agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-28 | |
„Odată am zburat și eu, odată,
Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 1970 Între 1918 și 1940 câteva zeci (dacă nu sute) de mii de oameni și-au schimbat viața. Au plecat departe, ca învingători, ca cei aleși. Au revenit cu coada între picioare și cu nostalgii mute, după „țara albă”, după „dulcele plai”, după o altă lume. Profesori, doctori, jandarmi. Funcționari din administrația publică. Prefecți. Militari, mulți militari. Avocați, judecători. Ingineri. Au fost luați de peste tot din Vechiul Regat. Au fost duși, mânați de varii promisiuni, mânați de idealismul specific vârstei, mânați de speranța în Marea Unire și în faptul că pe ei, doar pe ei îi așteaptă frații din ținuturile proaspăt dezrobite. Au plecat, cei mai mulți tineri, mulți dintre ei în floarea vârstei. Și-au închipuit că avea să apară acea „Românie mai sfântă decât soarele de pe cer”, acel pământ binecuvântat unde va curge laptele și mierea, dacă nu pentru ei poate pentru copii lor. Mulți dintre ei au fost hoți, ticăloși, mulți dintre ei au fost mai răi decât fostul ocupant. „Am crezut că ne veți fi frați, ați venit însă mai răi și mai flămânzi decât ultimul solgbirău maghiar” avea să scrie în 1920 , dezamăgit, unul din profeții unionismului, popa Lucaci.Mulți dintre ei au întipărit spaima de „jandarmul român” multor generații de basarabeni. Marea majoritate era însă de bună credință. Marea majoritate chiar a crezut în menirea ei apostolică, de vestitori ai unor vremuri mai bune.Au făcut școli, cămine culturale, spitale și dispensare. Au adus pe lume copii.Au prevenit epidemii de tifos, holeră, vărsat negru. Au pus la punct sistemul de căi ferate, făcându-l compatibil cu cel din Regat. Au dezvoltat universități. Au împărțit dreptatea în tribunale.Au apărat frontiera. Au alungat bolșevicii, comitagii,cehii. Demni și mult prea siguri de superioritatea lor, nu s-au adaptat niciodată. „Domnii din Regat”, admirați, urîți,invidiați, niciodată iubiți trăiau în citadelele lor autoimpuse cu o singură spaimă. Și o singură așteptare. Ziua în care Ei, foștii, se vor întoarce. Aidoma locotenentului lui Buzatti își așteptau și ei tătarii.Conștienți că nu vor putea să se apere, conștienți că nu vor putea să rămână. Conștienți că „după noi, potopul”. Și a venit și ziua aceea. În care lumea lor s-a prefăcut în praf. În care au trebuit să plece , să-și ia toată agoniseala lor de peste 20 de ani și să dispară în 24 de ore pe ușa din dos a istoriei. Nici un fel de rezistență, nici în Transilvania, nici în Basarabia, nici în Cadrilater. N-au fost plânși de nimeni. Au constatat cu mirare că frații lor, aceia pentru care veniseră să se sacrifice, să-i lumineze,se bucură pentru plecarea lor,ba chiar mai rău îi vânează ca pe niște animale, cu focuri de armă. Bunicii mei au fost printre ei.Lor le dedic acest eseu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate