agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-29 | |
Peste două miliarde de euro, bani care vin de la românii care muncesc în străinătate, se duc în consum. Adică în mașini, electronice și uneori în case. De ce muncitorii de afară nu desfășoară în țară planuri de investiții? De ce nu aplică principiile antreprenoriale ale patronilor străini? La ce se întorc după regimul epuizant de muncă?
Din anumite puncte de vedere atitudinea lor pare firească. După ani de opreliști, de lipsuri și de interzicerea ispitelor capitaliste simt nevoia de îndestulare. Ani de zile în comunism au visat să aibă un automobil, o casă și un televizor, lucruri de altfel normale într-o societate deschisă. Toate acestea, în Occident, se obțin prin împrumuturi făcute la bănci. Acolo, și asta ar trebui să vadă de la colegii de șantier, doar o parte din venituri se duc pentru plata datoriilor, eșalonate pe mulți ani de zile. Restul, în investiții. Nu întâmplător se zice că societatea capitalistă s-a construit pe credit. O casă se face pentru o viață, o generație sau mai multe. Costurile construcției se plătesc cu bani din bănci. În unele cazuri, mai multe generații achită ratele creditelor făcute de predecesori. Mulți analiști superficiali afirmă că banii căpșunarilor echilibrează balanța comercială a țării. Nimic mai neadevărat. Purcoaie de euroi se întorc tot în Occident, de acolo de unde vin mașinile și electrocasnicele, pentru că la noi nu se prea produc astfel de bunuri. Românii plecați la muncă în străinătate nu investesc în firme de producție acasă nu pentru că nu vor, ci pentru că nu știu. Abilitățile manageriale și spiritul antreprenorial se dobândesc greu. Acolo, printre străini, ei nu învață că „banul la ban trage!”. Ei muncesc din greu și nimeni dintre stăpânii lor de azi nu-i învață să aibă grija zilei de mâine. Nu e în interesul lor. Din alt punct de vedere, lipsesc cu desăvârșire apostolii capitalismului, consultanții capabili să prezinte un plan de afaceri și care să-i poată lămuri pe rândașii de azi că ei ar putea, mâine, să fie asemenea stăpânilor din sudul Spaniei care-i exploatează fără milă. Este știut că aceștia au fost până acum două decenii asemănători lor. Săraci și fără orizont. Nu e vina căpșunarilor că nu investesc și continuă să cheltuie. Există oare cineva care să le prezinte un plan de pensii private, le spune cineva că dacă nu au plătit asigurările de sănătate pot să fie nenorociți pe viață în cazul unor accidente, le explică cineva că treptat costurile vieții vor ajunge în România similare ca în Occident? Românii plecați la muncă în străinătate sunt oameni care nu au viitorul deloc asigurat. Peste decenii ei pot ajunge bătrâni cu palate, care nu au bani de întreținerea coșmeliilor clădite la tinerețe, când tot ce zbura se mânca. Pentru ca peste două milioane de români, majoritatea muncitori la negru, să nu devină o povară națională, ei trebuie instruiți să devină alicanții României. Adică acei investitori care din piatră seacă hrănesc Europa cu legume și fructe. Stăpânii de azi ai căpșunarilor au trecut odată prin sărăcie. A existat un plan național care i-a ajutat. Cine ne oprește să nu propunem parteneriate, planuri locale de dezvoltare, investiții pentru ziua de mâine? Fondurile structurale și de coeziune au scos Spania, Portugalia, Grecia și sudul Italiei din lumea a treia. După integrarea în Uniunea Europeană, alocările de fonduri nerambursabile se vor face doar în cazurile dezvoltării parteneriatelor. Există vreun primar, consiliu sau o administrație care să fie capabilă să propună planuri de afaceri românilor plecați vremelnic în străinătate? Totul pare o utopie. Doar explorând cu tac și pricepere viitorul imediat, un primar căruia îi pasă de urbea sa poate căuta și găsi secretul succesului. La banii puțini ai consiliului comunal se pot adăuga cei mulți ai muncitorilor din străinătate. Dar pentru a convinge trebuie multă cunoaștere, abnegație și profesionalism. Nicicând vechea zicală: “Bani, la bani trag!” nu e mai autentică. La 20 la sută bani românești investiți vor veni 80 la sută, curați europeni. Oare e așa de greu să înțelegem că sunt ușor de muls vacile din staulul european și să fim proprii noștri stăpâni? Dacă avem în casă 20.000 de euro de ce să-i cheltuim și să nu sugem gratis 80.000? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate