Stilul minimal pe care îl adoptă poezia Lindei Maria Baros oferă cititorilor frânturi, imagini comprimate. Fondul descriptiv este potențat de numeroasele simboluri, de multe ori antagonice. Versurile pendulează între extreme, alegând aproape întotdeauna calea de mijloc, dualitatea. Nu există certitudini, materia este volatilă, casa se preschimbă neîncetat, oferind fațete independent construite care competează mozaicul, fără a îl pune însă la îndoială. Prezența ascuțită nu este contestată, starea de acceptare tacită a realității este omniprezentă. Linda Maria Baros trece însă peste barierele impuse de mundan, ocultează repetat, creionând un univers aparte prin însăși polaritatea sa multiplă.
Întregul volum este focalizat asupra unui microsistem arhetipal. Casa este descrisă în totalitatea ei existențială, fiecare parte ființativă individualizându-se și oferind sensuri. Întunericul este risipit pe măsură ce călătoria continuă. “Casa din lame de ras” este un drum inițiatic, un drum marcat de labirintul în care se afundă conștient. Sensurile se revelează în etape, completând peisajul, oferind multiple dimensiuni, conturând personajele. Sistemul își construiește actanții, locuitorii casei se nasc din ea și respectă fiecare frântură a ei: “Casa care se-nalță din cețurile ființei / pare-un palat din lame de ras / care stă-n echilibru / pe încheietura mâinii tale. / De sus, de la fereastră, poate strigi: / - Aduceți mortarul odată, zidari! / Zidarii însă plutesc alene printre schele. / Șapte lupi tineri / dorm cu botul pe prag.”
Stilul este descriptiv, insistând pe caracteristicile fizice. Peisajul în care ființează poeta este static. Nu se întâmplă nimic, iar această staționare nu face decât să adâncească sensurile. Casa se transformă într-un mit, arhetipurile inundă perspectiva. Absența personajelor, intuite subtil, sugerează o animie elementară. Viața erupe din fiecare obiect, chiar și în absența catalizatorilor. Starea de permanentă efervescență aseamănă poezia Lindei Maria Baros cu filosofia orientală. Principiile imanente care transced realitatea brută îl fac pe cititor să se oprească și să analizeze atent fiecare element.
Eul liric are puternice trăsături demiurgice. În mijlocul universului construit cu abilitate, nimic nu pare să fie lăsat în seama hazardului. Lupii semnifică ordinea, prezența lor, aidoma unor paznici, garantează integritatea sistemului. Haosul este căutat, el definește însăși esența construcției lirice. Ritmul antrenant, completat de imagini sugestive, reușește să sugereze idei percutante. Meditațiile existențiale sunt perfect integrate în mozaicul ființativ. Linda Maria Baros este sinceră, poezia ei se deschide în fața cititorului, care este invitat să o descopere încetul cu încetul, în funcție de posibilități: “Sunt zile în care ai vrea să-ți faci loc / pe marginea ferestrei, să te plimbi liniștit, / cu ochii închiși, ca pe un pod hipnotic, / ca pe marginea unei tăceri adânci. / (De jos, te privește doar vidul, înălțimea lui.) / Ca și cum ai fi altcineva, / cu picioarele scăpate până la genunchi într-o tăcere adâncă, / cineva care s-ar plimba liniștit pe-acolo. / O clipă doar, / fiindcă aerul zăbrelit în fereastră te dă la o parte, / ca-n pușcăriile de maximă securitate. / Și camera te resoarbe în ea.”
Dualitatea perspectivelor caracterizează volumul. Eul liric dirijează acțiunea și se substituie adesea cititorului. Stările îți sunt sugerate, reacțiile îți sunt anticipate. Ai impresia că ești supus unor experimente, că totul este planificat cu atenție. Și totuși poemele nu pierd din realism, pentru că universul este definit prin antiteze. Regulile se pot schimba, însă există piloni imuabili, casa nu este o certitudine, însă transcede cartea. Linda Maria Baros experimentează, forțează cuvintele, le obligă să își reveleze sensuri ascunse. În ciuda concentrării poemelor, stilul este baroc, iar elementele inedite îi conferă o greutate aparte. Ai impresia că în acest microunivers realitatea converge, ai impresia că întreaga lume este dirijată de model arhetipal al unui singur colț izolat. Lupii care păzesc intrarea susțin prin impasibilitatea lor universul, iar cititorul nu știe cum să reacționeze ajuns în fața unei geneze. O lume este construită de la zero, suntem martorii unei călătorii inițiatice dinspre exterior, dinspre vastitate, înspre interiorul esențializat.
Versurile scurte și exclamațiile dese ajută la eliminarea tensiunii. Poezia este unitară, rămâne la același nivel, nu există suișuri și coborâșuri. Deși are multe imagini puternice, Linda Maria Baros nu mizează pe șocuri, ci pe un fond complex. Treci de la o idee la alta fără să te oprești, meditația acționează perpetuu, ca un efect placebo. Atâta timp cât mantra continuă, te afli sub influența ei, ești hipnotizat de zidurile care par să te înglobeze. Casa este terminată de mult și totuși se află într-o permanentă construcție. Ne remodelăm viețile în fiecare secundă în timp ce lupii ne privesc în continuare, impasibili, de pe prag, având de partea lor timpul: “Te zidești zi de zi în casa din lame de ras. / O casă care se construiește pe sine - / singurătatea o ține-n echilibru / pe încheietura mâinii tale. / Strigi de sus la zidar. / Se lasă bruma. Nimeni nu te-aude. / Zidarii beau sânge și râd. / Sunt amețiți. / Se leagănă tot mai mare pe schele. / Iar lupii tineri pândesc răbdători de pe prag.”
“Casa din lame de ras” este o poveste a elementelor care refuză să moară. Zbuciumul înfruntă timpul, materia se reorganizează, se încearcă modele, totul este transpus într-un mozaic multicultural rafinat. Filosofia din spatele metaforelor conferă un mesaj consistent poemelor. Sunt multe puncte controversate, sunt multe idei contradictorii, care definesc sui generis volumul. Această pendulare între extreme, acest joc al vieții fiind permanente, zbuciumul nu poate fi evitat. Linda Maria Baros încearcă să învețe să trăiască, încearcă să meargă pe lama subțire care desparte lumile. Casa se află la răscruce de universuri. În ea pot pătrunde însă numai cei pregătiți...




Bibliografie

Linda Maria Baros – Casa din lame de ras – Cartea Românească – 2006