Sărbătorile pascale le-am petrecut, ca de obicei in ultimii ani, la Beiuș, de data asta fără mama-mare.
Am plecat din capitală in Vinerea Mare si am rămas peste noapte la Izvoare.Avea să urmeze cel mai greu drum pe care l-am avut noi.Ne-a prins noaptea si ceața pe valea Arieșului, astfel ca am parcurs o distanță de vreo trei sferturi de oră in aproximativ patru ore.
La fel ca si in anii trecuti ne-am oprit pe drum la mănăstirea Brâncoveanu situată in apropierea satului Sâmbăta de Sus, la poalele munților Făgăraș.
Am ajuns acasă la ora 11 si ceva, am plecat la biserica din deal, unde am fost de fiecare dată de Paști.Dupa ce am luat lumină am aprins o candelă la mormântul mamei-mari.După care am plecat la prietenii nostri de la Beius, Gyula si Anișoara, care ne asteptau.Gyula e prietenul meu din copilărie care s-a însurat cu Anisoara acum 10 ani si au un copil de 8 ani.
Duminică dimineața am fost la biserică.Inainte de a intra la slujbă m-am oprit la mormintele familiei, in dreptul mormântului mamei-mari.La slujbă, la coadă la miruit, în timp ce ascultam corul bisericesc, îmi aduceam aminte de emotia primului Paști petrecut aici, când mă gândeam că am ajuns eu, un descendent al uneia din cele mai vechi familii românești din Beiuș, să reînnod tradiția și să mă aflu aici, la slujbă la biserica din deal in ziua de Sfintele Paști, asemeni strămoșilor mei din Ardeal.După slujbă am mers la mormântul martirilor Beiușului si la mormântul Mariei Bolcaș, mama martirului Nicolae Bolcaș și mătușa mamei-mari, cea care a crescut-o pe mama-mare.Mama străbunicii mele a murit la nașerea mamei-mari.
Seara primei zile de Paști mi-am petrecut-o cu Ecaterina in vechea casă a mamei-mari de la Beiuș.I-am povestit Ecaterinei despre mama-mare, întâmplări din copilărie petrecute la Beiuș despre toate amintirile legate de mama-mare și de Beiuș.Am stat la masa din dormitor . Lampa din tavan era aprinsă.Geamul de langă bibliotecă era deschis.Afară ploua. Mâncam pască, beam vin si povesteam.Din când în când mai băgam câte un lemn în sobă.
Luni dimineata m-am plimbat prin Beiuș,acest frumos târg de provincie transilvănean cu 12.000 de locuitori, locul vacanțelor mele de vară din copilărie și adolescență.Era ca intotdeauna: frumos, tainic, tăcut si bun, simplu si incărcat de istorie.
Drumul din Beiuș care m-a impresionat în mod deosebit e cel pe care-l făceam cu mama-mare la Gyurca-baci, să-l chemăm să lucreze în grădină la noi.Mama-mare mergea la brațul meu,(eu eram in clasele primare), și îmi povestea despre fiecare om intâlnit pe stradă.Treceam pe lângă case cu porți inalte iar prin gemurile ce dau la stradă vedeam femei imbrăcate in cămăși albe si fuste negre, cu basmale negre, care stau pe câte un scaun si vorbesc.Þin minte ca eram foarte curios să aflu ce vorbesc.In drum spre Gyurca-baci treceam pe lângă casa prescurăresii,o casă mică si lungă, foarte asemănătoare cu casa sfintei Duminică din cărțile ilustrate de povești.Prescurăreasa era chiar sfâta Duminică.Mică de statură, cu un toiag în mână,buna si zâmbitoare iar când vedea copii în preajmă le întindea câte o mică prescură.Această casă a prescurăresii mă fascina, era cel mai important reper din drumul spre Gyurca-baci. Acest drum, de altfel, l-am făcut de multe ori singur sau cu Ecaterina în anii din urmă.Casa prescurăresii nu mai este.Nici bordeiul lui Gyurca-baci.
Dupa-amiaza am fost acasa la Marioara , femeia care a ingrijit-o pe mama-mare.Marioara imi aduce aminte, dupa portul ei, de tarancile din satele din jurul Beiusului care in copilaria mea veneau , in fiecare joi, cu lapte si branza la mama-mare, sau care veneau s-o vada si sa vorbeasca. Marioara e intotdeauna imbracata cu fusta neagra, camasa alba si basma neagra. Am cumparat de la ea doua stergare populare, brodate la razboi, si am vorbit despre o fata de masa lucrata de mana pe care i-am zis sa ne-o pastreze pentru la vara.Am intrebat-o pe Marioara cum au fost cu mama-mare , ultimele zile. Ne-a povestit ca avea tot felul de vedenii ...spunea spre exemplu ca i-a povestit mama-mare ca intr-o noapte au venit doi oameni cu care a povestit si au ras impreuna .Mai tarziu cei doi oameni s-au asezat pe canapeaua din fata patului si au inceput sa joace table.Cand a intrebat-o cine erau cei doi oameni , mama-mare n-a spus nimic.Ulterior, i-a spus Marioarei ca cei doi oameni erau din cei care au lucrat la ei pe vremuri.In ultima zi de viata , dimineata , a imbratisat-o pe Marioara , a sarutat-o si i-a spus "spune-le celor de la Bucuresti ca ii imbratisez si ii sarut pentru ca eu ma duc ".Aceasta ultima intamplare nu e atat de senzationala pe cat pare intrucat mama-mare spunea deseori acest lucru , de la un timp incoace.In ultimii doi ani ,in perioada cand eu cu Ecaterina ne aflam la Beius , mama-mare ne spunea deseori ca va muri in respectiva zi .
I-am multumit din nou Marioarei pentru cum a ingrijit-o pe mama mare.
In seara zilei de luni , a doua zi de Pasti , am fost la niste prieteni de-ai lui Gyula pe care-i cunosteam, la o petrecere.A fost agreabil , Ecaterina a invățat să danseze ceardaș, dans tradițional unguresc.
Dupa- amiaza am fost la Ferice , un sat de munte de langa Beius , de unde anul trecut mi-am luat o camasa taraneasca , umbland prin sat de la poarta la poarta. La Ferice a fost foarte bine, dar nu ne-am putut plimba prea mult pentru ca a inceput ploaia.Am cumparat niste palinca de la o vecina batrana de-a Aurorei , am mancat foarte bine , m-am desfatat cu vorba ardeleneasca a Aurorei si a mamei ei , m-am plimbat prin sat ,cand ploaia s-a mai domolit putin, impreuna cu Ecaterina, si m-am uitat indelung cum ploua de pe treptele de lemn ale casei.Ma gandeam ca peste cateva zile voi parasi aceste locuri unde ma aflu foarte aproape de o lume pe care numai cei de acolo o pot percepe,fara sa stiu de ce plec de langa acele taramuri ale sufletului si ma intorc in capitala printre oameni care nu au alta preocupare in afara de propria lor bunastare .
Seara ne-am petrecut-o la Beius , in casa batraneasca , uitandu-ne pe poze vechi , citind scrisori de demult ,band vin , mancand cozonac si vorbind despre tot felul de intamplari.
La muzeul etnografic am vazut un set de fotografii despre viata unor tarani din Cresuia , un sat din Bihor, care mi-au placut foarte mult.Erau poze cu viata de zi cu zi : poze cu tarani care plecau cu carutele sa vanda obiecte lucrate in lemn in Ungaria, poze la masa, poze cu un taran care ducea la gura o sticla de palinca, cu subtitlul o gura de palinca este un inceput bun pentru fiecare zi, etc .Am aflat ca acele fotografii sunt facute de niste straini care lucreaza pt. o fundatie care se ocupa cu pastrarea , conservarea traditiilor.
Joi am fost prin traditionalul targ din Beius, unde in fiecare zi de joi vin taranci imbracate cu camasi albe, fuste negre si batice negre si tarani imbracati cu camasi albe si pulovere de lana de oaie.Asa veneau in copilaria mea, asa vin si acum si asa vor veni pana la sfarsitul veacurilor.In fiecare zi de joi. Am cumparat un ulcior "care tine apa".
Ultima seara am petrecut-o la Gyula , am baut vin si am povestit.
Marioara a venit la noi inainte sa plecam, a scos cateva fire de bujori si cateva lacramioare din gradina cu flori din curte pe care i le-am cerut pt. gradina de la Izvoare.Ne-am luat la revedere , urmand sa ne vedem in luna iulie cand va fi parastasul de sase luni.
Ieri , 25 aprilie , era aniversarea zilei de nastere a mamei-mari.Ieri dupa-amiaza , la Izvoare fiind,impreuna cu Ecaterina am aprins lumanarea de la Pasti langa crucea pe care am adus-o de la Beius dupa moartea ei , cruce de lemn, cu postament, care s-a aflat de cand ma stiu eu pe noptiera mamei-mari.
In casa de la Beius , deasupra crucii se afla,tot de cand ma stiu, o icoana cu Iisus Hristos pe care am adus-o la Izvoare acum , vineri, cand ne-am intors de la Beius iar duminica am dus-o la biserica pentru a fi sfintita si aici , la biserica din Izvoare.