IMPRESII DE LA SINAIA

Idei la un curs de management


Telecabina urca spre Cota 1400. Candva, castelul Peles , parea mai indepartat de oaras. Mai e putin si vilele burghezesti vor izbuti sa treaca cresta si sa il impresoare.

Dezavantajul sosirii cu telecabina e acela al primirii unor musafiri care vin cu elicopterul. Asta presupune o ordine si o curatenie completa, fara culise, fara ascunzisuri.

Sinaia este pe Valea Prahovei. Valea Prahovei este peste calea ferata. Prin logica lucrurior si Sinaia este peste calea ferata. De aceea farmecul curgerii apei de munte lipseste. Sinaia e un oras pe un rau de munte din care a mai ramas doar munte.

Prima idee : Revolutia agrara sau epoca romantica a sistemelor. A disparut de mult. Vai de acei care cred astazi in lucrul bine facut. Cioran o vede paradisiaca. Liiceanu vorbeste de omul constient de absolut. Starea aceasta sentimentala rugineste in fiintele cu grupa sanguina A-II.

Ii spunem omul : ,,Pentru ce sunt ?,, Omul cu semnul intrebarii. Neliniste, nu nesiguranta, si cautarea radacinilor lui si a celor bune pentru mancat.

Vremea e rea si in ultima clipa se permite urcarea spre cota 2000. Fiind singurul vizitator decid sa urc pana pe varful muntelui. Tangajul cabinei ma nelinisteste. Caut sprijin la insotitor. Dumneata nu asculti vremea , domnule!

A doua idee: Revolutia industriala. E in curs, dar epuizata de nesiguranta si stres. Cioran descrie omul cazut in timp. Liiceanu defineste omul constient de limita. Castigatii sunt cei cu grupa sanguina B-III, predestinati sa stranga averi.

Ii spunem omul : ,,Pentru ca sunt.,, Adica omul cu punct. Omul ce a uitat semnul intrebarii, cel parvenit in istorie. El este o masina de cautat radacini pentru a le manca iar cu energia castigata sa mai poata cauta niste radacini.

Mai fac un efort sa-mi repar moralul . Vantul inveleste cabina cu nori si ii spun, ca pentru mine, insotitorului. Probabil ca vremea se va imbuna. Dumneata traiesti pe luna, nu pe pamant, domnule ! Regret toate deciziile.

Ajung la cota 2000 si ies din cladire, cu gluga trasa, sub privirile intrebatoare ale personalului de serviciu. Trebuie sa iasa soarele. Am treizeci de minute sa admir ideea: de departe si ideea: de sus.
Nu pot insa sa ma indepartez pentru ca si dinspre cabana alaturata si dinspre cladirea de deasupra se aud latrand furiosi niste caini.

O iau spre vest si vad printre nori soarele si o bucata de senin care creste. E linistea ce o respira vantul, si soare cald. Ajuns atat de aproape de cer, ma rog lui Dumnezeu.

Petice de zapada murdara, frumoase doar privite din Sinaia, mai sunt pe creste. Rasar lucruri pierdute de schiori si cele ascunse in zapada, de lene. Fac un bulgare si nu il arunc. Il las jos, pentru ca nu gasesc, in luna mai, un sens al gestului si un sens al gandului spre care sa arunc.


A treia idee: Revolutia informationala. Adica cea a barfei si a secretelor. Aici suntem noi, adica omenirea. Calitate nu mai inseamna competenta ci descurcareala. Si noi care credeam altceva. Ce dezamagire. Nu le voi spune celor descurcareti, la inapoiere acasa, ca e lumea lor. De ciuda contra acestei lumi si a mersului ei. Marea surpriza, sa ti se demonstreze stiintific ca descurcareala este o calitate apreciata de societatea informationala.

Cioran: Omul cazut din timp. Liiceanu : Omul a fi. Traieste clipa, nu e doar o poanta de reclama ci filozofia vremurilor ce vor sa vina. Fa-te frate cu riscul si incertitudinea pana iti vinzi marfa. Acestia sunt cei cu grupa sanguina AB-4.

Ii spunem omul ,, Si ce daca sunt ! ,,. Omul cu semnul mirarii. Omul vesel dar absent in veselia sa. Nu mai conteaza ideea cu radacinile, fie ele istorice sau comestibile. Nu mai conteaza daca mai conteaza ceva.

Trei semne de punctuatie au desenat evolutia noastra, semnul intrebarii, punctul, si semnul mirarii?
A mai ramas virgula sa semnifice si ea ceva. Asta este si o ultima speranta a lumii, de a o coti in timp. Ce este trist de adevarat aici: ca sensurile acestea sunt valabile nu doar lumii ci si fiecaruia dintre noi , indivizii, cum suntem numiti de teorie.

E atat de frumos pe munte. Vad Sinaia jos, cu valea curgatoare la margine, apoi calea ferata, soseaua, si in fine, hotelurile avide de turisti. Observ pe o panta sudica niste flori semete, scurte , de culoare mov. Rup cu teama una, parca as fi un botanist, sa nu fiu vazut de personalul de serviciu, sa o duc iubitei.

Incerc apoi sa ma duc cu privirea peste marea de nouri, pana departe peste piscuri si sa traiesc secunda suprema a vizitei mele la Sinaia.

La intoarcere telecabina se prabuseste gratioasa pe deasupra stancilor. Insotitorul meu e la fel de posac. Eu privesc pe geam si vad cu uimire grupuri dese de flori mov pe pantele inaccesibile. Intreb cu interes , ce fel de flori sunt acelea. Ce nu stiti , sunt branduse, sau ceapa ciorii, domnule.


Post scriptum : Trebuie discutata si marea masa! Cea a lui 01. Aici sunt doua solutii posibile , ori nu sunt predestinati sa apartina anume unei epoci, ori vor fi proprii epocii urmatoare, care va urma erei informatiei, despre care nu se poate macar banui ceva.