,, Singurul lucru de care-mi amintesc foarte bine este că la vârsta de 13 ani am devenit conștient de mine. Mi-am dat seama că era în mine o anumita ființă de care eram conștient. Tocmai citisem Biblia și Descartes pe izlaz".

Considerat drept unul dintre cei mai importanți prozatori contemporani, romancierul și nuvelistul Marin Preda a reușit printr-un stil epic de mare densitate, să trateze problemele existențiale sau morale într-un mod cu totul aparte, aducând literaturii române o zestre de proză psihologică de mare finețe și profunzime.
Marin Preda, s-a născut la Siliștea Gumești, Teleorman, într-o comună săracă și foarte puțin diferită de celelalte așezări rurale ale Românie. Fără îndoială, alegerea satului ca loc al revelării impactului Isoriei asupra individului se datorează originii lui, care socotea experiența trăită drept ,,pradă’’ a scriitorului. Fără nici o exagerare, milioanele de cititori ai lui Marin Preda, văzuseră în opera lui, una dintre cele mai profunde expresii ale spiritului românesc, așezată în acea zonă a creațiilor artistice care au forța rară de a defini și reprezenta, în chip specific, sufletul unei nații.
Marile angoase ale vieții românești din anii imediat postbelici (perioadă denumită chiar de scriitor ,,obsedantul deceniu’’) au fost direct și profund abordate de el mai întâi. Ca un deschizător de drumuri, a avut tăria morală de a pătrunde în toate planurile vieții sociale și individuale. A avut geniul formulărilor memorabile și atâtea dintre denumirile date de Preda unor maladii ale istoriei contemporane există acum aproape fără a mai fi nevoie să se spună cui se datorează: fatalitatea relației, obsedantul deceniu, spiritul primar agresiv, făcătorii de cuvinte și încă atâtea altele…
Dacă ne punem întrebarea, cine era Marin Preda, dincolo de opera sa unică, într-un eseu, Eugen Simion spune despre marele romancier: ,, fiul lui Tudor Călărașu din Siliștea era un om extrem de pudic, iar în relațiile cu cei din jur, cu oamenii în general, de o rară finețe sufletească’’, iar Alexandru Paleologu, care i-a fost aproape, lucrând ca editor la ,,Cartea Românească’’, spune despre Preda într-un volum apărut în 1981: ,, Pentru că avea o predilecție pentru licențele de limbaj și pentru că, într-adevăr, își dădea uneori în petec în ce privește ,,les bienséances’’ unii îi contestau lui Marin Preda o însușire pe care, dimpotrivă, țin să i-o recunosc și s-o subliniez: Marin Preda era un domn (...) Valorile pe care miza, opțiunile sale în cultură și în viața publică erau ale unui domn, adică ale unuia care se simte bine numai între egali, considerîndu-se egalul oricărui ins realmente uman, prin inteligență și sentiment. Se asemăna mult, așa îmi pare, cu Pierre Bezuhov, cel mai desăvîrșit domn dintre toate personajele literaturii universale. Desigur, el se știa mare scriitor, deci posesorul unei indiscutabile superiorități, tot așa cum Pierre se știa mare senior, dar dincolo de aceste privilegii, Preda, ca și Pierre, avea simțul profund al egalității umane. Respectul său pentru cultură era nesfîrșit, ca și al lui Ilie Moromete, care-l admira pe Iorga pentru mintea și știința lui ("dacă vrea să ia puterea, eu, domnule, îl susțin"). Respectul pentru cultură este o trăsătură țărănească, sau cel puțin a unui anumit tip de țăran, cel care a dat țării noastre atâția intelectuali și artiști de mare clasă. Îmi dădeam seama, suntem țărani, nu mahalagii spune în Viața ca o pradă acea minunată făptură, Florica, iubita părăsită a lui Ilie; ea, cea mai umilă creatură cu putință, spune aceste cuvinte cu conștiința clară a unei apartenențe nobile".
Viața scriitorului Marin Preda a fost una zbuciumată, cu drame sociale (se știe antipatia lui față de autoritățile comuniste), personale (" aflat in convalescență la Sinaia, in urma unei nevroze, tratată la spitalul Elias, el este anunțat brutal de poeta Aurora Cornu, "obsedată de destinul ei literar", ca vrea să-l părăsească după patru ani de căsnicie armonioasă. În punctul inițial, scriitorul nu acceptă drama ("ca sufletul meu să fie teatrul despărțirii"), dar se lasă, treptat, copleșit de suferință și devine el insuși "un erou al unui sentiment".)

Decedat în condiții suspecte la Mogoșoaia în noaptea de 15/16 mai 1980, cercetători, biografi și prieteni intimi ai prozatorului susțin că ar fi fost asasinat. Se știe faptul că devenise incomod regimului comunist în urma apariției romanului ,,Cel mai iubit dintre pământeni’’. Mai multe amănunte despre posibila ucidere a inegalabilului prozator putem afla în cartea Marianei Șipoș ,,Dosarul Marin Preda’’- Viața și moartea unui scriitor în procese verbale, declarații, arhive ale Securitătii, mărturii si foto-documente - Editura Amarcord, Bucuresti,1999).


Dar, în mai 1980, literatura română n-a pierdut doar unul dintre cei mai mari scriitori ai săi, a pierdut o mare conștiință. Marin Preda fusese scriitorul întotdeauna crezut, pe nerăsuflate citit, de o demnitate profesională ireproșabilă, niciodată prefăcută într-un simplu și formal automatism. Încă în viață fiind, reușise ceva ce puțini confrați au putut dobândi în epocă: deplina încredere a cititorilor. De aceea cărțile lui au dat și continuă să dea vieții noastre intelectuale un tonic - și necesar - sentiment de probitate morală.

,, Nu e o dovadă de gratitudine să cinstești memoria unui scriitor ca Preda, e o dovadă că instinctul nostru vital, cel puțin al unora dintre noi, este încă întreg. Pentru că a cinsti, în acest caz ca și în altele, nu înseamnă mărinimia de a da, ci și norocul de a primi."
Octavian Paler

în Siliștea Gumești, doar timpul este altul

și ulița Moromeților e aproape neschimbată...

și Moromeții aceștia... poate ultimii