Comentariu la Blestemul clișeelor de Ovidiu Ivancu [ov]

Motto:
"Un scepticism care nu ne ruinează sănătatea nu-i decât un exercițiu intelectual !"
Emil Cioran
Iubirea…
Poate tocmai că este atât de reală pare atât de anostă, de diluată în noi.
Mișcarea inițială către celălalt constituie prima verigă spre acceptarea unei emoții. Căci iubirea este totuși o emoție, care invită la schimbări rapide de viață și principii.
Când te îndrăgostești, creierul eliberează endorfine, substanțe chimice cunoscute sub numele de "hormonii fericirii", care acționează asemănător unui drog asupra organismului.
Iubirea nu este expresia unei emoții singulare, contextuale, ci efectul unor emoții complexe cristalizate în timp și valorificate diferit în anumite momente ale cunoașterii personale.
Interpretarea conceptului de iubire, perceperea sa, depind de cultura și sfera de viața în care se ancorează fiecare individ la nivel micro și macro.
Chiar și cinismul este o formă de cerință a iubirii, care invocă lipsa ei, dezamăgirea în dragoste sau nemulțumirea sentimentului trăit. O invitație la : nu-mi pasă de iubire, dar totuși priviți-mă mai sunt și eu pe aici.
Din dorința de a-și ordona ideile, omul a ales calea definițiilor. Deci, nici iubirea n-a scăpat de miraculoasa mediatizare. Definiții vaste, complexe, care merg până la autodesfințarea ei, râmând doar termenul și ideea în sine.
Sub auspiciile progresului și stereotipia vieții actuale, suferim influința clișeelor moderne și avem tendința de a globaliza, teoretiza orice termen cu pretenția de a ne epuiza în explicații definitive.
Biblia ne sugerează „crede și nu cerceta”, pentru că, cu cât cunoști în profunzime un lucru acesta își pierde savoarea, mireasma, misterul.
Lucrurile nu stau totuși chiar atât de cumplit. Si nici în literatură. Acea „prețiozitate” legată de definirea iubirii în literatură și „cochetăria” scriitorului, sunt totuși necesare pentru o percepere mai adâncă a descrierii emoției.
Avem nevoie de persuasiune pentru a contura mai bine conceptul în sine.
Abuzurile de limbaj, folosirea unor expresii tip, determină clișee care încremenesc cuvântul și sensul într-o folie lemnoasă.
Din dorința perversă de a fi aprobați, cream iluzia unor sentimente false. Ne folosim de abilități verbale, sau non-verbale pentru a convinge. Devenim patetici, pasionali, sublimi sau lamentabili. Devenim victimele propriilor crezuri.
Si totuși fascinația rămâne…
Nu poți oferi opțiuni, dacă nu ai experiența necesară. Nu poți scrie despre ceva (iubirea de exemplu) dacă n-ai trăit o astfel de emoție sau măcar n-ai un ideal realizat în numele acesteia.
La urma urmei, iubirea este un izvor de energie care condiționează individul spre o nouă obsesie percepută in felurite moduri: miraculoasă, misterioasă, jalnică, dureroasă, etc.
„Toata viața nu este, in fond, decât o serie de obsesii ce trebuie lichidate. Ne hrănim câtăva vreme din ele, până ne scârbim si apoi facem toate sforțările pentru a le elimina."
Cioran - "Lacrimi si sfinți"
Rămâne teama de singurătate a omului surprins în propriul său mulaj emoțional. Teama dă naștere la esența unor dezamăgiri care au aromă de fatalitate.
Omul adoră să iubească, adoră să sufere, simte bucuria ca o stare efemeră, invocă ura la o adică, și este capabil de sacrificiu de sine.
Intre a trăi și iubi într-un fel și a–ți imagina alt stil de viață și iubire (bovarism) este o cale aleasă de multe persoane. De ce? Constrângerea vieții actuale îi fac inadaptați. Emoțiile lor plutesc în alte sfere.
Este și asta o latură a iubirii …
Suntem dominați de noutăți, bombardați de știri, violentați de imagini sofisticate, sfidăm esențialul, aplicăm strategia simbolurilor forțate.
Suntem educați să fim înțelepți chiar înainte de a gândi. In plus, când toate informațiile vin spre noi în cele mai complexe moduri, când totul este parametrizat, tehnicizat, sortat, cum am putea recunoaște cu ușurință inefabilul ?