Cunoașterea de sine

Trăim într-o perioadă în care cei mai mulți oameni sunt într-o permanentă derută, neștiind cum să facă față mai bine avalanșei de probleme cu care sunt bombardați zi de zi. Ne întrebăm din ce în ce mai des cine suntem și unde vrem să ajungem. Și, mai ales, cu ce resurse. Frământările ne înstrăinează din ce în ce mai mult, remarcăm înstrăinarea dar nu găsim soluția. Uneori am dori să rezolvăm câte ceva, dar nu intuim cauza, deci nu găsim calea. Lipsa de comunicare este una dintre cele mai serioase probleme ale vieții cotidiene. Am vrea să acționăm, dar nu știm cum!
Toate ezitările noastre arată ce puțin ne cunoaștem și cât de puțin îi cunoaștem pe cei din jur. Cel mai important lucru este să vrei să știi. Să știi de ce ți se întâmplă ceea ce ți se întâmplă, să știi ce te așteaptă și cum poți să-ți rezolvi problemele.
Din multitudinea de lucruri pe care le învățăm la școală scapă însă ceva: o temeinică însușire a cunoașterii de sine, a cunoașterii naturii umane, a legilor care ne guvernează viața. Pentru a ajunge la astfel de cunoaștere trebuie depus un efort serios și constant. Sursele de informare nu sunt chiar la îndemână, dar cel ce dorește cu tot sufletul să știe, le va găsi!
Este adevărat că fiecare dintre noi poate face cam tot ce vrea să facă! Dar, una este să depui eforturi mari pentru a realiza la nivel cel mult mediocru un lucru pentru care nu ai înzestrare naturală, și cu totul altceva este ca, având “har” cum se spune, rezultatul muncii tale să fie pe măsura eforturilor(pentru că nimic nu se realizează fără efort.
Iar cunoasterea de sine implică noțiuni de astrologie, de grafologie, de limbajul trupului și al feței; noțiuni despre puterea gândului, a privirii, a cuvântului, despre câmpul energetic propriu, despre influientele cristalelor, ale culorilor, ale parfumurilor, ale muzicii asupra noastră și despre multe alte lucruri pe care simpla descoperire te face să-ți dorești din ce în ce mai mult să le cunoști. Despre minunile naturii, pe lângă care trecem fără a le vedea, despre minunile din viața noastră, pe care nu știm să le apreciem. Despre planeta de care ne batem joc, fără a ne gândi că de fapt ne amanetăm viitorul. Pentru că natura e un tot unitar și orice influiențează un anumit segment al ei, influiențează și întregul. După cum, necunoscându-ne pe noi înșine, deseori ratăm prezentul..
Dacă acele științe, pentru că sunt științe, n-ar fi avut o fundamentare temeinică, n-ar fi rezistat la proba de foc a mileniilor scurse de la cunoașterea și folosirea lor. De fapt știința despre natură este unică, pentru că natura însăși este unică. Divizarea ei în matematică, fizică, chimie, biologie, etc. are doar rol didactic, pentru a face mai accesibile niste cunostințe dintr-o arie mai restrânsă cu informații de același tip. Iar după divizare, au fost marginalizate tocmai cele mai importante cunoștințe, acelea despre viața noastră, despre noi inșine. Pentru că inițial știința încerca să găsească explicații la problemele vieții, pe când astăzi pare cu totul ruptă de viață. Așa cum uneori se face artă de dragul artei, deseori se face știință de dragul științei! Iar consecințele se văd și sunt din ce în ce mai deranjante.