agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-06-01 | |
Dintre chestiile celel mai scarboase pe care le-a putut excreta omenirea, nepasarea pare un puroi care supura in tot ce am dori noi sa para mai frumos si omenesc.
Niste mumii, sfrijiti si uscati de vietile pecare nu le-am trait niciodata, parem niste intelepti retardati ce privesc surd si aud mut sentimentul care face stomacul sa ne impunga in locul acela al sufletului in care intunericul inca nu a putrezit lumina. As dori sa par treaz in anestezierea eterica a unei lumi iluzorie si aparenta care se infige in simturi ca fierbinteala unei boli, febra unei bube care creste din ce in ce mai tare, acolo unde un crater innegrit marcheaza locul de ingropaciune in care am aruncat ultimele ramasite ale unui suflet rastignit de existenta. O tumoare care ne sufoca sufletul si ne oxigeneaza paralizia mentala in amalgamul unei rani urate iesite pe acolo pe unde au intrat rautatea si inertia. Hai sa ne bagam barbatia, feminitatea, omenia si picioarele de acolo de unde au iesit, desi nu stim de unde au iesit ci doar am putea intui intreband stramb si sleampat un dumnezeu in care credem cu o indoiala care ne macina si ne face sa credem ca frica e de fapt un fel de trezire prematura intr-o revelatie divina care nu va avea loc. Niste conserve omenesti din care totul e desertat si putrezit fara sens din reflexe conditionate de o bulversare totala in care inotam, cu mainile si picoarele legate la piept, si pe care o numim viata. Unii nu stiu, sau nu vor, sau nu simt, sau nu ar vrea sa stie sau sa simte ceea ce ar trebui si ceea ce le sopteste un suflet care nicioadata nu va putea fi innecat de tot. Poate ca toti am murit de mult cu sufletul strivit in imensul accident rutier din ceruri care a creat pamantul, sistemul solar si galaxia, viata si moartea. Un Big Bang sufletesc, betia unui zeu dement, plin de iubire, ura, regret si cruzime, sangerand speranta si scuipand dispret. Viata ne loveste in fata cu viteza unei comete care se topeste in timp ce trece pe langa soarele nefiintei care creeaza existenta. Am dori si am spera, asa cum ne e frica sau curaj, asa cum expiram si inspiram. Si totusi ne e atat de greu, loviti in moalele sufletului de ceva care ne ingroapa inainte ca luntrasul sa ne traga in barca. Si ne-am arunca in fluviu doar in acea fractiune de secunda despre care nimeni nu poate vorbi decat cand simte ceea ce nu poate fi spus. Daca am trai cu adevarat, am rade cu dispret in fata unei morti pe care ar trebui s-o injuram pe unde o prindem daca e adevarat ca viata vine dupa moarte, dupa viata, dupa moarte in voma consistenta si consecventa a aceluia care ne-a dat pe toti afara de acolo unde fermentam. Sa speram ca stim sa traim, asa cum ar trebui sa stim sa iubim, sa plangem, sa radem si sa murim. Oricum fiecare afla pentru el ceea ce afla pentru el, mai devreme sau mai tarziu. Si oricum, orice ar afla fiecare, tot n-ar putea spune decat daca si-ar da seama in viata de ceea ce ar afla cu siguranta in moarte.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate