Diferenta de un electron

Gargara despre conceptul de Alchimie




Nu pot sa cred in alchime. Adica nu pot sa cred cu una cu doua, pentru ca ar insemna sa traiesc pentru niste vise. Cum dintr-o ratare a spiritului izvoreste gandul omului in arta, dintr-o ratare a gandirii porneste calea lui spre alchimie.

As fi mandru sa ma numesc alchimist. Aveam curajul sa ma afund in fluviul dintre esoteric si logic si sa ma consider un filozof al materiei. Ce frumusete este in acel spatiu al menirilor, unde, ca sa caut cheia unui mister, aplic un calcul diferential.

Nu vad o aplicatie mai practica a teoriei chibritului decat inventia calculului diferential. Adica sa tai batul in atat de multe parti, cat mai mici, pana cand obosesc si constat ca lungimea lui este chiar egala cu lungimea lui. Alchimistii resping idea de calcul in general, pentru ca acolo unde vor ei sa ajunga, pe invelisul atomilor, matematica isi pierde sensul. De acolo doar cu ideea, singura mai subtire dacat spatiul dintre atom si electronul ce se invarte in jur se poate coji acel electron.

Am fost surprins sa constat ca oamenii nu stiu nimic despre teoria chibritului dar o folosesc. Esenta ei consta in a diviza prin clasificari si criterii, in mod steril, orice structura. Pentru ca nimic pe lume nu exista in afara unei structuri, atunci despre orice exista se poate face o groasa teorie care nu spune dacat inca odata, ca de exemplu, painea este formata din felii : felii din mijloc, felii din margine, colturi, chiar daca nu le-am taiat inca.

Totul este mister. Si dintre toate misterele stiinta este cel mai de nepatruns, in contrast cu ceea ce credem noi despre cunoastere. Stiita este misterul care se hraneste cu el insusi, ca si gelozia. Frumusetea alchimiei este in impacarea pe care o aduce intre stiinta si Dumnezeu. As vrea sa vad un electron, dar nu voi putea decat dupa ce Dumnezeu imi va darui bucuria asta, imprumutandu-mi acei ochelari prin care sa vad traiectoria si spinul si acea gamalie incarcata cu sarcina electrica negativa.


Azi am avut o revelatie privind din intamplare tabloul elementelor chimice. Numai ca substantele indivizibile ale naturii nu sunt elemente chimice. Cred ca chimia se bazeaza pe afirmatii care sunt eronate, nu din punct de vedere chimic, ci din punct de vedere filozofic. De aceea a fost necesara alchimia. Sa pastreze in atentia oamenilor misterul ramas neelucidat, toate bresele ramase neinchise in tabloul elementelor. Aceeasi teorie a chibritului a dus la impartirea aluatului materiei in feliile pe care le vedem: fierul, hidrogenul, carbonul…

Mercurul, metalul miraculos, situat pe aceeasi linie cu aurul. Daca as putea sa iau mercurului un electron as reusi sa-l fac sa devina aur. Incalzit in creuzet si racit sau combinat cu ghiare de soarece sau aripi de lilieci. Totuna. E ca si cum am vrea sa smulgem pamantului luna ca sa devine planeta Marte. O sa ne creada cei din alte sisteme solare, cei din acesta nu.

Atunci solutia este sa devenim filozofi si sa ne imaginam ca vom porunci mercurului sa devina aur. De fapt in asta consta esenta de a fi alchimist. In a gasi formula pe care sa o soptim naturii, cum sopteste dresorul calului salbatic. Este cel mai frumos lucru pe care il poate incerca omul, sa impinga lumea spre ceea ce azi nici nu avem idee.

Niciodata nu am inteles de ce alchimistii nu dispar odata cu dezvoltarea chimiei.
In primul rand alchimia nu are o legatura obligatorie cu chimia. De mult ideea cu mercurul s-a perimat.

(Sa modificam toate femeile in foarte frumoase? Sau sa credem ca fiecare frumusete este de ajuns. Preferabil este sa visam la femei foarte frumoase si sa gasim calea de a le iubi pe cele reale ca si in acele frumoase vise.)

Oricum despre conceptul dinstinct de alchimie, inca nu am scris nimic si tot ceea ce voiam sa scriu asteapta la marginea gandurilor. Asa se construeste o gargara.