I-aș hrăni pe toți cu foamea din mine care mă anunță discret de ulcerul făcut din foamea de a-i hrăni pe toți.
Aș plânge pentru fiecare în parte...căci foamea din mine nu îi poate satura; i-aș plânge de foame și de sete, de nevinovăție și docilitate... i-aș plânge de nenoroc și de rătăcire...de neputință și de slăbiciune... de asta aș plânge pentru fiecare în parte...
I-aș hrăni pe toți cu foamea din mine... căci am atâta foame... și nu-mi folosește la nimic. Așa că, le-aș da-o lor dacă le-ar folosi. Le-aș da și setea de a-i hrăni care m-a deshidratat de nu mă mai recunosc. Le-aș da și dorințele mele să-i văd o data saturați. Le-aș da și visele....nu știu ... să facă ei cumva să-și păcălească stomacul cu ele... măcar puțin... așa... cât să nu mai exclame o secundă măcar "Mi-e foame!"; căci apoi m-aș strădui să le dau și emoțiile și gândurile mele...măcar să mimeze masticația... poate stomacul nu se prinde. Și-apoi, când m-aș epuiza cu totul, mi-aș da o mână... și-apoi cealalta... de foame să nu mai aud "mi-e foame"; și n-aș mai auzi....că n-aș mai avea cu ce... că mi-aș da și urechea. Și s-ar sfârși apoi și cu foamea din mine de a-i hrăni pe toți... și ați rămane voi să auziți concertul... și dacă vă va plăcea, înseamna că nu voi fi schimbat nimic.
I-aș hrăni pe toți... chiar dacă asta implică să mor pentru o schimbare; chiar dacă asta implică să mor doar eu...