agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-05 | | Buuun, să vorbim despre România. Avem deci o țară. La fel ca Enterprise, această țară este condusă de un echipaj. Poate că nu ne place echipajul, poate că sunt fețe mai urâte, mai dubioase, cine știe ? Care este însă interesul nostru ? În mod normal ar fi să ajungem cu corabia asta undeva. Din păcate, mulți dintre pasageri nu gândesc acest lucru. Ei se folosesc de absolut orice prostie să găurească corabia...mi-i și închipui, zeci și zeci de pasageri cu sfredele, și dă-i și dă-i, mai fă o găurică mică și aici și acolo... De ce fac acest lucru ? Cine poate ști ? Sunt acești pasageri inconștienți ? Una din cele mai înfiorătoare trăsături a românului de azi e tocmai această inconștiență. Nu contează că nu am nici după ce bea apă- să fac copii că mi-i crește statul. Nu contează că produc prost, că produc puțin sau că produc lucruri învechite- eu vreau să produc, șamd, șamd. Avem niște întreprinderi nerentabile. Cei din aceste întreprinderi își iau de 14 ani banii pe munca noastră, a celor productivi. Nu plătesc impozite, nu plătesc CAS. În mod normal n-ar trebui să fie cetățeni, ar trebui excluși din colectivitate.A încercat cineva din ei să-și pună problema de unde își iau salariul lunar, să-și facă întreprinderea rentabilă ? Și-a pus măcar unul din ei problema să facă lucrurile bune, să încerce să iasă cu un produs competitiv pe piață ? Nuu, ei vor tot timpul subvenții de la stat- adică din impozitul pe care ei nu-l plătesc, dar noi, cei care muncim cinstit îl plătim. Atunci când sunt amenințați cât de puțin sar la bătaie, ies în stradă, blochează drumurile. Ei vor. Ei, inconștienții,vor să producă în continuare. La costuri mari și de calitate proastă, consumând materii prime, electricitate, etc. Și, bineînțeles, cu niște salarii mari. Și noi, proști, trebuie să îi ținem în spate.Și iar se face o găurică în vapor. Avem niște copii abandonați. Ar fi cazul să dorim, cu toții, pentru acești copii o soartă mai bună. Ar fi cazul să dorim o lege prin care să se ceară viitorilor părinți să dovedească că au cel puțin 500.000 lei/lună pentru fiecare din acești copii- pentru ca ei să fie responsabili și să-și poată crește copiii singuri, fără a solicita pomana publică. Există posibilitatea ca acești copii să fie crescuți la standarde pe care noi nici nu le visăm- ar trebui să încurajăm aceste adopții internaționale, evident, cu anumite măsuri de siguranță. Ne trezim că apar niște inconștienți cu povești de groază, vaai, o să fie folosiți săracii pentru organe, o să se facă ciorbă din ei pentru milionarii bogați, etc. Nu contează că acești copii merg în Uniunea Europeană- adică acolo unde dorim să ajungem și noi și unde aceste lucruri sunt foarte bine reglementate- hai să mai facem o găurică în vapor. Avem niște case revendicate. Nu contează că marea majoritate a celor aidoma nouă n-au dat nimic înapoi. Nu contează că pretențiile proprietarilor sunt adesea dubioase- nu, noi trebuie să dăm statul în judecată și, piară România, să ne obținem drepturile-eventual la curți străine.Poc, altă găurică. L-am prins pe Costel cu rața. A fost prins, domnule- dar nu contează. Costel are prezumția de nevinovăție.Niște ziariști inconștienți îl prezintă pe Costel ca o victimă a politicii, niște judecători inconștienți îl eliberează pe Costel- și noi trebuie să ne supunem, fără o justificare, fără nimic- pentru că altfel încălcăm a n –a putere în stat. Facem tot ce se poate să dăm cep la vasul cu care plutim, cu o inconștiență demnă de o cauză mai bună. Tragedia României suntem noi, oamenii care trăim aici. Bancul cu „Ce țară frumoasă, păcat că e locuită..” e din păcate prea adevărat. Îmi doresc să apuc clipa când cetățeanul simplu, omul de pe stradă va fi prima și singura putere în stat- atunci când în fața acestui cetățean vor trebui să-și aplece capul toți, și judecătorii, și Regiile Autonome, și Fiscul...atunci când noi, cei mulți, care nu avem curajul să facem scandal, să ocupăm străzile, care nu avem pile la judecătorie, noi vom fi respectați. Așa, ca în Uniunea Europeană. Așa ca în Vest. Unde ești, căpitane Kirk, să dai cu laserul în klingonieni ? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate