Scrisoare deschisa catre Ionut Mihai Petrescu


Stimate Domnule Petrescu,

Va adresez aceste randuri ca raspuns la articolul “NIMIC DESPRE ADRIAN MUTU”, postat pe www.poezie.ro in data de 22.11.2004, in care ati dicutat despre cartea- debut a lui Dragos Bucurenci, “RealK”- pe care o categorisiti ca fiind “o carte a carei publicare mie mi se pare un fapt deplorabil. O sfidare a bunului simt si o bataie de joc la adresa oamenilor, a celor ce nu o citesc, dar mai ales, a celor ce o citesc”.

Sa incepem prin a analiza categoria literara din care face parte textul in discutie. “RealK” apare in colectia “Ego. Proza” a editurii Polirom, care isi propune sa promoveze tineri scriitori romani (initiativa salutara, as adauga), in ideea recuperarii “timpului pierdut” de literatura romana (in speta) si de cultura romana (in extenso) sub dictatura comunista. Pana la ora actuala, dupa cunostintele mele, receptarea critica a textelor publicate in colectia mai-sus mentionata a fost una pozitiva, iar cand spun “critica” ma refer la profesionistii acestui domeniu. Prestigiul editurii Polirom, alaturi de garantia ca opiniile criticilor literari (atentie!) AVIZATI sunt creditabile, vin contra afirmatiei Dvs, conform careia publicarea textului “RealK” reprezinta “o sfidare a bunului-simt si o bataie de joc la adresa oamenilor, a celor ce nu o citesc, dar mai ales, a celor ce o citesc”. Cum ar arata, Domnule Petrescu, literatura, potrivit judecatii propuse de Dvs.? Omenirea in totalitatea ei ar trebui sa fie scandalizata si ofensata de scrierile unor Thomas de Quincey, Leonard Cohen, Vladimir Bukovsky and so on… Dar ea NU este. Mai mult: textul Domnului Bucurenci este (s-ar putea sa gresesc) singurul din colectia “Ego. Proza” care a fost epuizat din stocul editurii in cateva luni de la aparitie, intr-o tara in care piata editoriala este ceva asemanator cu o jungla, in care auzim peste tot ca “nu se mai citeste” si in care pretul unei carti (just) este echivalent cu alocatia lunara de stat (absolut injusta). In aceste conditii, in viziunea Dvs., cateva mii de oameni au fost pacalite de un tinerel teribilist, dornic sa devina celebru si bogat.

Traiesc cu impresia pregnanta ca nu luati in calcul cateva aspecte importante pentru discutarea acestui eveniment editorial- fiindca, orice s-ar spune, asta este “RealK” (sau cel putin pentru majoritatea cititorilor avizati).

In primul rand, permiteti-mi sa va amintesc faptul ca traim, eu, Dvs. si restul publicului “jignit” de catre Domnul Bucurenci, in ROMANIA. Da, in Romania- tara de la marginea “lumii civilizate”, unde pana mai acum cativa ani se statea la coada pentru paine si mass-media era formata din publicatii ale Partidului Comunist si cele doua ore de televiziune omagiala. Si noi suntem rodul acestui tip de societate. Vorbeati despre “inapoierea” autorului si a noastra (“E vorba aici si de inapoierea autorului si chiar si a noastra, care ne trezim sub nas cu niste ispravi care faceau senzatie in Occident cu mai multe zeci de ani inainte.”) INAPOIERE catre ce, cand in trecutul nostru nu exista precedentul LIBERTATII de acest tip? Astfel, este inadecvat sa folositi drept argument contra acestei carti faptul ca tipul de text in cauza (si implicit “ispravile” din el) “faceau senzatie in Occident cu mai multe zeci de ani inainte”. Nu uitati, stimabile Domn Petrescu, ca in timp ce locuitorii Occidentului se uitau la “Saturday Night Live”, intelectualii romani “indezirabili” sapau la canalul Dunare-Marea Neagra. Ceea ce vestici au creat si au trait in a doua jumatate a secolului al XX-lea este normal, este un pas evolutiv autentic, care, din nefericire, noua ne lipseste… Asadar, este de ordinul firescului sa recuperam toate etapele pierdute dintr-o fatalitate. In caz contrar, cadem in capcana in care am cazut secole de-a randul ca natiune, si in care a cazut si E. Cioran in “Schimbarea la fata a Romaniei”: imitam doar structurile ce apartin perioadei contemporane, lipsindu-ne, din graba, de cele precedente, rezultand celebra “forma fara fond.”. Aveti convingerea ca este necesar sa se scrie in Romania zilelor noastre ceea ce (sau in maniera a ceea ce) se scrie in America contemporana, cand- din orice alt punct de vedere- suntem in urma lor cu cateva decenii?

In al doilea rand, articolul “Nimic despre Adrian Mutu” denota faptul ca ati facut abstractie de conventia fictiunii, ceea ce constituie o grava eroare! Ii jigniti (ca sa va parafrazez) pe cititorii “RealK-ului”, pe care ii banuiti de… inocenta literara! In caliatea noastra de cititori avizati (pe ceilalti nu are sens sa ii includem in discutia noastra), nu lecturam textul pentru a cadea intr-o “dulce toropeala”, cum insinuati cu o cerebralitate rece, ci pentru ca el are mai mult decat atat de oferit. Nu caut sa ma droghez cu textul petnru simplul fapt ca el vorbeste despre drog. Va anunt, Domnule Petrescu, ca nu trebuie sa va indignati in numele nostru, al celor “jigniti”, “a celor ce nu o citesc, dar mai ales, a celor ce o citesc”! Am trecut de perioada in care trebuia sa ne folosim de carti pentru a ne oferi placerile intelectuale (si nu numai) de care ne priva comunismul. Indeobste se numeste… libertate, concept de care se leaga si miza cartii, pe care incercati sa o intrevedeti, desi nu va interesau “RealK” sau Domnul Bucurenci.

Dupa parerea mea, concluzia la care ati ajuns este eronata. Cartea aceasta (cu tot cu atitudine PERSONAJULUI- nu a PERSOANEI D. Bucurenci!, a carui istorie o relateaza) nu vine sa ne ofere un tipar de scuza pentru lasitati (“Astfel de prezentare a faptelor este o mistificare a ..a... propriilor decizii, o mistificare care functioneaza al naibii de bine atunci cand gresim cu ceva sau atunci cand vrem ceva ce nu se poate obtine prin mijloace legale.”), ci ea ne baga sub nas tocmai libertatea, pe care n-o aveam “acum cateva decenii”, precum occidentalii.

Inchei spunandu-va sa stati linistit, Dragos Bucurenci nu isi bate joc de Dvs. El nu stie ca existati. Dar exista o suita de inalti demnitari care o fac cu succes de cativa ani incoace. Si, spre depsebire de tanarul debutant, ei STIU, chiar daca ei n-or sa va ceara un foc, razandu-va in fata, “Chiar daca m-ai vedea, ai crede ca ma droghez?”.



Cu respect,

Madalina Voicu.