LUPTA PIERDUTÃ

Orăcăind de durere, se așează liniștit în rândul din față al celor condamnați la așteptare. Se strânge în sincopă, dar nu renunță, este un luptător al zilelor și minutelor pe pământ. Un strălucitor cobai, al minunaților oameni de știință, ce au pus în mâncarea lui, tot ce se putea pune. Datoria lui a fost aceea de a supraviețui, dar până unde?
Pedepsit pentru cele ce le-a băgat pe gură, se gândea încârceiat de durere la cei ce sunt pedepsiți pentru ce scot pe gură și își primesc în cele din urmă pedeapsa clară sau neclară pentru ce varsă cu logoreea lor.
Acum se așează în rândul condamnaților zâmbind în același timp sugrumat de durere „sunt cel ce a mâncat rahat gustos la propriu, mulțumesc cerului că n-am mâncat la figurat”. Se aude abia șoptind din spatele lui, persoana care s-a alăturat rândului, este obosită și terminată de viață. „Toată viața n-am putut să mănânc decât rahat, acum mi s-a aplecat de atâta calicie”.
Omul nostru rămase cu ochii mari pe tovarășul său, neînțelegând ce au vorbele cu greața omului. Era bulversat și se gândea că dacă ar fi îmbrățișat cealaltă formulă, uite, ar fi fost în alt rând.
Zâmbii liniștit de acum, știind că în orice caz ar fi ajuns la același rând. O idee înmugurii în mintea lui, dacă n-ar fi mâncat toate acele otrăvuri și dacă nu ar fi mâncat nici alte rahaturi, acum ar fi fost un om liber, fără a îngroșa și lungii acel rând.
Fericirea nu se instala prea repede din păcate, nici chiar în mintea lui bătrână și obosită. La același rând, mare de acum, se așeză deja o altă persoană, ce forma de acum, un cerc de trei noi veniți, împreună cu omul nostru, care se prezentă foarte frumos, noului venit. „Bună ziua, sunt omul pe care s-a făcut tot felul de experimente!” Urmă celălalt, care se prezentă într-un stil oarecum asemănător. „Vă salut, sunt cel care a mâncat rahat toată viața și i s-a pus în gât!” Noul venit îi măsură liniștit și cumpătat pe amândoi, neștiind ce să spună. În cele din urmă socotii că ar trebui să răspundă într-un fel sau altul, bineții ce i s-a dat, dar nu știa în ce fel. „Bună băieți, eu sunt cel care n-a mâncat nici un fel de rahat toată viața lui, n-a fumat, n-a băut, n-a abuzat de nimic, dar s-a îmbolnăvit de mesele copioase pe care le-a văzut la voi!” Omul nostru socoti că noul venit trebuie să fie un pic sărit de pe fix și se uită la el ca atare, neștiind ce să mai gândească despre viață.
Vrem nu vrem, suntem răpuși de viață și de tot ce ne-nconjoară, cu sau fără voia noastră. Indiferent de corpul care ne poartă sufletele, suntem un corset destul de strâns pentru o construcție atât de firavă.

Dragoș NONCIU