agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-19 | | Este pe masa o lumanare si-n loc de flacara este rasucirea in mine insumi. Strang carnea alba a singuratatii si-mi deschid ferestrele sangelui spre initierea in firescul clipei. Stie vreo geometrie cine imi murmura harul risipei eterne? Musc din tacere, din coaja de intuneric, musc dintr-o lume ce nu revine. Am ajuns la aceasta stare pentru ca ma freamata amintirea asteptarii revenirii curentului electric, o amintire legata de anii de liceu. Se luase curentul! Si era pentru a cata oara! Devenise chiar o obisnuinta pentru cei care au trait intr-un regim absurd: deveneai imun, si totusi nu puteai invata pentru admiterea la facultate. Dupa efortul de a citi cateva minute la lumina aceea neserioasa de lumanare, priveam de foarte aproape oglinda din fata mesei de lucru si-mi simteam oboseala ce-aluneca-n oase. Ce frumoase sunt liniile si culorile pe care ti le reflecta oglinda in lumina lumanarii! Parca-mi vedeam ingerul ce spunea: “E doar o incercare!...” Aveam halucinatia ca umbra lucrurilor din alte locuri era aruncata acolo, in camera mea de lucru. Sa fi fost aceea umbra a tot ceea ce nu-mi pasa ca sunt? O cicatrice de rosu se miscase peste tot vazul meu si renuntasem sa ma mai privesc, pentru ca o durere de albastru sa alunece ingerul spre inefabil. Dupa ce-mi rataceam ochii din oglinda spre semiobscurul din jur, totul era nedefinit: contururile mesei se prefaceau active, palmele ascundeau rani lasate pe caietele de lucru. In acel deja-vu, hiperbolele clipelor de infrigurare te indeamna la cate o intrebare: sunt chibrit aprins, la ce bun o biata lumanare? Ingrijoratoarea clipa de intuneric nu e decat o inclinatie spre vis si nemurire. Moartea devine aproximativa; simti ca esti nimic si ca in afara ta e totul. Intre a sti si a nu sti, singurul semn pe care-l ai e ca inca traiesti, ca iti bate inima. Unde-i inima in ameteala lumanarii? Cred ca intunericul m-a prins atunci in mana si imi simtea bataile inimii cum le simtim noi cand prindem o pasare careia i se pare ca o paste moartea. Eram in stare sa adorm pe negru intunericul, dar cum se face oare? E suficienta o simpla bataie din pleoape? Stiu ca si timpul isi vede de moarte, dar curentul nu mai venea. Trecuse o ora, doua, cinci, si nu invatasem nimic. Si fiecare minut il aveam dinainte calculat, programat. Nu stiu cati dintre noi au cautat vreodata cu inversunare lumina de la cantatul cocosilor. Diminetile ma prindeau cu pleoapele deschise, stiind ca e un timp pentru toate, si prin care te vindeci privindu-te o noapte-ntreaga in oglinda reflectiilor unor raze de lumanare. Si experienta invatatului la lumanare s-a repetat…pana am intrat la facultate din prima incercare. Si am vazut cum un drum ce parea nesfarsit se sfarseste in toate. Cred ca Romaniei comuniste ii folosea o eterna vara polara sau o lumina naturala continua!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate