Exista ceva, ceva atat de sus cat si de jos, ceva in mijloc, ceva in extreme, ceva in crestetul sau talpile pamantului, un anotimp plin de inchizitii sufletesti, o frunza incolora prin care te vezi desprins de ramura tineretii tale, purtata mereu in incercari inutile de a evada, de a privi dincolo, incat devi inutil prin neputinta ta. Iar atunci universurile tale se restrang. E un razboi sistematic, in care esti pe rand, inamic, aliat si esti mereu gata sa cedezi propriului tau nume.
Ce noroc poarta numele tau? Ai fost pregatit pentru numele tau, ai atat de multa forta incat sa-l accepti, iar el sa te accepte?
Intr-un final, nu ai de ales. Ajungi sa te complaci indiferent ca natura ta e supusa sau nu uni singur anotimp: primavara, vara, toamna sau iarna...
Si ce-ai putea scrie in prefata cartii tale? O introducere amanuntita, care te ajuta sa-ti poti parcurge povestea, stiind mereu urmatoarea mutare pe care ai putea-o face si care te-ar putea scapa de un atentat la acel EU pe care ai spune ca il cunosti, ii cunosti intentile, ii poti parcurge distantele fara opriri intre statii, fara vreun moment de respiro.Dar daca privesti mai bine, prefata ti-a fost demult rupta, asa ca acum esti inchis in propria celula care te bantuia atatea nopti.
Esti tanar? Ai putea fi fericit, nestiind unde te va duce urmatorul tren al tineretii tale. Dar toata paleta ta policroma de nazuinte incepe sa-si reduca intensitatea; unele culori dispar, se feresc sa se mai arate vreodata, iar tu esti singurul vinovat pentru disparitia lor. Tu esti cel care a ales o singura culoare, probabil cea mai pala. Esti terminat; e o prima etapa spre viitorul varstei tale, esti singur.
Te vei opri la un moment bine determinat si din miliardele de posibilitati vei alege una. Cercul tau s-a mai redus inca o data, si va continua sa se reduca.
Intr-un final, toti traim doar cercuri.