(342)

Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa:
htttp://www.miracol.ro/bibliografie.txt




Omul are mai multe simțuri decât crede. De câte ori le numără greșește socoteala sau nesigur pe numărătoare își lasă o marjă de siguranță. Văzul, auzul, gustul, mirosul, pipăitul și cu asta lista s-a încheiat. Pentru fiecare simț pe care îl posedă omul îi mulțumește celui de sus cu respectul cuvenit. Dacă vede ceva, nu se poate abține și începe să privească într-acolo. Când aude ceva, imediat ciulește urechea și ascultă. Gustul îi umple gura de salivă și îl face să clefăie de plăcere. O boare ce îi pătrunde în nări îl ridică în picioare sau dimpotrivă îl culcă la pământ. Pipăitul îl lenevește pe om și îi înfioară mădularele, unul câte unul. Și lucrurile nu se opresc aici.


Cel puțin cu vederea, e cu totul altfel. Privirea nu este legată decât tehnic de ochi, deoarece exprimă și reacția omului la cele văzute, reacție gândită, elaborată sau spontană. Privirea este un simț emergent, de răspuns, pereche văzului, auzului, gustului, mirosului, pipăitului la un loc, sau mai corect spus răspunsul creierului la mesajele aduse pe cele cinci canale senzoriale. Când doi oameni se întâlnesc, se măsoară din priviri, se citesc din ochi, se înțeleg dintr-o privire. Mesajul este reciproc. Privirea nu culege informații, ci le exteriorizează. Uneori o face cu subtilitare și discreție, alteori riscă și se demască sfidător.


Răspunsul din priviri, vine elaborat, cu încărcătură maximă, el nu aduce doar rezultatul calculat sau impresia lăsată, și o face de o manieră ce nu lasă dubii, fiindcă antrenează toate mijloacele de exprimare ale omului. Expresia ochilor, direcția, poziția și mărimea lor se recalibrează, sprâncenele se așează după scenariu, mimica pune în mișcare și manevrează toți mușchii feței. Întreg trupul se face părtaș să susțină atitudinea comandată, când este cazul participă chiar și părul. Satisfacție, admirație, groază, ură, furie, ironie, blândețe, compasiune, mâhnire, nepăsare, dorință.

Orb să fii, să nu înțelegi.


Dacă mesajul nu este suficient de clar și împrejurările o cer, întră în funcțiune perechea emergentă a auzului, vorbitul. Tot ce a recepționat auzul este procesat, comparat, și apoi rostit. Când răspunsul capătă contur vorbele se aliniază în tirade de respect, uimire, complezență, dispreț, batjocură sau năpădesc în dezordine, injurii, țipete, sudalme.

Însăși premiza victoriei este condensată în expresia "a fi numai ochi și urechi".


Dacă împrejurările o cer gustul își alertează papilele și rezultatul este expulzat pe direcția dorită. Mirosul oferă detalii desuete, dacă mai este nevoie. Simțul tactil așează cu tact lucrurile la locul lor, palme, pumni, șuturi, ghionți, iar la sfârșit gustului nu îi rămâne decât să evalueze pagubele. Privirea mai dă o roată ca să confirme: Îți spusesem totul de la bun început, dar nu ai înțeles! Dezastrul putea fi evitat, de vină este superficialitatea cu care m-ai descifrat.


Privirea are mai multe funcții, cea principală este de evaluare. Dar pentru a colecta datele necesare ochiul trebuie antrenat și învățat nu numai să vadă dar și să privească.

Privirea comunică inimii, și se folosește tot de ochi. Îndrăgostiții "se mănâncă din ochi", nu se mai satură privindu-se, dacă se așează regește la masă, unul în fața celuilalt. Dacă distanța e mai mare le rămâne doar să-și arunca ocheade.


Pentru a-ți atinge scopul, vorbitorul trebuie să-i caute din ochi pe ascultători, să le capteze privirea și să le-o încarce de elixirul elocinței. Trebuie să-i țină pe toți sub observație, fără preferințe. Ochiul trebuie să ochească reacțiile interlocutorului iar privirea trebuie să le citească și să le transfere minții. Întreaga sa ființă trebuie să lucreze sincron pentru a ajunge la inima auditorului.


Văzutul și privitul sunt două acțiuni distincte de tip intrare ieșire, traficul făcându-se interactiv pe aceeași magistrală iar limbajul le departajează net. Expresia văzând și făcând atestă că a vedea este o acțiune ce trebuie urmată de prelucrări; șefii când nu știu încă ce atitudine să ia scriu pe referate doar văzut. În schimb când spunem în ce privește, rezultă clar că avem o opinie personală corespunzătoare cu punctul de vedere în care ne situăm, părere conturată pe care o vom face cunoscută. În această din urmă situație se încadrează și expresia ...privitor la... urmată de o explicație. Trebuie reținut și privitor, privitori ce-i drept folosit mai puțin în accepțiunea sa substantivală, dar primele sale utilizări îi vizau pe zei. Termenul este explicitat și folosit în Cui îi e frică de reptilieni (343).


Privirea este de fapt instrumentul realizării actului creativ sau punitiv, iar zeii în atotputernicia lor doar priveau și dorința se transforma în fapt. Privirea lor pleca încărcată de energie ca o rază de laser, neezitantă, fixă, rece, precisă și poate îndeplini orice misiune. Să ofilească o floare, să răpună un zimbru, să aprindă un copac, să dărâme un munte sau să-l mute din loc.


Mulți conducători pământeni au exersat cu succes și satisfacție, de-a lungul timpurilor astfel de prerogative. Poate nu a fost suficientă doar privirea, poate s-a folosit și brațul, cuvântul, sceptrul sau semnătura, important pentru noi este că și-au dovedit potențialul. Rudimente ale acestor calități, atâta cât merităm, avem și noi rândașii, oamenii de rând, le putem descoperi fiecare pe ale sale, doar suntem creați după prototip divin.


Este stabilită conexiunea dintre puterea minții sprijinită pe forța privirii și darul comunicării în cazul marilor conducători sau personalități, dar printre cei ce ne împărățesc țările, din ce în ce mai numeroase devin tronurile cu gângavi în hlamidă.


Privirea își trădează instantaneu energia, oricine se simte iritat când este privit insistent de persoane cunoscute sau necunoscute. Bariera convențională este de câteva secunde. O privire prelungită fără motiv peste această limită afectează intimitatea persoanei. Atitudinea este înfierată de limbaj, ochii nu mai privesc, se holbează. În incintele publice, în mijloacele de transport în comun, dintr-o privire întârziată sau provocatoare se poate isca imediat un conflict [154,30].


Blânde sau devastatoare, efectele privirii omenești sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Insuficient sau deloc studiate în epoca modernă, practicile de deochi (ochi rău) descrise în [160,(101)], telekinezie, ritualuri de vrăji și descântece sunt consemnate în toate tradițiile populare, în cărțile sacre ale lumii, dar interesul oamenilor de știință nu le cuprinde.

Un caz de telekinezie efectuat de un personaj cu puteri de excepție, este descris în detaliu în Biblie:


(2 Impărați 6,1) "Fiii proorocilor au zis lui Elisei: Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi. Haidem până la Iordan; ca să luăm de acolo fiecare câte o bârnă, și să ne facem acolo un loc de locuit. Elisei a răspuns: Duceți-vă. Și unul din ei a zis: Fii bun și vino cu slujitorii tăi. El a răspuns: Voi merge! A plecat deci cu ei. Ajungînd la Iordan, au tăiat lemne. Și pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: Ah! domnul meu, era împrumutat! Omul lui Dumnezeu a zis: Unde a căzut? Și i-a arătat locul. Atunci Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, și fierul de la secure a plutit pe apă. Apoi a zis: Ridică-l! Și a întins mâna, și l-a luat."


E un îndemn, poate prea discret, încercați, și prin perseverență veți reuși să recuperați toate epavele. Se vând bine!


Această gama de fenomene se bazează pe puterea de laser a privirii omenești care se obține și se dezvoltă cu dificultate, după antrenamente consistente și cu rezultate diferențiate. Direcția de atins este menținerea continuității fascicolului energetic al privirii, adică evitarea pe o durată cât mai îndelungată a clipitului, menținerea concentrării mentale un timp suficient de lung, în corelație cu potențialul fiecăruia. În sfârșit, argumentul motivării fenomenului ce urmează să fie produs să urmeze calea dorinței potențate de voință, pornită din suflet. În absența dorinței efectul e nul:


[27,3679] "Ochii sunt orbi, când sufletul e ocupat cu altceva." (Syrus)


Într-o astfel de ipostază, cel care privește pare că doar se uită fix în ochii sau pe direcția celui pe care trebuie să-l înfluențeze. De aici autenticitatea termenului de privitor folosit de înaintași în descrieri. Trebuie să adăugăm ca există referiri convingătoare la astfel de ființe cu potențial energetic divin cu diferite înfățișări descrise mai mult sau mai puțin exact, dar cu un punct de unanimă recunoaștere: puterea radiației emisă de creier și direcționată cu aparatul optic prin privire.


Pentru privirea la distanță avem termenul a zări, care presupune un anume grad de incertitudine, în timp ce derivatul a întrezări se referă la găsirea soluției raționale căutate.


Să transpunem la scară omenească. Susținerea privirii partenerului cu propria privire, atunci când îl întâlnești sau într-o ipostază curentă, deschide o balanță energetică care se înclină imediat de parte celui mai puternic. Cel care își pleacă privirea nu are forța să își ascundă vinovăția sau își recunoaște vasalitatea energetică. Tradițiile relatează că până nu demult supușii nici nu îndrăzneau să ridice ochii în fața suveranului. Se conservă astfel ideea nocivității din privirea devastatoare a zeului sau a împuternicitului său pe pământ, semizeii, sfertozeii, regii, împărații, președinții, directorii, șefii. Energetica privirii scade treaptă cu treaptă. În cele din urmă când pericolul real s-a diminuat, diferența dintre regi și oameni a scăzut, a rămas doar cutezanța sfidării, pedeapsită cu mijloace convenționale, ștereangul, biciul, amenda cu numitorul lor comun peste toate timpurile - deposedarea de bunuri.


Un ochi, doi ochi, genul masculin, ochiul este instrumentul yang al înfruntării, al luptei, al inițiativei și determină calitatea de suveran sau supus, raportul între prădător și pradă, între învingător și învins. Este mare consumator de energie ceea ce impune un ciclu de recuperare, clipitul. Pentru relaxare pleoapele cad grele de somn.

În aceeași situație este și vorbirea, perechea emergentă a auzului. Vorbirea este yang, purtătoare de energie de inițiative, de imbolduri, sfaturi sau critici. O ureche, două urechi, este implicat genul feminin, urechea este yin, urechea doar ascultă, nu obosește, nu se relaxează, nu doarme, auzim chiar și în somn, ne trezim cu ceasul deșteptător [255,47].


Dacă înfruntarea din priviri poate fi o ofensă, captarea privirii, poate să te aservească hipnotizatorului sau prădătorului, de care nu mai ai cum să scapi. În raporturile dintre dresor și animalul dresat privirea joaca același rol primordial. Nu oricine poate dresa un animal, la rândul lui animalul nu se lasă dresat decât de cei care îl pot domina cu privirea.


Aceste ierarhii funcționează nealterate în lumea animalelor unde privirea poate deveni arma letală. Energia generată de privirea unui organism sănătos și înzestrat, perturbă până la paralizie echilibrul energetic al prăzii prinse în vizor.

Studii despre puterea de influențare cu privirea a animalelor de către oameni și invers, sau a animalelor între ele, datează din primii ani ai secolului XX.


[254,105] "Am efectuat în repetate rânduri experimente interesante asupra unor păsări ținute în colivii (canari, cintezoi, sticleți), pentru a încerca să le supun fascinației privirii. La început experimentul s-a dovedit dificil datorită mișcărilor neîncetate ale păsării, dar după o perioadă oarecare în care pasărea s-a agitat și a scos tot felul de sunete, în cele din urmă s-a imobilizat cu capul întors spre mine, sunetele emise au devenit aproape sufocate, apoi și-a sprijinit capul pe una dintre gratiile cuștii, cât mai aproape de mine rămânând ca fascinată. Probabil că dacă între noi nu ar fi existat nici un obstacol pasărea ar fi poposit în mâinile mele. De îndată ce mi-am dezlipit privirile, farmecul care s-a exercitat asupra ei a dispărut, pasărea s-a depărtat de gratiile coliviei, și-a scuturat aripile, și după ce a băut puțină apă, a început să umble prin colivie și să scoată sunetele ei obișnuite. Am repetat experimentul și asupra altor animale printre care s-au aflat pisicile și câinii. Pisicile, indiferente și flegmatice prin natura lor, au manifestat o sensibilitate minimă la acțiunea privirii umane. Dimpotrivă câinii se obișnuiau cu greutate cu privirea omului. Din clipa în care asupra lor era îndreptată o privire fixă, manifestau semne de neliniște din ce în ce mai mari, iar starea lor interioară de agitație se concretiza cel mai pregnant prin lătrături. Apoi nutreau o atracție vizibilă către operator, se apropiau de acesta și îi solicitau dovezi de afecțiune. Reptilele și în mod special șerpii au o putere de fascinație extraordinară. De multe ori s-au întâmplat cazuri în care păsări mici s-au simțit atrase fără putință de a reacționa în fața unor șerpi, precipitându-se din proprie inițiativă în gura acestora. Dar dacă reptilele au o privire încărcată de fascinație, în schimb nu pot rămâne inactive în fața privirii imobile a omului."


Din păcate veacul care s-a scurs nu a suscitat interesul firesc asupra domeniului. Dar e cert că oamenii nu au făcut niciodată nimic de capul lor. Aceste informații sunt prea importante, analiza și descifrarea lor ar conduce la concluzii nebănuit de periculoase, deci nu trebuie cunoscute.


Ierarhiile energetice sunt mai activate și mai diferențiate în lumea oamenilor decât în natură. Dar sunt artificiale. Supremația se câștigă greu și se păstrează prin toate mijloacele. De aici grija pentru haine, haina face pe om, pentru look, pentru imagine, pentru calitatea machiajului, pentru recuzită, mașină, vilă, yaht. Poziția în topurile de orice fel, devine prerogativă, atribut, carte de vizită. Apoi sistemul de legături, Omnes propteaua vinci, cum se spune cu amărăciune referitor la alianțe, unchi sus puși, mătuși bogate, pile, conexiuni, relații. Ca să nu mai vorbim de nivelul la care deversează contul bancar.


Privind sau auzind ce sus sunt unii și ce poziții înalte ocupă, ce sisteme de securitate îi înconjoară, ce gărzi dotate îi apară, ce femei îi adoră, individul se simte mic, și stă cuminte în rând. Privind sau auzind proporția dezastrelor prin care trec semenii, insul se împacă mai ușor cu ce i se pregătește, cu ifailibilul, cu statutul de datornic, învins, vasal, colonist, emigrant, sclav, looser, adică de rândaș.


Numitorul comun, potența energetică, a fost acoperită și poleită cu recuzită financiară, tehnică, militară, polițienească. De aici permanentele răsturnări de ierarhii și situații. Leii nu se transforma niciodată în iepuri, și nici iepurii nu devin lei. La oameni în lipsa ierarhiei energetice, totul este provizoriu și derizoriu, precar și gregar, orice a devenit posibil.


Adevăratele confruntări energetice au rămas în amintire. Când ni se năzare, exercităm uneori interacțiuni greu de explicat după jaloanele rațiunii omenești. Întâlnirile coincidență, reacțiile imprevizibile, răspunsurile surpriză, prognosticurile la inspirație, precocitățile de toate felurile, atestă subtil dar susținut că pupitrul de comandă e deasupra minții omenești, minte care rămâne doar o pedală de execuție docilă la voința zeilor. Toate par a fi doar rudimentele unui potențial pierdut sau neavut vreodată.


Evenimentele sunt direcționate în evoluția lor pe căi spontane prin gesturi necugetate, idei năstrușnice, reacții disproporționate, neatenții intolerabile, greșeli puerile, opinii neașteptate. Astfel se configurează traseele dorite de zeii care conduc lumea din priviri și sugestii, împotriva rațiunii omenești amputată de mijloace. Nici o cărămidă nu se urcă singură să-și ocupe locul în zidărie, dar ne învățăm copiii că ființa umană s-a orânduit prin întâmplări succesive!


Oamenii nu înțeleg motivațiile și deranjați, aiuriți, jigniți, vexați, ripostează și răspund provocărilor de orice fel până la atingerea scopului. Ce ne place dar ne deviază, ne este refuzat; ce respingem dar ne aduce pe calea dorită, ni se bagă pe gât sau în perfuzie. Nu ne mai producem singuri hrana, o cumpărăm gata preparată, doar să o ingerăm. Ambalajul e atrăgător și diversificat: pachete, sticle, borcane, cutii, flacoane, folii, calupuri, rulouri, suluri.


(Ezechiel 3,3) "El mi-a zis: Fiul omului, hrănește-ți trupul și umple-ți măruntaiele cu sulul acesta, pe care ți-l dau! L-am mâncat, și în gura mea a fost dulce ca mierea."


Trebuie admisă pe încredere țesătura globală a lumii, la care nu avem acces. Cine nu crede este pedepsit. De aici valul de credințe de toate convingerile.


(Matei14,31) "Puțin credinciosule! Pentru ce te-ai îndoit?"


Evident că nimeni nu percepe și nu bănuiește rețeaua lumii, fiind pe de o parte încastrat în ea, pe de alta dezinformat și intoxicat. Cu toate că peste tot sunt lambriuri asamblate prin nut și feder, nu vorbim decât de yin și yang, toți știm că golul se umple cu plin. Continuăm să ne considerăm de sine stătători. Peste toate mai sunt și criteriile subtile ale nevăzutului și neînțelesului. După un ciudat relativism, dacă iubita îți spune vreodată, mâncați-aș p... ta, ca dovadă supremă de afinitate, nu îi răspunde cu mânca-mi-ai p... căci sigur se va simți jignită și o vei pierde, deși ambele referiri vizează același entitate. Nu poți fi sigur pe nimic. Totul se cumpără și se vinde la bursa energiei. Brokerii doar privesc. Așa cad concepțiile și apar decepțiile iar deziluziile se amestecă printre confuzii. Nimic nu mai are vreo noimă. Viața merge însă mai departe fiind un deziderat ce nu ne aparține. Dacă pricepi și te aliniezi la matrice, ți se mărește solda și poți fi avansat; dacă nu, ești trimis la reciclare în linia întâi, să iei în piept privirea gloanțelor.


În basmul cu Harap Alb este căutat un cerb care purta între coarne o piatra prețioasă de o frumusețe nemaivăzută, dar cerbul ucidea pe oricine avea necugetarea să-l privească. Singurul remediu era să-l ataci și să te adăpostești într-o groapă și să aștepti acolo până își dă duhul. Secretul îl știau doar babele cunoscătoare de fizică optică și îl aflau doar tinerii cu suflet curat și idealuri mărețe. Din fața pericolului purtat de o privire încărcată de nocivități de orice natură sau de flăcări, te poți adăposti doar ferindu-te de pe direcția rectilinie pe care se propagă lumina, ca și glonțul [161,(155)].


Diavolii, zeii, zmeii, atacă oamenii le răpesc codanele și îi domină cu ochi scăpărători, cu priviri fioroase și arzătoare, cu flăcări ce ies pe nas și pe gură, cu paloșe de laser. Șerpii și balaurii fac legea. Cine să mai creadă așa ceva? Basmele străbune animate de Petre Ispirescu trebuie uitate și înlocuite cu Basmele popoarelor din țările NATO. Lecturile ni le facem citind după procedeul karaoke, îngânând cuvintele ce ni se pun pe monitoare, amestecate cu melodiile ce curg din difuzoare.


În lipsa unor studii competente și susținute, fascinația privirii ne infioară acum din producțiile așa zis de anticipație, sience fiction. Roboții, bioroboții, ființele supranaturale, extra sau intratereștrii sunt înzestrați de autori cu priviri reci, fulgerătoare, penetrante, adevărate lasere înfricoșătoare. Nimic nu ne prevestește binele.


Suntem pregătiți încet dar sigur pentru momentul marii întâlniri cu Privitorii. Poate sunt chiar reptilieni!