Imi place să cred că sunt un om de știință, profesor, cercetător. Porecla mea e Paganel. Câteva cărți, câteva articole în străinătate poartă numele meu. Ca să pot face cercetare am nevoie de câteva lucruri:
a. informație- accesul la informație este groaznic de limitat- orice publicație cât de cât de specialitate are un cost prohibitiv- o revistă de calculatoare din străinătate a ajuns să coste peste 600.000 lei. La fel ca și o carte. De ce ? Probabil pentru că, în ceea ce privește revistele, sunt socotite de Rompres ca „publicații de specialitate” alături de revistele porno și sexi. Numai la noi este posibil așa ceva. Prețul unei cărți de specialitate este la fel de exorbitant. De ce ? N-am nimic împotriva faptului că merită și domnii editori o pâine mai albă- dar e o mizerie să nu te poți informa. Vom ajunge popoare de MTV- cu singura informație transmisă numele rapper-ului la modă. O carte de specialitate o ai sau nu o ai- nu este o carte pe care să o împrumuți de la bibliotecă. Exista pe vremuri un institut național de informare și documentare- UGIR 1903 a fost socotită mai importantă, a câștigat clădirea iar INID-ul a fost alungat în neant.Mai rămâne varianta informării pe Internet. Există- și e bine că există, o groază de surse free- din păcate, informația care merită utilizată în cercetare costă. Și aici, evident că un cercetător din Vest- cu un salariu de peste 3000 de Euro poate să-și permită să dea 20 de Euro lunar pentru un abonament on-line. La noi- pauză.
b. Instrumente de lucru- adică programe. Și aici e marea dramă- dacă pentru un Windows care, în definitiv este doar o „copertă” elegantă ți se cer aproape 400 de Euro, un program serios de modelare sau de proiectare asistată de calculator sare de 10.000 Euro. Există câteva firme de bun simț care își pun aceste programe gratis la îndemâna celor din mediul academic- vai, sunt atât de puține.

Dând legea dreptului de autor guvernul României a sugrumat cercetarea românească. La ora aceasta, dacă prietenii de la BSA s-ar opri în institutele de cercetare mâine n-am mai avea cercetare în România. Dacă ar intra în Guvern s-ar întâmpla același lucru. Din dorința de a face frumos am desființat dintr-o dată instrumentele de lucru pentru mii de oameni. Și nu numai pentru cercetători. Studenții și profesorii universitari sunt în aceeași situație jenantă.
Este de înțeles frustrarea celor care fac programe. Pe de altă parte este mai greu de înțeles de ce aceștia nu înțeleg că un program nu este niciodată un obiectiv final. Un program este „ a sometime thing”- un instrument- aidoma unei greble. Iau grebla să greblez iarba- nu mă interesează proveniența sa. Am avut un prieten care învățase Fortran-ul. S-a chinuit să îmi explice că este cel mai grozav limbaj de programare. Nenorocirea lui a fost că atunci a apărut Basic-ul și o problemă care se rezolva într-un program Fortran de 1000 de linii necesita numai 20 de linii în Basic. Domeniul software-ului este așa de dinamic încât nu vor fi niciodată programe finale- mereu va apărea ceva mai nou, mai bun. Și, un mare secret- nu există program care să nu poată fi spart. A se vedea Windows XP. A se vedea încercările jalnice de hardlock –Autocad, ProEngineer, Catia. A se vedea multe alte programe. Și atunci, de ce să dăm peste mână în loc să mergem alături de curent ? Separarea între comercial și necomercial e foarte simplă după părerea mea- cu ajutorul programului X scot un produs software cu care pot să intru pe piață- e categoric o utilizare comercială. Cu ajutorul programului X scriu o cerere, îmi gestionez documentele personale, fac ceva pentru propria mea persoană- nu este o utilizare comercială. BSA-ul și rechinașii săi ronțăitori de amărâți cu CD-uri piratate s-ar putea cala foarte ușor pe aceste aspecte. Iar simpaticul nostru Guvern în care prim-ministru este un fost cercetător ar putea cădea la pace cu producătorii de programe (re)înființând biblioteca Națională de Programe. Utilizatorii de programe din bibliotecă ar putea fi nominalizați și urmăriți. Programul X- ultima versiune ar putea intra în bibliotecă, din partea realizatorului, în regim free. Cercetătorul Gigel l-ar copia/împrumuta de acolo și l-ar utiliza tot free pentru cercetare- evident că dacă din această cercetare ar ieși o caroserie de Dacia proiectată pe calculator (Doamne dă) ar plăti drepturi de autor. Ar fi fericită și capra- adică producătorul- care ar avea o evidență a utilizatorilor și a câștiga niște bani- și varza- adică nenorocitul de cercetător/student/profesor.
Altfel, (sau dealtfel pentru că suntem în România, locul în care izbândesc doar ideile proaste) propun să se înceapă pregătirile pentru o pușcărie specializată. Această pușcărie ar fi dotată, evident cu calculatoare și cu programele pirat- cred că s-ar călca lumea în picioare să intre acolo.


PS: Am considerat că este o hoție să ceri 5 USD pe ceva care trebuia să existe- la fel cum ar trebui să existe documentație (și nu numai la Windows). Ecranele acelea albastre frumoase și erorile de genul xxx6666EEE ar trebui să îl conducă pe domnul Gates la rug dacă am trăi într-o societate civilizată. Sau măcar la tăvălirea în pene și fulgi. Windows XP e mai hoț. Îți închide programul și îți comunică că „A serious error has occured...Send message to Microsoft ? Don’t send” .Deci, după ce nu ești în stare să îmi dai o documentație clară să mă lămurești ce s-a întâmplat îmi furi și banii de dial-up să trimiți eroarea ca ei să își poată perfecționa programul și scoate Service Pack 2...n. Cât despre Linux- având un calculator proprietate personală luat foarte greu și circa 40 GB plini pe hard mi-e cam frică să îmi pun dintr-o dată Linux-ul. În plus el cere programe specializate- există câteva firme care-și portează programele și pe Linux- aceste programe nu sunt free- deci alți bani altă distracție. În plus , așa zisele emulatoare de Windows riscă să blocheze terminal orice program rulat sub ele.