agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-11 | | Noaptea își cere visul în mine și mă găsesc pe pământul de unde am plecat. Mai frumos e cerul meu, cu îngeri ce coboară, iar eu, o foaie în calea adormirii, o dulce pagină din Cartea vieții. Viața și iubirea sunt scurte, însă învățătura lor e lungă. M-am urcat în corabia lor fermecat de puritatea pânzelor și de misterul ce le înconjoară. Am învățat, m-am oprit și tot nimic nu sunt. Voi fi uitat. Vorbesc doar ce port acum în mine și retrăiesc anii ce m-au albit. Dar cât timp mai există viață în mine, fericirea încă mă urmărește. Și alerg spre cerul meu, în așteptarea marilor dureri. O parte din ierburile înclinate mă urmează. De ce-aș mai rămâne? Pe orbita mea fixă o iau razna. Sunt jumătate roșu, jumătate negru, roșul vrea să râdă, să iubească, negrul vrea să plângă, să moară. Câți ghimpi sunt necesari ca apoi să înfloresc? Veșnicul e ascuns de nepătruns și de câte îi trec pe dinainte. Încremenit cum stau, îmi închid pleoapele, cuprinzând în iriși icoana infinitului iubirii. Iubindu-l și ajutându-l pe om, am învățat să îl iubesc pe Dumnezeu. Un dram de ajutor face mai mult decât o predică. În balanța iubirii, valurile vremii îmi aduc la țărm de fiecare dată o nouă iubire. Pe fiecare geam al meu vântul își șterge lacrimile ce se scurg ca niște lungi picioare de păianjen. În interior ard lumânările de jertfă și zgârâi scoarța arborelui meu cu flacăra și numele iubirii. Apoi, ecoul arderii se va răsfrânge în bolta cerului, iar ochii mei flămânzi vor licări de plăcere. Când aud viața îndrăgostiților în mine, inima mi-o prind în mână și mă trece un fior ce mă sărută dulce cu buze calde. Ignor pericole și nu folosesc spinările altora. Pentru cei ce-au murit fără de vreme și au iubit la fel de pur, aș căra tainele lumii în cerul străveziu, săgeata mea spintecând durerile lor. Și atunci, nimicul va sta în agonie, vor dispărea lacrimile prefăcute și râsetele viclene. Citirea cărților acelor tineri este ca o boală, după ce o citești îți dorești să vezi ce scrie și în următoarea. Așa și limbajul cărții mele va spune cine am fost și eu. Această aventură pentru cei de ieri merită repetată în fiecare seară. Și atunci se face atâta liniște în jur, că timpul meu e mut și orb. În semnele universale sunt cel ce aș fi vrut să fiu, cel ce iubește cifrele de la doi la infinit. În aurora imnului de clavecin sunt răsturnat de orice picătură care se topește prin iubire și vreau să trec de la gândirea binară la una superioară. Am trecut doar prin incidente, nu moduri specifice de viață. Am urcat, am coborât cu crucea în mână, iar la capătul scării m-am împiedicat, întâlnind iubirea pământeană. Din streașina veșniciei mai sunt câțiva picuri și urmez și eu. Voi deveni un prezent continuu și aștept să cad cu fața în sus.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate