agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-02 | | Potențiale paralele Ființa are o nostalgie a provenienței din „substanța cea dumnezeiască”. În viață, ființa se tot muncește a se dezmărgini. Această muncă în sine poate fi comparată cu permanenta pregătire pentru moarte despre care scrie Blaga în Trilogia cunoașterii, iar mărginirea ființei, cu censura transcendentală instituită de Marele Anonim între om și universul criptic. Blaga pledează pentru cunoașterea poetică, în timp ce Hașdeu propune un tip de cunoaștere cumva directă, prin spiritism. Dacă poetul expresionist prețuia metaforele revelatorii (mirabila sămânță), Hașdeu construiește o asemenea metaforă, casa de la Câmpina. În plus, Hașdeu se consideră un intermediar autorizat prin suferință între Dumnezeu și om. Ceea ce este creat nu va dispărea. Numai metamorfozele declanșate de evenimente definitive, despart o lume de alta, tot așa după cum transformările interioare ale celor care viază, apropie, pentru atenuarea tristeții, cumva a misterului, lumile. Un agent de transformare interioară, uitarea. Dar moartea ar însemna și eliberarea spiritului de încorsetări. Comuniunea dintre lumi ar fi asigurată, totuși, de altă încorsetare: amintirea. Amintirea spiritului de ființă, iar această memorie induce spiritul trăsăturilor ființei, multe dobândite pe pământ, între care și gradul de rudenie, care instituie altă cauză a nașterii: părinții. Ca să fie recunoscut în lumea pământeană, sufletul are și memoria formei de ființă, inclusiv a propriei zbateri pentru revenirea în substanța divină. Interesant e că Hașdeu aduce în discuție și mirarea substanței divine de a se regăsi mărginită; devenirea ființei încolțește din seva acestei mirări, dar, substituită conveniențelor lumii, conștientizarea limitelor devine credință în supraviețuirea sufletului. În biserică, făcând semnul crucii, amintim mirarea inițială. Arta e însă un mijloc spre dezmărginire. La filosoful Lucian Blaga, motivul primordial al schimbărilor ființei umane îl reprezintă cunoașterea. Un simbol pentru cunoaștere, lumina. Dar Hașdeu pledează, prin demersurile lui înregistrate pe filme fotografice sau în diverse caiete, pentru plus cunoaștere, în timp ce Blaga, și în versuri și în filosofie, aderă la minus cunoaștere: „și nu ucid cu mintea tainele ce le întâlnesc în calea mea, în ochi, în flori, pe buze ori morminte”. Intermediari între substanța celestă și viață, poate fatum, părinții, cărora le datorăm experiența terestră. După această configurație se pot constitui ședințele de spiritism, dar după o chemare întoarsă, dinspre lumea materială spre cea a spiritelor. Medium-ul devine obiectul direct al mesajelor. Până și mâna, în timpul ședințelor, nu are decât un singur reflex: de a transcrie, în special, memoria vocațiilor terestre, iar spiritul divin atotștiutor, de data aceasta fără a se mai uimi nici măcar de spargerea marginilor de către, să zicem, spiritul Iuliei, recurge la un sistem de simboluri lingvistice comun interlocutorilor. A comunica în același cod, nu înseamnă o abandonare a condiției de spirit, pentru că, dacă pentru mesaj e mai ușor de găsit obiectul direct, în schimb, pentru spirit, reîntruparea, și ea potențială, e un mister pe care nici Hașdeu, la fel ca Blaga, nu-l perturbă; deosebirea: Blaga își propune dintru început adâncirea misterelor. Religiozitatea lui Hașdeu aici ar fi: comunică din dor cu Iulia. Așteaptă mesaje. Nu pune în discuție probleme capitale. Atestă, prin aceste abțineri, credința în Dumnezeu. Pasiunea pentru cultură a Iuliei tranzitează lumile. Prin somn, Blaga se întoarce în momentul dinaintea nașterii. După cum scrie „sângele ca un val se întoarce în părinți”, posesorii respectivului moment, părinții. Viața, metaforizată prin „sânge”, se divide: o parte merge înspre mama, alta, către tata. Legătura dintre el și părinți este de sânge și pe seama acestei legături, și Hașdeu încearcă să schimbe mesaje, iar Iulia îi răspunde. Revenind asupra versului blagian, retragerea nu este particulară. Se armonizează cu alte mișcări, ale potecilor înspre pădure. Cu alte cuvinte, pădurea se închide, la fel părinții. Pulsul poetului, regăsindu-se în părinți, îl sustrage stării de veghe, ceea ce îl apropie de mister. Din acest punct de vedere, somnul e demn de laudă. Somnul, obiectul asupra căruia acționează sentimentul de adorație al poetului. După somn, misterul amplificat, pulsul revine în poet, fără să se fi impregnat de fiorii tainelor. Și Hașdeu binecuvântează somnul. Îi consacră în Sic cogito, un capitol. Fără somn, povara trupului ar fi de nesuportat. Sic cogito – un titlu care demască o frământare interioară cumplită. Dan Ionescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate