„Cine e nevinovat să ridice primul piatra...”
Constatăm că, din păcate, pentru mulți din contemporani lumea se reduce la alb și negru, bine și rău, cei scârboși și ceilalți. Suntem dispuși să judecăm orice- mai ales ce ne depășește. Suntem dispuși să tragem în cocina noastră, în troaca noastră măruntă, să murdărim tot ce ne depășește, tot ce avem impresia că s-ar înălța mai sus de noi..
Este una din metehnele fundamentale ale noastre, ca popor. Putem urî sănătos tot ce ne depășește. Și nu putem să stimăm ceva dacă nu stimăm omul-dacă nu e „de’al nostru”. Suntem dispuși să rupem în bucăți absolut orice nu înțelegem sau nu considerăm că ar fi bun. Nu contează că persoana respectivă ar putea să ne fie nu superioară- ci chiar și mai mult.
„A fost comunist...” cea mai grea acuzație. Și de ce n-ar fi fost ? Dintr-un idealism pueril, din obligație, din carierism.Pentru că era aici și nu în Boca Raton. Pentru că era sincer și credea într-o lume mai bună. Ce legătură au convingerile politice dintr-o anumită perioadă cu opera ?
Urlete, urlete, urlete. Pentru mulți din contemporanii noștrii cu pretenții în domeniul intelectual- și , din păcate și pe acest site- e singura formă de manifestare.”Tot ce nu e cu noi e împotriva noastră”. „Un comunist bun e un comunist mort”. Dar înțelegem ce atacăm ? Au existat și cărți comuniste foarte bune- să aruncăm însă în foc și „Focul” și „Călătorii prin imperială” și „pe filele caietelor de școală scriu numele tău, Libertate” și „Așa s-a călit oțelul” și „Pe Donul liniștit” și „Scrinul negru” și „Calvarul” și „Tânăra Gardă” și „Povestea unui om adevărat” .Să distrugem memoria lui Barbusse,Aragon, Eluard,Tolstoi, lui Ostrowski, lui Leonid Leonov, lui Polevoi, lui Fadeev. Pentru că, nu-i așa, au fost niște „împuțiți de comuniști”.
Eventual să-l ardem pe Călinescu. Și pe Arghezi. Probabil că și pe Labiș „trăim în miezul unui ev aprins...”.Nu mai vorbim de Barbu sau de Păunescu, piei drace. Nu contează că rămânem doar cu cenușa. Așa cum am rămas totdeauna. Un popor mic, sărac și cam naiv.Goma și Monicii ajung. Dar au mai fost și alți „damnați”.
Unii dintre noi au fost și naziști. Au existat destui care au făcut pactul cu diavolul. Leni Riefenstahl a fost o cineastă de excepție. „Puterea voinței” (s-ar putea să nu reproduc exact titlul)- filmul ei despre olimpiada din 1936 e un film de excepție. Este, pe de altă parte, idealizarea mișcării hitleriste. Ei și ? Trebuie să facem exact ce a făcut Hitler, să o ardem pe cineastă prin operele sale ? Unul din cei mai însemnați scriitori francezi Celine, a cochetat cu nazismul. A făcut-o și Drieu de la Rochelle, și Brassilach. Ei și ?
Alții au aplaudat „Gioviniezza” și fasciile lui Musollini. Unul din cei mai mari poeți americani, Ezra Pound a fost, până la un anumit moment, unul din cei mai înfocați adepți ai fascismului italian. Marinetti, inventatorul futurismului, D’Anuzzio –unul din marii romancieri ai lumii- l-au sprijinit și ei. Ei și ? Trage asta în jos opera pe care au lăsat-o ?
Unii au fost legionari și i-au atârnat la propriu sau la figurat pe evrei în cârlige. De ce ar mai trebui să-l citim pe Eliade ? Sau pe Nae Ionescu ? Sau pe Gyr ?
Nu putem, nu vrem să avem judecăți de valoare, bazate pe fapte obiective. E mult mai simplu să considerăm că nimic nu s-a întâmplat, că aici nu au trăit, muncit și iubit oameni, că într-un regim, indiferent de forma sa nu se face cultură, artă. E mai bine și pentru intelect- nu consumăm acele atât de prețioase celule.Și e bine și pentru propriile noastre frustrări. A se vedea Monicii și dl.Grigurcu. Și Goma. Și mulți alții, inclusiv de pe site, pentru care între 1944 și 1989 aici a fost pământ ars. Și pentru care lumea începe și se termină cu ei.
Din păcate suntem aproape singurii care am rămas cu această gândire- nu de lemn- ar fi bine să fie așa- e o gândire de cărbune, venită direct de la dinozauri- acele fiare drăguțe și vai, atât de imobile.
Vecinii unguri au una din cele mai active și mai unite diaspore. Întâmplător, ei au și luptat împotriva comuniștilor- pe lângă Revoluția din 1956 luptătorii noștrii din munți sunt o glumă tragică. Ei bine, această diasporă- majoritar anticomunistă, a sprijinit permanent Ungaria, de pe vremea lui Kadar și până azi.
Sau poate nu e vorba despre nici un fel de gândire. Poate că e vorba de „să moară capra vecinului”, acel atât de popular sport românesc...