- Să știi că orice suferință mă impresionează pînă la lacrimi și mă umilește. Mă simt vinovat de ignoranța, indiferența și bunăstarea mea și, pentru că nu pot compătimi cu cel afectat pe măsura ei, mă simt complice cu ceea ce a generat-o. Suferința mi se pare totdeauna nedreaptă și sînt gata să fiu mereu alături de cei afectați.

- Nu îndrăznesc să-ți zdruncin ireproșabila simțire și lăudabila credință. Îmi fac totuși datoria de a-ți mărturisi că există și specii de suferință pe care, eu cel puțin, le destest. Una din ele este suferință josnică, dar extrem de reală și de o disproporționată intensitate, a celui neputincios în tentativa de a face rău, suferință izvorîtă din pizmă, invidie, gelozie, dorință pătimașă de răzbunare. Suferință aptă să pervertească insul, să-l înrăiască, otrăvindu-i sufletul și transformîndu-l într-o sursă permanentă de infecție pentru cei din jur.

- Poate că nu orice suferință merită considerație și respect, dar nu poți trata omul ca pe un cîine turbat... Eu cred că, oricum ar fi, suferința trebuie alinată.

- E totuși posibil să nu existe antidot pentru orice otravă. Așa, de pildă, cred că n-are leac suferința-șantaj sentimental. Reală, jucată sau numai închipuită, ea își propune în mod evident să profite de chiar faptul ultracunoscut că suferința impresionează și că numai o brută e în stare să nu cedeze pretențiilor ei lacrimogene. E suferința miloagă a tuturor celor ce se victimizează ca să obțină daune.

- Sînt într-adevăr mostre realmente agresive în care reaua voință este vădită.

- Și nu numai ele. Există tentația de a suferi demonstrativ, ca să arăți că ești o ființă fragilă, sensibilă, neajutorată – una superioară deci, nu nesimțită. Există o suferință decorativă, arborată ostentativ ca un blazon, ca o noblețe din care decurg tot felul de privilegii.

- Mă copleșești, mai știi și altele?

- Cum nu. Unii sînt în stare să-și adjudece suferința ca pe o proprietate inviolabilă. Sînt cei care spun: ce-mi rămîne altceva? E vorba de un gen de complacere nu neapărat masochistă, căci suferința nu devine pentru ei o voluptate, ci se conservă ca atare și devine bilă neagră. E genul care, cum remarcă Cioran într-o însemnare, degradează omul pînă la imbecilizare.

- Mă îngrozesc, să nu mai existe nici o suferință demnă dacă nu de renumele, măcar de numele său?

- Nu am spus asta. Sînt convins că suferința poate înnobila ființa dacă nu e irosită în exhibări și folosită în interese profane. Suferința poate oricînd să purifice și să lămurească un suflet trecîndu-l prin purgatoriu. Suferința poate răz-buna îmbunînd. Poate îmblînzi un suflet plin de energie sălbatică. Înainte de orice însă, suferința ne poate revela o virtute uitată, neglijată, dacă nu de-a dreptul urîtă azi: răbdarea. Pentru că răbdarea este capacitatea de învăța cîte poți duce cu demnitate și fără să te alterezi, e îndurare și pătimire firească, e înfrînare și îngăduință, e tenacitate și stăruință – și toate într-un singur și extrem de bine echilibrat cuvînt. Dar mai ales, este așteptare senină, ajunare în tinda minunii care nu trebuie și nu poate fi forțată, dar este mereu iminentă.

- Văd că acum lauzi suferința. Dă-mi voie să te ajut, într-un poem intitulat chiar Lauda suferinței , Blaga consideră suferința ca singura legătură între noi și Dumnezeu pe care îl și roagă să nu ne văduvească, să nu ne sărăcească lipsindu-ne de ea.

- Este desigur vorba de acea suferință generoasă care, uitînd egoismul meschin, mărturisește prin martiraj sacralitatea valorilor ultragiate și ne întărește astfel în credința noastră. Și Heidegger confirmă această noblețe a suferinței: „durerea nu este cu adevărat durere decît atunci cînd slujește flacăra spiritului”. Dar lucrurile pot fi simțite și spuse și mai simplu. O vorbă românească distinge cu finețe între suferința nevrednică și cea demnă atunci cînd afirmă cu mîndrie o anume opțiune tragică: arde, nu putrezește.

- Poate ca asta ține și de buna noastră așezare în lume, de căutarea, regăsirea sau – de ce nu – inventarea acelui orizont pierdut, invocat nostalgic de Blaga, în care durerea se revarsă în tîlc mai înalt totdeauna.



*



clic aici

Veșnic recunoscător cui mă învață un truc mai eficace. Să am butonul în textul de pe imagine.