agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-26 | |
Întâi de toate, ar trebui să-mi elucidez mie însumi noțiunea de mister. Adevărul este că, inițial, conveneam a-l lua drept inerentul neajuns al unei prime înțelegeri, al sensului pătruns pe jumătate. Până acum, cel puțin. În clipa de față, acest înțeles mă satisface prea puțin, perspectiva nuanțându-se între timp. Căci uite, îndrăznind să pătrund în spațiul ascezei creștine, locul unde mentalul coexistă cu inima, iar reflecția privește doar partea sesizabilă, deductibilă a logos-ului, misterul îl percep ca decurgând din caracterul limitat al ființei umane. Altfel spus, el trebuie asociat acelei aure înălțătoare înspre amontele duhovnicesc, ca adverb al rugăciunii curate. Altminteri, vai, ce m-aș face fără înfiorare pe treptele dialogului meu cu Dumnezeu?
Nu zic nu, este o abordare abruptă. Tupeul neofitului, aș zice. Pe de altă parte, însă, știu bine, tocmai aici n-aș suporta vălul ceții. Nu ascund că, abordând misterul credinței, de fapt eu țintesc fundamentul, ecuația ființării, proporția, cheia consonanței, a înălțimii lăuntrice. Sau, mai sugestiv, umărul invizibil care-i poate urni și deschide aspirantului nebănuita poartă spre îndumnezeire, ajutându-l astfel să depășească un prag de netrecut. În atare condiții, tăcerea devine camera noastră de oaspeți, lăcașul care, prin exigență, impune cugetului curățenia, stingerea grijilor, abolirea vacarmului simțurilor, în așteptarea misterului prezenței divine. Tăcerea se va întrona atunci de la sine, iar acceptarea hăruirii noastre ne va lumina pe dinăuntru. Luând-o ca preludiu, culoar ori anticameră, tăcerea cea trebuincioasă eu n-o voi confunda vreodată cu muțenia. După cum nici, bunăoară, sinceritatea cu sfioșenia privirii. Tăcerea interioară mi-o clădesc piatră cu piatră, cu trudă și migală, ca pe-o ceremonie de taină. Curăț cât pot de bine povârnișul de deșertăciuni lumești, stând cu gândul la primirea dumnezeiescului în inima-mi dornică de miluire. Suficiența și mândria mi le las la intrare. Nu voi uita vreodată cum, într-o zi de duminică, de Rusalii, mă reculegeam sub palma unui cer mai limpede ca de obicei, aflându-mă cu prietenii și iubita pe malul unui pârâu de munte mirosind a iarbă tânără. Așteptam în focarul soarelui, golit de gânduri, închipuindu-mi că aș percepe liniștea de dinaintea Genezei. Pentru început, un fluture galben cu puncte negre mi s-a lăsat pe un deget. Cu arătătorul cealeilte mâini am îndrăznit să-i mângâi, la rându-mi, aripile. Toată dragostea pentru el părea să se concentreze în vârful degetului cu care îl atingeam. Fluturele era fericit, știam asta. Ceilalți, iubita mea chiar, curios, nu se arătau deloc surprinși. Și multe alte lucruri păreau deodată firești în acea dimineață, prea multe chiar. Pe un colț de stâncă ridicat din iarbă, lângă mine, o șopârlă mică, negricioasă, cu ochi scânteietori, în vârful acului, se prosterna valurilor de căldură. Fără îndoială, le adora. Soarele ne moleșise de fapt pe toți. Răbdător, dar cuprins de o efuziune inexplicabilă, mi-am îndemnat degetul (da, același index) să mângâie și acea spinare cât muchea firului de iarbă. Negricioasa s-a lăsat mângâiată. I-a permis apoi și iubitei mele, prietenului meu; ei, iubitei, i-a lipit chiar și căpșorul de unghia mijlociului, chiar dacă o întâmpinase oarecum neîncrezătoare. Și cum oare de nu simțeam lipsa sporovăielii vesele, a calambururilor atât de dragi nouă? Poate pentru că ne satisfăcea Tăcerea. Pesemne ea ne transformase pe toți în niște copii stranii, foarte serioși, absorbiți pe de-a-ntregul în descoperirea unei altfel de lumi, lăsând instinctul și uimirea a-i iniția în Mister Divin. Trăiam, respiram acea Prezență. De fapt nouă, celor de acolo, dacă ne intermedia ceva proximitatea Sfântului Duh, numai Tăcerii i-ar fi stat în putință s-o facă. Căci, iată, nu de cuvinte aveam noi nevoie ca să ghicim ceea ce ne pusesem în gând cu toții. Nici unul, dar absolut nici unul din noi n-am mai fi semnat a doua oară pactul maturizării. Și am oare dreptul să vorbesc acum, aici, de pustnicie, sihăstrie ori de schimnicie? Sună desigur patetic, dar eu, unul, simt adesea nevoia unei revolte împotriva-mi, a celui prins în hățișul concesiilor, cât și necesitatea însingurării cu orice preț și neîntârziat. Da, doar în acele clipe îmi pun nădejdea în canonul isihiei, deși împrejur debandada lumească e în toi. Am găsit, poate intuitiv, dar am găsit totuși, mijlocul de a mă refugia înlăuntrul rugăciunii ca sub cupola bisericii, de a mă reculege aspirând la un strop de sfințenie, în vreme ce, privit din afară, aș rula mai departe sub tălpi trotuarul, aș sta agățat de bară în troleibuz or aș moțăi într-o stație. Poate însingurarea nu-mi reușește de fiecare dată, însă din fericire am semnele mele care-mi vestesc când noos-ul e pe cale de a-și desfereca bobocul, când inima îmi stă să se reverse, promițând rezolvarea pe care numai primăvara mi-o poate aduce. Iar cufundarea ființei mele în unda marelui Timp nu va însemna neapărat împotmolire și suferință, atâta vreme cât Tăcerea mă va mai ospăta cu harul Cerului. Da, știu, Tăcerea o voi afla acolo unde o caut. Ceea ce va depinde, însă, mereu numai de mine este siguranța că voi găsi la orice oră o fereastră deschisă, indiferent câte dovezi ori interpretări mi s-ar aduce împotrivă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate