agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-01 | | De cateva zile zambetul imi iese stramb si cred ca am o temporara incremenire in exercitiul meu existential. Nu vreau narcise - nici crini nici trandafiri, atata timp cat oboseala si durerea ma inspira. Cum sa-mi elimin pasiunea de a scrie? Ar fi abulie, prostratie. Dar trebuie sa ma si odihnesc. Si nu pot sa o fac altfel decat prin neodihna. E recomandabil, ca periodic, sa obosesti de tine insuti, de principiile tale inflexibile. Si, ca sa scap de uratenia interioara, urc intr-o sambata in trenul Amsterdam-Bruges. Lume multa, imbulzeala, abia gasesc un loc... Ma simt privit de catre calatori, dar nu primesc ca gest reflex din irisii lor ceea ce ma astept. Unde e figura de genialoid, salingerian, pe care speram sa mi-o intrevada cei din jurul meu? Cand insa sunt eu: in pauzele de inteligenta, in stulstitia constanta, sau cand imi traiesc si imi reactualizez visele vietii la masa de scris? Ma duc la toaleta si ma privesc in oglinda tocmai cand o lacrima necontrolata si nemotivata mi se prelinge pe fata; fac precum Baudelaire, si am acel amestec de dispret si adulatie a unui chip necunoscut, fara spiritualitate in ochi. Jumatate din viata unui om e un urcus, iar cealalta jumatate un coboras. Poate fi oboseala parte din urcus? Poate o iesire in spatiul deschis sa ne ridice? Simteam ca am nevoie de o mica excursie ca sa imi revina navalnica durere ce hraneste flacara fierbinte a spiritului si sa imi alunge orice stare de oboseala banala. Oboseala e adevarata boala! Iar boala e o religie ce are asceza sa, tacerile si inspiratiile sale. Ceea ce m-a tinut departe de oboseala pana acum, a fost lipsa mea de ocrotire. Si mi-am scos lipsa in deschis. E o experienta rar repetabila mie. In acea calatorie am invatat ceva: oricat de intinsa e lumea exterioara, in cazul meu -acea spatialitate in care ma miscam intre orase, ea nu suporta nici o comparatie cu dimensiunea de profunzime a interiorului nostru. Preaplinul existentei e numai in inima noastra, numai acolo ne atinge legea! Trenul ma lasa in gara din centrul orasului si parcurg pe jos un drum scurt pana la cetatea medievala. Si cum timpul trece repede si pentru mine, imi spun: La ce bun oameni obositi ca mine in timpuri sarace? Chiar urmaresc un grup de calugari plini de energie care isi facusera loc sa intre pe poarta cetatii. De ce nu obosesc calugarii? Calugarii au viziuni din supranatural, dar de aceea vad si ce noi nu le deslusim. Bate ceasul cetatii din Bruges si-l aud in linistea mea, dar trece un avion deasupra si nu-i mai deslusesc gongul de final. Cu siguranta, calugarul ii simte bataile-n interiorul sau si cand e zgomot imprejur. Se pare ca bataile ceasului nu sunt in puterea nemijlocita a auzului oricui. Acest ceas al cetatii avea incrustat candva, conform spuselor unor literati, proverbul latin: „Toate secundele ranesc, ultima ucide”, exprimand ce rece este viata! Da, aceste cuvinte le caut cu privirea: „Vulnerant omnes, ultima necat”, dar nu se mai gasesc inscriptionate pe orologiul cetatii flamande din Bruges, s-au mutat in mine. Impresia finala pe care o ai asupra unui oras cu o asemenea istorie e ca tot ce vrajeste mintea si sufletul incanta, e ceva similar moscului, ambrei, smirnei sau tamaiei. Or, tocmai cu acel proverb latin si cu mirosul de tamaie din biserica cetatii am ramas... Biserica e neincalzita, si enoriasilor le ies aburi pe gura, prin rugaciune simtind o comunicare intre noi. Atunci am realizat ca suflarea buzelor noastre devine tipul gandirilor noastre, al sentimentelor noastre in celalat. Si abia dupa ce te adancesti in celalalt, poti cobori in lumea ta, in adevarul tau, in tot ce exista enigmatic in tine, si sa intampini cu acelasi curaj abjectia si sublimul, dezastrul si mantuirea, arhangelul si diavolul. Asemenea lunii, fiecare om pastreaza o fata ascunsa. Si am inlocuit oboseala prin neodihna. Pornind de la cele facute in sambata aceea, si dupa cele marturisite acum, nimeni sa nu incerce sa afle ce vrea omul obosit, ce-i cu fata sa ascunsa. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate