agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-23 | | Predicare în pustiu. De multe ori am ezitat să intru în polemici și asta nu din cauză mi-ar fi frică de confruntări, ci pur și simplu, pentru faptul că iubesc într-o manieră extremă libertatea de gândire și de expresie individuală. În plus, firea mea molcomă de bucovinean, m-a ajutat să încerc să-i înțeleg chiar și pe cei care; uneori, aparent nu aveau dreptate. Formularea din finalul ultimei fraze poate să vă pară, cel puțin bizară, dacă nu, chiar total neavenită; însă dacă suntem dispuși să acceptăm faptul, că pe acest Pământ- care ne găzduiește pe toți, pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp- multe dintre enunțurile axiomatice, sau dovedit a fi la un moment dat lovite de efectul neașteptat al relativității; veți înțelege rostul acelei sintagme. Dreptatea este unul dintre domeniile în care se poate verifica( din păcate) cel mai lesne, conceptul relativității. De câte ori nu ni s-a întâmplat să fim martorii unor situații, oarecum paradoxale, când ascultând explicațiile și argumentele expuse de către două persoane diferite, cu privire la un subiect unic, pe care însă, fiecare dintre cei doi le prezintă altfel; să procedăm asemeni Rabinului, care fiind rugat să medieze un diferend, a concluzionat diplomatic, adresându-le celor doi, faimoasa rezoluție: "Și tu ai dreptate...Și tu ai dreptate..." Relativitatea lucrurilor a mai fost ilustrată și într-un dicton popular, pe care nu mă pot abține să nu-l expun aici; fiind tocmai cel care," îmi ridică mingea la fileu"în susținerea argumentului care reprezintă motivația scrierii acestor rânduri. " Nu-i frumos, ce-i frumos! E frumos, ce-mi place mie!" Evident, că aceeași minge a fost ridicată și celor care sunt de cealaltă parte a "fileului"; însă tocmai acest lucru îmi convine de minune, căci vreau să am parte de un meci cât se poate de încins- respectând bineânțeles regulile fair-play-ului- meci în care, să pot constata dacă "predicarea" mea, este una destinată a fi doar una...în pustiu. După acest preambul, pe care unii mai grăbiți, îl vor fi catalogat...cum vor fi vrut ei; am să trec și la esența discursului meu( sună oarecum pedagogic, dar i se poate întâmpla oricui). Dragii mei confrați în ale scrisului. Scuza-ți-mi retorismul facil al următoarei întrebări:_ Pentru cine scriem noi?...După opinia mea, de consumator al produsului literar și nu doar de făcător al acestuia; de multe ori este teribil de greu să se găsească un răspuns la această întrebare. De ce?! Pentru simplul motiv că unii uită, ori numai se prefac că au uitat, cui este destinat cuvântul scris într-o carte. Dintr-o prea mare doză de autosuficiență; care poate fi asimilată uneori fără prea mult efort și cu disprețul ușor voalat, față de "ignoranța impardonabilă" a cititorilor, apare tendința( păguboasă)- de a se închide în "turnul de fildeș" al creatorului, care-și zice emfatic, de la "înălțimea" unde s-a cocoțat: "_ Eu nu cobor! Să urce ceilalți până la mine!" Acum, cine ar trebui să urce sau să coboare e un fapt pur facultativ, care se învârte până la urmă în modul cel mai prozaic in sfera interesului comun al celor doi factori incluși în acest binom; dar cum un scriitor fără cititori, este asemeni unui general fără armată, eu cred, că mai bine ar face pasul hotărâtor... cel care se consideră mai bine pregătit să-l facă. _ Voi, cine crede-ți că ar trebui să fie acesta?! Mi-a fost dat să citesc uneori anumite producții( cel mai des din sfera poeziei), care mi-au indus o stare de...hai să-i zic- nedumerire. M-am întrebat: "Ce se întâmplă oare? În anii de când am plecat din țară, am uitat atât de mult limba română, de nu mai înțeleg nimic, sau din contră cei care au scris, nu sunt ei români, iar atunci totul se explică." Să nu crede-ți că nu m-am străduit să caut în cele scrise o idee care să justifice apartenența declarata a acelor făcături; dar oricât am citit și-am recitit textul, nu m-am putut alege decât cu o imensă dezamăgire și cu un sentiment de tristețe, văzând cum se încearcă ( și culmea, se și reușește din păcate), să se masacreze unul dintre cele mai sensibile genuri literare. M-am întrebat de asemeni, cum de nu se vede că direcția în care sunt îndrumați tinerii care vor să scrie poezie, este de fapt una care nu are nici în clin, nici în mânecă cu Poezia însăși? De ce am spus: îndrumați? Pentru simplul motiv, că cei care judecă valoarea sau nonvaloarea unei lucrări, se îmbată ei înșiși de multe ori cu vorbe mari( prea mari când emit anumite aprecieri, cu privire la niște alcătuiri, care ar putea să fie lesne catalogate drept probe certe de stare depresivă, exprimată printr-un soi de aberație delirantă) Poezia, poate să aparțină așa cum a și fost catalogată de iubitorii ei; unei stări de visare, în general de factură romantică și probabil că de aceea nu va putea nimeni să mă convingă, de faptul că visul generator trebuie să semene mai mult, a coșmar. Dragii mei, confrați în ale scrisului. Poate că nu toți o să fiți de acord cu cele afirmate de mine și nici nu pot să vă pretind așa ceva; însă măcar un lucru pot să sper, că demersul meu, va oferit o tema serioasă de reflecție, asupra destinului și a menirii creatorului de artă,(oricare ar fi domeniul în care el se exprimă) și în plus, poate chiar dorința de a îndrepta ceea ce se mai poate îndrepta, pentru ca să nu se ajungă vreodată, ca noi să ne vorbim doar nouă înșine; într-o dezolantă și total contraindicată --PREDICARE ÎN PUSTIU-- |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate