agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-30 | |
Crucea lui Damocles
Cronica la Spectacolul cu piesa „Alice nu stie sa moara” al Teatrului National „Marin Sorescu” Craiova Regia: Mircea Cornisteanu Profesoara in filozofie, cu doctoratul luat la Sorbona, Alice Voinescu are, in perioada Regatului Roman, un “salariu de servitoare”. Aceasta apreciere nu este o figura de stil a autorului acestor panseuri. Autoaprecierea “salariu de servitoare” este scrisa de Alice Voinescu, in jurnalul Domniei Sale, scris in limba romana. Dintre toate cunostiintele familiei al carei cap este Stelian Voinescu, de profesie avocat , familia Voinescu este singura care nu isi poate permite a avea in casa o servitoare. Curatenia, datul cu matura, stransul gunoiului, stersul mobilelor de praf, spalatul geamurilor, spalatul si tesutul hainelor, lustruitul pantofilor, batutul covoarelor, pregatirea meselor, servirea lor, spalatul vaselor, achitarea feluritelor taxe si impozite, cad in sarcina uneia si aceleiasi servitoare, Alice Voinescu, unanim recunoscuta de personalitati franceze de geniu ale literaturii si filozofiei, ca filozof de elita al epocii. Domnul Stelian Voinescu are dese iesiri sa isi cumpere gazetele. Vine dupa o zi, doua, sau trei, “cu chef de cearta”, dupa ce va fi “ciupit de cur” tinerele fete care il asteapta in Golden Rouge-urile Bucurestiului de altadata. In acest timp, aplecata peste scrierile lui Kant, sau Goethe, sau cine stie carui nemuritor muritor, doamna Alice Voinescu il asteapta, iubindu-si barbatul cu o iubire mai mare decat aceea cu care isi iubeste cartile. Stelian Voinescu moare, spunandu-i “te iubesc” pentru prima oara in viata. Alice Voinescu continua sa ii scrie, in jurnal, , pana la moarte-i, dragului ei Stello. Veniti la putere, comunistii gasesc de cuviinta ca locul Alicei Voinescu nu este la catedra universitara, si o scot la pensia din care ea isi dramuieste ratia lunara de: cartofi, paine, mere, lapte. Dar este mult mai mult decat merita o servitoare care se inchina, in comunism, la Dumnezeu, tragand si toata filozofia dupa ea, si – sacrilegiu – sufletele unor tineri. Este inchisa. Deportata. I se fixeaza domiciliu obligatoriu. I se iau cartile. Nu i se permite sa mai intre intr-o biserica sateasca. I se fixeaza ca perimetru de patrulare o ograda. Alice Voinescu moare in 1961. Anul nasterii mele. In spectacol, un inger si-a pierdut cele doua aripi, aura, a fost tuns strengareste, dar a strigat: Doamne, pedepseste-ma dupa voia Ta, pentru ca i-am dat ragaz lui Alice sa isi scrie jurnalul.Jurnalul doamnei Alice Voinescu. Copilul doamnei Alice Voinescu. Fa-ma frunza, lemn, piatra… Dar nu om ! Nu ma face om ! Ingerul pazitor al doamnei Voinescu ajunsese un copil, pe care Alice nu l-a avut niciodata, sau l-a avut in Stello. Pe mesele berariilor, discotecilor, bistrourilor, mac-urilor, restaurantelor, Golden Rouge-urilor moderne, jurnalul servitoarei Alice Voinescu asteapta sa fie deschis, la rece, si citit, cald inca, de tinerii Romaniei eterne. 22 mai 2006
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate