CÂND

E "CÂND" ul cânt?!!!
E cântul de contopirea materiei cu VIAÞA?
Să te desfaci în mii de luminițe sclipite din cristalul abundat de cunoașterea
de sine a Universului, nu i nimic mai plăcut și nfiorator.
E plăcut din senzația de verde, albastru și roșu
temător de galsul de durere al plăcerii.
E nfiorător gândul că sfera se nchide într un cerc ce te
cuprinde-n simplul bi-dimesional, din care nu poți păși decât în trepte de spirală.
Aș vrea să cobor; aș vrea să mă înlănțui în jocul nimicitor,
dar unde sunt brațele călăuzitoare ale Desdemonei, Isoldei, Ofeliei, Ilenei,?
Căci glasul îl aud, și mă-nfioară cu oceane infinite de vibrații la limite de absolut.
Mă sperii? O! NU! Nu mi-e teama de moartea din materie!
Mi-e teama de moartea neființei trecută-n cercuri de infinit!
Să mă cobor, iubită?!
Deci! ... nu ai înțeles că-n cercuri te cobori doar cerc fiind?
Cum aș putea singur, un arc de cerc, să îndrăznesc a crede că sunt cerc?
Și oare-mi voi ierta greșeala? Dar oare ierta vei tu nesocotința mea?
Și vei putea să-nduri căderea spre "punct" doar să mă urmarești?
Sau vei voi să cazi cu mine-n aceeași mișcare de sublim?
Iubito! Tu spui: "Și “punctul” te dorește în marea-ți nepăsare"!
Iar eu îți spun:
E totul o mișcare! Și totul se mișcă-ntr-un continuu dans;
deci, dacă nu intri pe ring, eu nu pot să-ți fiu conducător de stil în
plutirea deasupra parchetului stelar.
Da! Sunt în mijloc și încă am mâna întinsă către tine; doar ...
am tăcut, uitându-mă în ochi-ți speriați, iar zâmbetul-mi acopera ființa, căci am învățat să pot dansa pe stele pentru tine!
Te aștept, Iubito! Te aștept!