate Iuliei Hașdeu, apoi dobândirea casei în care s-a născut Iulia Hașdeu și care, ca potențială Casă Memorială, este Centru de Documentare. Astfel, în Centrul Istoric al Municipiului București, lângă Muzeul de Istorie a României, se păstrează imobilul legat de memoria neamului Hașdeu, cinstit cu sintagma DINASTIE DE CÃRTURARI – Tadeu, Alexandru, Boleslav, Bogdan și Iulia Hașdeu.

– Activitatea dumneavoastră a cuprins și cinstirea memoriei altor personalități. Am participat în luna iulie 2004 la sediul Federației Cluburilor UNESCO România la ședința pe care ați condus-o, dedicată Reginei Maria, când ați propus să se întocmească documentația pe baza căreia să se solicite trecerea Reginei Maria și a Regelui Ferdinand în lista aniversărilor UNESCO.
– Da, pentru că, așa cum ați arătat la început, datoria noastră este recuperarea valorilor naționale. Acest demers trebuie să se facă și pentru Iulia Hașdeu, Elena Văcărescu, Anne de Noailles (născută Brâncoveanu), Martha Bibescu. Am menționat numai personalități feminine pentru că acestea sunt mai puțin puse în valoare. De aceea am inițiat, printre altele, concursuri și decernarea unor premii pentru femeile scriitoare.
– Vă doresc mult succes în activitatea pe care o desfășurați
cu atâta pasiune.


Maruca Pivniceru „DIPLOMAT CLUB“ nr. 9-10, 2006