agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-03-19 | |
Un cer se invarteste nebun, carusel demonic al unui chip pierdut printre flacari.
Stiam! Oh, Doamne, Stiam din ultima clipa cand I-am privit ochii ca era cea din urma data cand mi-am simtit umerii scaldati in raiul imbratisarii ei.De ce am plecat?! Si focul se apropie, un cerc al dracului de perfect ,nici un milimetru distanta intre flacari, macar sa strig cuiva, sa ii spuna cat de mult o iubesc…Dar stie asta, trebuie sa stie!Doar pentru ea si pentru aia mica mor eu aici, acum! Doamne ce clad e! Macar daca as putea sa plang, poate lacrimile mi-ar racori obrajii…dar nu pot…nu sunt un las!Nu imi este frica de foc, doar l-am infruntat toata viata… sa ma asez pe pamant,e mai rece. Doamne, deci asa e iadul! De ce am plecat de acasa,am simtit ca nu o sa ma mai intorc si totusi am plecat!De ce…de ce! Aveam eu un sentiment…Eram in fata casei,I-am zis ca plec si am sarutat-o ca de obicei..da…si ea mi-a zis sa nu plec.Parca I-ar fi fost frica, parca ar crede ca nu stiu sa am grija de mine! Daca nu spunea asta as fi ramas!Dar sa dau inapoi de la asta,mai ales in fata copilului…Si parca vad ranjetul ala imputit al comandantului cand a zis ca e doar un foc mic…ca in doua zile sunt acasa..nu e nevoie decat de zece oameni…Mic? Pai da, din avion pare intotdeauna mic! Sa-ti vad eu mustata aia perfecta, tunsa la milimetru, afumata aici si dizolvata, sa iti vad parul ala alb cu o tona de gel cum se parleste in valtoare. Focul ramane fara lemn…fara combustibil…mai sunt doar cativa copaci…dupa urmez eu…Mai aveam doua luni si ieseam la pensie! Doua luni…Dar nuuu…a trebuit sa zica ea “Stai acasa…nu te duce…..”…plangea.Daca ar fi tacut din gura! Curva dracu! Ma ustura ochii,au inceput sa imi lacrimeze, dar si lacrimile ard…Aud elicopterul..Au plecat, m-au lasat aici,eu le-am fost profesor, pentru Dumnezeu, si ei m-au lasat aici! Fetele alea sobre, duri, respectuase…uite ce mult ma respecta…Sau nu…Aud glasuri! Dar e prea tarziu….focul… E racoare…Doamne nu ma parasii, nu vreau sa mor! Apa…un strop de apa…o lacrima. Liniste.O linista adanca, totala.M-au salvat! Au reusit!Sunt la spital!!! Aerul curat imi violeaza plamanii,Doamne, abia astept sa ma duc acasa,sa imi imbratisez copii.Ma duc cu flori, toti trandafirii din oras la nevestele lu` aia de m-au scos de acolo!Nu mai ies din casa niciodata, stau numai cu aia mica in bratze si fac mancare si...si…Ce ciudat…Nu-mi mai simt trupul.Ma ridic parca fara sa vreau,si parca patul nu mai e sub mine,doar intuneric…si e atat de liniste…Probabil ca e noapte.Oare de cat timp dorm? Si de ce sunt stele pe tavan?Ah… visez.Ce vis ciudat…M-am mai visat cazand din cer…dar ridicandu-ma niciodata.Cat de frumos e…lumina…dar nu lumina vie a focului…Asta parca e altfel..e…atat de rece…de goala….ah…buna iubito…TE IUBESC…te….
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate