Ce poți să spui despre o zeiță ? Că este...și că este tulburătoare, misterioasă, divină. Că te cheamă. Că te incită. Că te provoacă- să te gândești. Că te tulbură. Că este ceva, dincolo de timp și de spațiu, dincolo de omenesc-ceva atât de tulburător încât îți dai seama , privind-o, cât de multe lucruri nu le vom putea cuprinde niciodată noi, pământenii.
Într-o zi tulbure și cețoasă de noiembrie urc treptele Galeriei de Artă din Manchester pentru a o (re)vedea. Pentru a o admira, fără a încerca să-i înțeleg misterul. Este foarte aproape- extrem de aproape- pare că iese din tablou. Și în același timp, atât de departe. Atât de provocatoare și totuși, totuși...trebuie să fii pregătit pentru că mânia unei astfel de zeițe este extrem de neplăcută.
Este acolo, cum urci scările, în partea dreaptă. Într-o cameră gândită parcă special pentru ea, alături de supuși și de alte zeități iubite de pre-rafaeliți.Este acolo, așteptând să fie iubită, adulată, servită.
Cine-i Astarte ? Este Misterul absolut, Misterul feminin. Este femeia înainte de-a fi mamă, Ishtar înainte de Cybele. Este Venus, este Afrodita, este frumusețea care ne agasează, ne provoacă și ne refuză.
Cine-i Astarte ? Este o chemare. Este un strigăt. Este o femeie care se oferă, și în același timp te refuză, te respinge. Căci poate în acest refuz stă progresul nostru ca ființe gânditoare- în dorința de a avea ceea ce nu se poate poseda, în dorința de a ajunge acolo unde nu avem dreptul.
Cine-i Astarte ? Este unul din cele mai frumoase tablouri ale lui Dante Gabriel Rosseti. Este o femeie superbă a cărui model se pare că a fost soția prietenului pictorului, Jeanne Morris.Este un manifest care te face, fără să vrei chiar, să te gândești la caldul și tainicul Orient în ploioasa și relativ austera Anglie victoriană.

Dar zeița are și o poezie, la fel de ciudată. Iat-o într-o căznită traducere liberă care nu cuprinde nici pe departe superbul ei mister.

Mister! Acesta, între soare și lună
Astarte a Sirienilor:în umbra argintie
Cingătoarea ei dublă cuprinde infinitul
Fericirii acolo la unirea între pământ și cer
Șirag de flori pe gât și
Buze încărcate de iubire,cu ochii absoluți ce-armonizează
Bătaia inimii cu a sferelor dominant sunet.

Purtători de torțe,dulcii ei barzi cheamă
Tronurile de lumină între cer și mare
Să fie martore ale frumuseții Ei;
Acea față, de dragoste mereu pătrunzătoare
Amuletă, talisman, oracol
Aduce un mister între soare și lună.