agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-19 | |
Se știe că relațiile între regele Mihai și mareșal erau în cel mai bun caz, tensionate. Era atât o chestiune de putere-spre deosebire de tatăl său regele fusese redus la stadiul de pomișor decorativ, bun pentru deschis târguri și lansat nave la apă cât și o chestiune de psihologie, mareșalul fiind nenea acela mare și rău care avea bâta (armata) în mână.
Așa cum am mai spus-o, poporul român își caută adesea în clipe de restriște salvatorul, preferând ca alții să-i facă treaba. În 1940, după pierderile teritoriale imense suferite, după rușinea îndurată, mareșalul era omul providențial. În 1941, „...vă ordon, treceți Prutul” a fost hitul verii. În 1943 deja mareșalul devenise persona non grata pentru aproape tot spectrul politic românesc. Cine-l ura ? Sau mai bine zis cine nu ? Lista este destul de lungă și probabil că existau cozi de așteptare. În primul rând regele Mihai, redus la stadiul de obiect decorativ. Evident că și regina mamă Elena, dornică să domnească. Și camarila regelui. Și prietena regelui, domnișoara X, fata marelui bancher...Atâta doar că domnișoara X era agent sovietic. În al doilea rând armata. Mareșalul era unul dintre ei. Sincer, nu se făcuse remarcat cu nimic înainte. Și iată că acum era pe primul plan, comandând armata română. Dădea ordine generalilor X,Y,Z. Dar de ce nu generalul X,Y,Z ? Ce-avea Antonescu în plus ? Ca peste tot, există generali care-și văd de treabă –a se vedea exemplul generalului Korne. Și există generali care se țin de coterii și de comploturi- și care-l urăsc extrem de mult pe Conducător. Unii pe bună dreptate, pentru că armata română fusese decimată la Stalingrad, alții doar pentru a-i lua locul. În al treilea rând, partidele politice. Mareșalul era un outsider. Mareșalul nu era un om politic, acest lucru fiind afirmat destul de răspicat. Mareșalul acuza partidele politice tradiționale pentru starea în care a ajuns România la începutul războiului. Pentru că nu comuniștii fuseseră de vină că armata română n-a fost capabilă să reziste în fața rușilor- Consiliul de Coroană de dinaintea cedării Basarabiei fiind antologic în categoria umorului tragic- vinovații erau atât în Partidul Liberal cât și în Partidul Național Þărănesc care guvernaseră țara. Mareșalul a amenințat de câteva ori că se retrage lăsând partidelor politice sarcina ascunderii rahatului sub covor. Mareșalul era o persoană instabilă, cu puterea a mii de baionete în spate. Mareșalul nu era păpușa pe care s-o mânuiască Maniu sau Brătianu. Mareșalul trebuia să dispară- și dacă acest lucru putea fi făcut în mod discret, fără ca onorabilii (și aici mă refer în mod deosebit la Maniu și la „pertractările” sale) să fie implicați prea direct ar fi fost excelent. Și Mareșalul trebuia să dispară în mod deplin-pentru că știa prea multe. Avea , printre altele, scrisorile prin care Dinu Brătianu și Maniu îl împingeau către Războiul Sfânt. Și multe alte documente compromițătoare atunci când era clar că aveau să cadă capete. Mareșalul era urât de populație. Atâta timp cât războiul n-a atins România totul a fost parțial bine. Mureau tineri pe front- dar se mai întâmplase, mai fuseseră războaie. În momentul în care populația civilă a fost însă implicată în conflict, în momentul în care bombardierele americane loveau Bucureștiul iar frontul era la Iași lucrurile se schimbaseră mult. În momentul în care sirenele de alarmă aeriană sună aproape zilnic nu-l mai poți iubi pe cel care te-a dus în război.Și nici dacă trebuie să consumi cu rația. Și nici dacă te amenință un război total. Și aici intervin în scenă comuniștii. Fascinant. Palpitant. În momentul în care spui că nu erau mai mult de 700 de comuniști în România dintre care jumătate erau oamenii Siguranței –stabilești un fapt. În momentul în care spui că Antonescu a fost preluat de comuniști (care nu existau) și transportat la Moscova îți dai cu firma în cap. Deci sau atotputernica Siguranță era un mit și comuniștii își făceau de cap în România înfințând Gărzile Patriotice sau cineva minte. Să recapitulăm. Toată lumea, de la rege în jos vrea să scape de Antonescu. Vrăjelile cu iubirea între Mareșal și Rege sau între Mareșal și partide sunt pur și simplu vrăjeli. În limbajul ucigașilor Mareșalul trebuia „dus după colț”. Numai că acest lucru era primejdios. Exista o mare necunoscută-forța pe care Mareșalul o mai avea în spate. Deci trebuia găsit cineva să facă treaba murdară. Și acel cineva au fost comuniștii. Poate că pe un mic aeroport din jurul Bucureștiului a aterizat în 21 August un avion AVRO care transporta ceva special. Ceva foarte special. O echipă NKDV destinată să-l aresteze pe Mareșal și să-l ducă în URSS-în acest mod, toată lumea putea să dea vina pe maur-comuniștii cei răi. Regele știa. Persoane din anturaj dăduseră ordine ca acel avion, german dar venind din răsărit să nu fie atacat de antiaeriana Bucureștiului, extrem de puternică. Cu acel avion o parte din victimele tragediei au plecat la Moscova. Și, ce fac actorii noștri ? Drăguțul de Maniu pleacă din București în această perioadă. El nu trebuia să știe nimic-nu trebuia să fie implicat în nimic. El trebuia să facă gestul de fațadă în procesul Mareșalului fără ca lumea să știe că i-a fost unul din călăi. Regele ordonă arestarea Mareșalului.Regele –comandantul Armatei după arestarea Mareșalului-nu găsește nici o unitate militară relativ decentă să i-l predea în custodie.Regele predă pe Mareșal comuniștilor știind foarte bine care va fi soarta acestuia. Regele îl execută pe Mareșal.După care spală putina în dislocare, reapărând în Septembrie. Existau alternative ? Dar bineînțeles.Tatăl lui Mihai-Carol-îl condamnase pe Mareșal la domiciliu forțat. Și Mareșalul s-a supus. Exista apoi varianta închiderii Mareșalului într-o unitate militară „sigură”. Existau foarte multe variante dacă se dorea ceva decent. Și aici au făcut Greșeala. Marea, imensă Greșeală. Pentru că , cu toate defectele sale, Mareșalul era un patriot. Mareșalul în fruntea armatei române, în lupta împotriva Germaniei ar fi făcut, poate, ca România să fie privită altfel. Rușii nu-l doreau neapărat pe Mareșal. N-aveau de ce. Existau personaje mult mai antisovietice –cum ar fi , de exemplu mareșalul Manerheim-inamicul URSS din 1918 –care au murit de moarte bună în paturile lor. Mareșalul Antonescu nu acționase mai mult decât alții împotriva rușilor.În plus, rușii îi apreciau calitățile militare. Practic, regele și partidele istorice l-au predat pe Mareșal rușilor, spre lichidare.Nimeni nu-l vroia pe Mareșal viu. URSS-ul a fost pus în situația lui Pilat –și , la fel ca Pilat s-a eschivat trimițându-l pe Mareșal să fie condamnat în țară. URSS a primit în schimb „mână liberă” în România, în speranța absurdă că vom scăpa repede de ea.Ce a urmat se știe. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate