Noi suntem români ?

Aceasta este întrebarea care mă frământă mai nou.
Unde este mândria românească moștenită de la străbunii noștri ?
Mândria de a apăra și promova valorile naționale și tradiționale cu orice preț.
Mândrie ca și identitate vândută în prezent de români cu mare ușurință pentru bani.
Muncind în țări străine, suportând umilințe morale greu de uitat, românii pierd cei mai frumoși ani din viață departe de cei dragi, ani care ar trebui petrecuți alături de familiile și prietenii lor .Și toate astea pentru că nu mai vrem să fim români și nu mai avem de ce.
Deși valoarea banilor câștigați este mulțumitoare, timpul sancționează drastic echilibrul moral al familiei, destrămând cheagul stabilității acesteia construit în timp și perceput negativ de copiii părăsiți de părinți în perioade stric necesare educației, perioade care nu pot fi recuperate cu bani sau cadouri, oricare ar fi valoarea lor.
De ce mă mai întreb dacă suntem români ?
Pentru că ne pierdem identitatea natural-românească imitând ca papagalii tot ce nu ar trebui imitat dinafata țării.
Vocabularul ,,îmbunătățit’’care lasă de dorit, moda de scenă care se confundă cu cea stradală schimonosând frumusețea naturală a generației tinere mai ales în cadrul școlii, transformându-o într-o modă asemănătoare clovnilor de circ.
Ronțăitul din pungă nesănătos, inestetic și nesățios.
Indiferența față educație, față de semeni și mai ales față de cultură, cu mici excepții bineînțeles și multe altele care nu încap într-un mic rezumat.
Noi suntem români ?
Când suntem intoxicați pe posturi de foarte multă muzică străină și mai puțin de cea românească, de care ne este dor.
Avem slagăre românești minunate, de bun gust, cântate de artiști de valoare pe care copiii noștri îi cunosc numai din spusele părinților, dar care în mod sigur le-ar face plăcere să îi asculte. În schimb ne amintim cu drag și cu mare regret de aceste mari valori românești, după ce nu mai sunt printre vii.
Ce mă mai bulversează rău este faptul că acceptăm la multe concursuri de muzică ușoară din țară să se cânte orice, numai românește nu. Înțeleg atunci când este vorba de concursuri internaționale, dar altfel...
Noi suntem români ?
Oare ne-am plictisit de propriile noastre valori sau de ,,limba noastră cea frumoasă'' ? Sau tot banul are ceva de spus și aici. Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit sau că aș avea ceva cu străinii sau cu limba lor, doamne ferește, dar încă simt românește.
Și mai știu că suntem francofoni, deși nu se vede.
Și în final deșii ar mai fi foarte, foarte multe de spus pe această temă, trebuie să mai punctez un lucru și cel mai sensibil, referitor la dragostea și prietenia românească. Până și aceste nobile sentimente au devenit foarte fragile la români, căpătând gust de bani și pastile cu reclamă, numai de sentimente adevărate nu, cu mici excepții.
Și atunci mă întreb ?
Ce a mai rămas românesc în noi românii ?

6-05-2007